Afganistan: Persoane ucise într-un incident produs în timp ce erau distribuite alimente

Eduard Pascu |
Data publicării:

Şase persoane, între care doi poliţişti, au fost ucişi sâmbătă în provincia afgană Ghor (centru), în urma unor confruntări produse în timp ce erau distribuite alimente, au declarat responsabili, relatează AFP.

Sute de oameni s-au adunat în faţa biroului guvernatorului, la Firoz Koh, capitala acestei provincii foarte sărace, pentru a primi ajutorul alimentar distribuit de o organizaţie din Qatar.

"Manifestanţii au deschis focul asupra poliţiei'' şi au lovit agenţii de securitate, a explicat Aref Haber, purtătorul de cuvânt al guvernatorului din Ghor, precizând că "patru civili, între care un angajat al unui post de radio local, şi doi poliţişti au fost ucişi'' şi 19 persoane au fost rănite, transmite Agerpres.

Ministerul de Interne a confirmat acest bilanţ într-un comunicat, declarând că ''bărbaţi înarmaţi ilegal în mulţime au atacat clădirea guvernului'', ceea ce a determinat poliţia să tragă focuri de avertisment pentru a-i dispersa pe manifsstanţi. Într-o postare pe Facebook, vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a calificat incidentul drept ''şocant'' şi a declarat că guvernul efectuează investigaţii în acest caz.

Organizaţia a distribuit alimente la aproximativ o mie de familii, o practică obişnuită în Afganistan în luna Ramadanului. Incidentul survine în condiţiile în care guvernul încearcă să limiteze răspândirea noului coronavirus, ceea ce a îngreunat accesul oamenilor la alimente.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel