Avioane Craiova, printre companiile vizate de reformă. Între timp, numărul de IAR-99 livrate rămâne zero: Deși 5 avioane au finalizat testele, MApN refuză primirea lor

avioane-iar-99_69115200
Avioane de antrenament IAR-99, esențiale pentru formarea piloților români de F-16
În lista de companii de stat prezentate de premierul Ilie Bolojan pentru a intra într-un amplu proces de reformă, se numără și companiile din industria aeronautică Avioane Craiova - care are pe rol celebrul contract de modernizare a avionelor IAR-99 Șoim - și Romaero.

În lista companiilor de stat vizate de reformă premierul Ilie Bolojan a menționat și Avioane Craiova și Romaero.

„Pentru companii cu rol strategic, precum Avioane Craiova sau Romaero, deciziile vor fi luate coordonat între instituțiile implicate, pe baza unor analize și audituri independente, astfel încât să fie clar cum poate fi valorificat mai bine potențialul lor industrial” - Ilie Bolojan, premierul României

Din anunțul premierului se pare că sunt vizate mai mutle „companii cu rol strategic” din industria de apărare, dar menționate cele două. 

Pentru alte companii din alte industrii este vizată o listare la bursă, dar statul rămâne acționar majoritar.

„În paralel, este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acțiuni, în funcție de profilul fiecăreia. Statul va rămâne acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menținut integral”, mai transmite premierul.

Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank.

Reforma, șanse mici de reușită? Singura opțiune ar putea fi privatizarea, nu un control majoritar al statului

IAR-99 Șoim, photo source: Avioane Craiova

Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui e sceptic că va putea fi implementată reforma, și chiar dacă va fi, fără o privatizare, el e de părere că lucrurile nu se vor schimba cu nimic.

„Probabilitatea să fie vreo schimbare în vreo companie de stat este fix zero. Nici doamna Gheorghiu, după jumătate de an de analize, ședințe și grupuri de lucru, nu are alte idei decât cele pe care statul român le tot aplică de 36 de ani. Până acum politica statului român a fost să nu vândă nimic și să încerce să facă companiile de stat să meargă bine”, arată Năsui.

„Și chiar și în acel 1% șanse în care ar face ceva, tot ce ar face este să vândă participații minoritare în companii de stat.
Minoritare e cuvântul cheie. Adică companiile rămân de stat”, mai precizează fostul ministru al Economiei, care dă exemplul chiar al Avioane Craiova. 

„Avioane Craiova este listată la bursă și este fix precum toate celelalte companii de stat. Politicieni care se rotesc la conducere, aceleași promisiuni reciclate că va merge bine, ceva propagandă că uite ce producem noi (nimic) și, evident, aceleași rezultate ca acum”, mai transmite Năsui.

„Listarea la bursă nu schimbă nimic. Vânzarea de pachete minoritare nu schimbă nimic. Singurul lucru care ar putea schimba ceva este privatizarea”, conchide acesta.

Avioane Craiova nu a livrat niciun IAR-99 Șoim. Deși 5 avioane au finalizat testele, MApN refuză să le primească

IAR-99 Șoim, photo source: Avioane Craiova

Prin contractul semnat în 2020 cei de la Avioane Craiova ar fi trebuit să livreze până în august 2024 toate cele 10 avioane IAR-99 pe care trebuia să le modernizeze la versiunea SM (Șoim). Contractul e în valoare de 55 de milioane de euro, iar o parte din plăți au fost deja efectuate.

La finalul lunii februarie DefenseRomania scria că Ministerul Apărării Naționale a executat scrisoarea de garanție pentru avansul acordat modernizării celor 10 avioane IAR-99 la standardul (SM) Șoim.

Într-un interviu acordat săptămâna aceasta celor de la Newsweek, Nicu Fălcoi, președintele Consiliului de Administrație al Avioane Craiova, a declarat că deși 5 avioane IAR-99 din cele 10 au efectuat deja toate testele, MApN refuză să le primească deoarece încă nu există integrat în avionică un sistem produs de compania americană Honeywell.

„Nu am trimis nimic către MApN pentru că nu avem un sistem produs de americanii de la Honeywell și care trebuie integrat pe avionica IAR 199 SM. Noi lucrăm la avioane, cinci sunt gata iar cel cu numărul șase va fi gata în curând.

Dar fără acel sistem avionul nu poate fi livrat. Culmea este că Avioane Craiova trebuia să se ocupe de contractarea acestei dotări, dar acest lucru nu s-a făcut. Pur si simplu nu s-a trecut în contract.

Vorbim de o neserioazitate din partea fostelor conduceri de la Avioane Craiova. Acum, încercăm să facem o ofertă pentru un act adițional către Direcția Generală de Armamente din MApN. Sigur este vorba de o capabilitate militară și lucrurile durează, a precizat Nicu Fălcoi, sursei citate.

El a mai adăugat că livrările s-ar putea face și fără acel sistem integrat în avionică, dar MApN refuză să primească astfel avioanele.

Avioanele IAR-99 SM (Șoim) joacă un rol esențial în pregătirea viitorilor piloți români de F-16 Fighting Falcon. Toate cele 10 avioane ar fi trebuit livrate încă din 2024; la doi ani de la momentul respectiv, niciunul nu a fost însă livrat.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close