Sfârșitul dominației aeriene ruse deasupra Ucrainei? Cum vor utiliza ucrainenii avioanele Gripen pentru a lovi forțele ruse operând direct de pe șosele

jas-39-gripen-saab_16646700
JAS 39 Gripen. Photo source: Saab
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat oficial că anul 2026 va marca începutul instrucției piloților ucraineni pe avioanele de vânătoare JAS 39 Gripen, un pas care ar trebui să genereze îngrijorări majore la Moscova. Decizia, anunțată în timpul vizitei regelui Suediei la Liov, subliniază trecerea Forțelor Aeriene ale Ucrainei de la un stadiu de supraviețuire cu tehnică sovietică şi puţine avioane F-16 la o etapă de modernizare accelerată cu platforme occidentale de ultimă generație.

Suedia a confirmat deja un pachet de asistență militară masiv, de 80 de miliarde de coroane pentru perioada 2026-2027, sumă care validează logistic și financiar integrarea acestor aeronave în flota de luptă a Ucrainei, potrivit publicaţiei ucrainene Militarnyi.

Impactul operațional al avionului Gripen E deasupra Ucrainei va fi disproporționat față de numărul de unități, datorită specificațiilor tehnice superioare avioanelor din seria Suhoi și MiG utilizate de Federația Rusă.

Piloții ucraineni trec pe JAS 39 Gripen

Varianta E a Gripen, promisa Ucrainei, este dotată cu radarul AESA Raven ES-05 și sisteme avansate de război electronic, însă principalul avantaj tactic rezidă în capacitatea de a lansa rachete Meteor. Aceste rachete aer-aer au o rază de acțiune care depășește 100 de kilometri, permițând piloților ucraineni să angajeze țintele rusești înainte ca acestea să poată riposta. Integrarea rachetei Meteor anulează avantajul numeric al aviației ruse prin superioritatea razei de detecție și distrugere.

Din punct de vedere logistic, Gripen reprezintă o problemă critică pentru planificatorii militari de la Moscova. Spre deosebire de alte avioane occidentale, cum este F-16, care necesită piste lungi și infrastructură complexă, JAS 39 Gripen a fost proiectat pentru a opera de pe zone improvizate de pe autostradă și piste scurte.

Această mobilitate face ca forțele ruse să nu poată neutraliza flota aeriană ucraineană prin atacuri cu rachete de croazieră asupra bazelor aeriene. Abilitatea de a dispersa aeronavele pe întreaga rețea rutieră a țării asigură o reziliență operațională pe care Rusia nu o poate contracara eficient cu arsenalul actual.

Sfârșitul dominației ruse deasupra Ucrainei?

Planul pe termen lung, care prevede achiziția a 100 până la 150 de aparate Gripen E, reprezintă o amenințare reala la adresa supremației aeriene ruse. Finanțarea prin creditele Uniunii Europene și asistența suedeză directă garantează fluxul de piese de schimb și muniție, eliminând riscurile de sustenabilitate pe termen lung.

Mai mult, acordul privind stabilirea producției în Ucraina începând cu anul 2033 transformă țara într-un centru tehnologic regional, asigurând o independență strategică ce va bloca orice tentativă viitoare de agresiune aeriană rusă. Începutul antrenamentelor în 2026 este semnalul clar că Ucraina își construiește o forță aeriană capabilă să impună o zonă de interdicție aeriană reală împotriva oricărui aparat de zbor rusesc.

Alte știri de interes
x close