Armata SUA se retrage din Afganistan până la jumătatea anului. Negociatorul numit de Trump rămâne la post

Eduard Pascu |
Data publicării:

Emisarul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va rămâne în funcţie şi în noua administraţie Biden, care şi-a reafirmat miercuri intenţia de a re-examina acordul istoric încheiat cu talibanii în urmă cu aproape un an, transmite AFP.

"I-am cerut să continue activitatea crucială pe care a început-o", a declarat noul secretar de stat american Antony Blinken în prima sa conferinţă de presă, transmite Agerpres.

Zalmay Khalilzad, născut în Afganistan, a fost ambasador al SUA la ONU, în Irak şi în Afganistan în timpul administraţiei preşedintelui republican George W. Bush.

Acest diplomat experimentat a fost numit de fostul preşedinte Donald Trump pentru a-l ajuta să îşi ţină o promisiune de campanie: aceea de a pune capăt celui mai lung război al SUA.

La nouăsprezece ani de la debutul intervenţiei americane în Afganistan în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, Zalmay Khalilzad a ajuns, după câteva luni de negocieri, la un acord cu talibanii, care a fost semnat în Qatar pe 29 februarie anul trecut. Reuşita sa a fost, în general, lăudată de diplomaţi şi specialişti în acest conflict.

Conform acordului, insurgenţii se angajează să nu mai permită organizaţiilor 'teroriste' precum Al-Qaida să opereze din teritoriile pe care le controlează şi să negocieze direct pentru prima dată cu guvernul de la Kabul în speranţa realizării păcii. În schimb, armata americană trebuie să se retragă complet din Afganistan până la mijlocul anului 2021.

Până la încheierea mandatului lui Donald Trump, Statele Unite au continuat să se retragă într-un ritm alert, chiar dacă negocierile inter-afgane trenează şi încă domneşte violenţa.

Secretarul de stat american Antony Blinken a amintit că mai multe părţi ale acordului cu talibanii nu au fost făcute publice.

'Trebuie să înţelegem exact ce este în acordurile care au fost încheiate între SUA şi talibani pentru a avea o înţelegere deplină a angajamentelor asumate de talibani, precum şi a angajamentelor pe care ni le-am luat noi', a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane.

La fel ca Donald Trump, Joe Biden s-a declarat în favoarea încetării acestui război şi a retragerii soldaţilor americani, dar a spus în repetate rânduri că vrea să menţină o mică forţă antiteroristă, ceea ce riscă să fie perceput de talibani ca o nerespectare a acordului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel