Armata americană, pregătită să revină în Afganistan dacă jihadiştii ar lansa un atac asupra SUA

Eduard Pascu |
Data publicării:

Armata americană nu a plecat încă din Afganistan, dar îşi pregăteşte deja întoarcerea, în cazul în care jihadiştii din grupările Al-Qaida şi Stat Islamic ar lansa un atac asupra SUA, a declarat responsabilului serviciilor de informaţii în Pentagon, relatează AFP.

Într-un moment în care experţii se tem de o prăbuşire a guvernului afgan în faţa avansului talibanilor, un ales republican a întrebat în cadrul unui audieri în Congres cu şefii serviciilor de informaţii militare cine este responsabil de arhivele militare americane din ultimii 20 de ani din Afganistan, transmite Agerpres.

"Există o mare probabilitate ca noi să fim nevoiţi să ne întoarcem (în Afganistan), în cazul în care Al-Qaida îşi face din nou apariţia în siajul avansului talibanilor şi atacă SUA", a spus Mike Waltz, un fost soldat al forţelor speciale, în prezent membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Florida, în cadrul unei audieri în Comisia pentru forţe armate.

"Ce se va întâmpla cu datele operaţionale şi informative adunate în 20 de ani? Cine se va ocupa de ele?", a adăugat el.

Trebuie ca ele să fie "accesibile viitorului şef de patrulă căruia îi vom da ordinul să revină într-o vale unde noi am mers în urmă cu 5, 7 sau 10 ani", a mai spus el.

"Din câte ştiu, comandamentul Operaţiunilor speciale este pe cale să facă asta", a continuat Waltz, un fost soldat din unitatea de elită ”Beretele Verzi” care a luptat în Afganistan, Orientul Mijlociu şi Africa.

"Este exact la ce ne gândeam şi noi", i-a răspuns secretarul Pentagonului însărcinat cu serviciile de informaţii militare, Ronald Moultrie.

"Noi sunt cei care vor gestiona eforturile pentru a ne asigura că agenţiile de informaţii militare se concentrează pe acest subiect", a adăugat Moultrie, însărcinat de preşedintele Joe Biden să supervizeze activitatea agenţiilor de informaţii militare, în special DIA (Defense Intelligence Agency) şi NSA (National Security Agency).

"Ne puteţi trage la răspundere", a adăugat el, promiţând că va face totul pentru ca informaţiile secrete adunate în Afganistan să le fie accesibile soldaţilor în caz de nevoie.

Preşedintele Joe Biden a decis în aprilie, contrar avizului militarilor, să retragă trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie, data când se vor marca 20 de ani de la atentatele din 2001, care au determinat Washingtonul să răstoarne regimul talibanilor.

De atunci, operaţiunile de retragere s-au accelerat, fiind realizate în prezent în proporţie de peste 50%.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel