De ce vede Israelul în Turcia un posibil „nou Iran”: Rachete hipersonice, ascensiune militară fulminantă, dar mai ales „diplomația energetică”, trezesc îngrijorare în Israel

avioane-f-16-fortele-aeriene-turce_63189100
Nu cu mult timp în urmă, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, și-a schimbat fotografia de profil pe X. A postat o imagine cu o hartă a lumii, cu harta Turciei afișată vizibil, aparent eclipsând toate celelalte țări din Orientul Mijlociu la un loc.

Mulți au văzut această imagine ca o reflectare a ambițiilor expansioniste ale Turciei în regiune și a dorinței sale de a se alătura Imperiului Otoman. Dincolo de imagine, însă, există numeroși indicatori ai influenței crescânde a Turciei în Orientul Mijlociu, în special în urma slăbirii Iranului și a intermediarilor săi în recentul conflict cu Statele Unite și Israel. Această evoluție este o nouă sursă de îngrijorare pentru Israel.

Fostul prim-ministru israelian, Naftali Bennett, și-a exprimat clar această îngrijorare atunci când a avertizat în declarații din februarie că „Turcia este noul Iran”. El a explicat că „Turcia, împreună cu Qatarul, a câștigat influență în Siria și încearcă să dobândească influență în alte părți și în întreaga regiune”. El l-a descris pe președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, ca fiind „viclean și periculos, care încearcă să încercuiască Israelul”.

Soner Cagaptay, expert în Turcia la Institutul Washington pentru Politica din Orientul Apropiat, susține că Turcia și Israelul sunt angajate într-o competiție strategică. În Siria, Ankara percepe relația Israelului cu druzii și Forțele Democratice Siriene (SDF) ca o amenințare la adresa intereselor sale fundamentale, eforturi care par să submineze autoritatea centrală a statului sirian.

În schimb, explică Cagaptay, Israelul consideră sprijinul Ankarei pentru Hamas, pe care Israelul o consideră o organizație teroristă, și poziția Turciei față de Gaza ca fiind crearea unui front care amenință securitatea sa națională.

În Orientul Mijlociu se formează alinieri mai largi

În Orientul Mijlociu se formează alinieri mai largi, influențate de rivalitatea turco-israeliană din Mediterana de Est, iar aceste alinieri ar putea fi intensificate și mai mult de repercusiunile unui potențial conflict americano-iranian. 

Prin urmare, Cagaptay consideră că în regiune se formează două alianțe, care se întind din Asia de Sud până în Mediterana de Est. Fiecare alianță cuprinde o putere nucleară, o monarhie bogată din Golf, o putere levantină și o putere din Mediterana de Est. Mai exact, aceste alianțe sunt formate din Pakistan, Arabia Saudită, Egipt și Turcia, pe de o parte, și Israel, India, Emiratele Arabe Unite și Grecia, pe de altă parte.

Astfel, Cagaptay își continuă explicația alianțelor, afirmând că regiunea cuprinde acum, pentru prima dată, Mediterana de Est și Asia de Sud împreună. El adaugă: „Cred că și Cornul Africii poate fi adăugat la această imagine, deoarece această rivalitate este acum evidentă în locuri precum Somalia, unde Turcia și Israelul susțin tabere opuse.” Prin urmare, „cred că trebuie să ne pregătim nu numai pentru competiția turco-israeliană, ci și pentru apariția acestor două alianțe între patru state, unde fiecare parte aduce capacități diferite alianței sale respective”.

Rachete hipersonice și ascensiune militară

Fondatorul Institutului Jusoor pentru Studii Strategice, Muhammad Sarmini, vede această expansiune turcă nu numai prin prisma „descurajării nucleare” tradiționale pe care relația Ankarei cu Islamabad ar putea-o oferi, ci și, în opinia sa, prin dezvoltarea unui „instrument de descurajare tehnologic” împotriva Israelului, creat de industriile de apărare turcești. În timp ce Iranul, în războiul său cu Israelul, s-a bazat pe copleșirea apărării aeriene israeliene cu rachete, Turcia intră în clubul rachetelor hipersonice prin intermediul companiei Roketsan. Sermini, într-un interviu acordat publicației Al Hurra, descrie această armă drept „un factor de descurajare foarte puternic împotriva 

Israelului”, având în vedere eficacitatea dovedită a tehnologiei în războaiele din 2025.

Sermini exclude posibilitatea utilizării armelor nucleare în orice potențială confruntare cu Israelul, deoarece aceasta este supusă unor considerații politice complexe. Rusia, în ciuda faptului că deține arme nucleare, nu le-a folosit în conflictul său cu Ucraina. Din punct de vedere tehnic, producția turcească de apărare este avansată, după cum explică Sermini, în special în domeniul producției de drone. „Baykar și-a menținut poziția de lider printre exportatorii de drone, iar Turcia are o alianță cu Ucraina, permițându-i să-și dezvolte tehnologiile prin intermediul Kievului”.

Diplomația energetică, adevărata îngrijorare a Israelului?

Dar adevărata îngrijorare a Israelului nu provine doar din rachete, ci și din „diplomația energetică” a Ankarei, după cum explică Sarmini. Turcia a reușit să desființeze Forumul pentru Gaze din Mediterana de Est, conceput special pentru a o izola, și a reușit să neutralizeze Egiptul și să îl atragă spre opțiuni strategice departe de „șantajul israelian”. Potrivit lui Sarmini, transformarea Istanbulului și Siriei în centre de gaze pentru Europa este o lovitură fatală pentru economia israeliană și face ca proiectul „Ruta Condimentelor”, centrat pe portul Haifa, să fie doar o iluzie în fața influenței Turciei la Marea Roșie și a alianțelor sale din Sudan și Somalia.

Răspunsul israelian la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 a neutralizat și slăbit mulți dintre reprezentanții Iranului în regiune, în special Hamas și Hezbollah în Liban. Acest lucru ridică întrebarea dacă Ankara este dispusă să „adopte” foștii reprezentanți ai Iranului sau să-și creeze proprii reprezentanți în regiune, oglinzând propriul model al Iranului. Aici se află perspectiva turcă, care, potrivit lui Sarmini, preferă să colaboreze cu „state” decât cu „organizații”. În ciuda protecției diplomatice pe care Ankara ar putea-o oferi Teheranului în era post-Khamenei, așa cum explică Sarmini, aceasta are de-a face cu un „regim de facto” și nu este înclinată să adopte politici sectare care s-ar extinde la sprijinirea grupurilor susținute de Iran.

Mai mult, sprijinirea și consolidarea Hezbollah în Liban ar putea dăuna relației Turciei cu administrația Trump, ceea ce este nedorit pentru Ankara. De fapt, Turcia se concentrează pe „dezvoltarea capacităților armatei siriene” pentru a o transforma în prima linie de apărare, după cum o demonstrează eforturile de mediere turcești de a lega Damascul de Kiev în cooperarea în domeniul apărării, de a antrena armata siriană și de a-i oferi sprijin, așa cum s-a demonstrat în timpul recentei vizite a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Damasc.

Turcia însă acționează diferit, nu sponsorizează terorismul asemenea Iranului

Această abordare face din Turcia un „nou Iran”, dar unul cu o aparență „legitimă”. Nu înarmează o miliție pentru a submina un stat, ci mai degrabă remodelează țările din jurul Israelului pentru a acționa ca obstacole în calea ambițiilor Tel Avivului. Aceasta explică anxietatea existențială a Israelului: confruntarea cu un stat cu o economie robustă, tehnologie avansată și alianțe internaționale este mult mai dificilă decât confruntarea cu un Iran izolat, a cărui infrastructură militară a fost slăbită de atacurile americane și israeliene.

Potrivit lui Sermini, Turcia și-a folosit diplomația timp de ani de zile pentru a zădărnici planurile regionale ale Israelului și a reușit, se pare, să influențeze administrația Trump să încadreze războiul actual și să împiedice escaladarea acestuia spre dezmembrarea statului iranian, așa cum și-a dorit Israelul, deoarece dezintegrarea Iranului ar dăuna securității naționale a Turciei.

Factorul personal joacă, de asemenea, un rol în alimentarea rivalității strategice dintre Turcia și Israel, așa cum notează Cagaptay în interviul său acordat Al Hurra. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Erdoğan nutresc o animozitate politică intensă unul față de celălalt, ceea ce face extrem de dificil pentru Turcia și Israel să găsească un teren comun în aceste zile. Cu toate acestea, Cagaptay consideră că o soluție constă în faptul că ambii lideri au relații bune cu președintele american Donald Trump. Potrivit lui Cagaptay, președintele Trump ar putea impune o stare de „dezescaladare” între cele două țări „informând Turcia că Gaza se află în sfera de influență a Israelului și informând Israelul că Siria se află în sfera de influență a Turciei”. Aceasta, în opinia cercetătorului turco-american, ar putea fi „o cale de ieșire din acest impas”.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes
x close