Un nou termen pentru corvetele României. Dîncu confirmă că nu MApN blochează semnarea acordului: SNC și Naval Group încă negociază

Darius Muresan |
Data publicării:

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, referitor la contractul privind programul de înzestrare "Corvetă multifuncţională", că acesta va fi probabil semnat la finalul lunii aprilie, precizând că nu Romtehnica blochează semnarea controversatului contract.

Dîncu a spus că în interiorul Asocierii Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa mai sunt în prezent câteva lucruri minime de negociat, menţionând că Romtehnica nu blochează în niciun fel negocierile.

"Referitor la contractul cu corvetele, este o procedură legală de dotare, de înzestrare a Armatei Române prin licitaţie, aşa cum a fost şi prin negociere, în acest moment ne aflăm pe ultimii metri ai negocierii.

Aşteptăm răspunsul din partea asocierii dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa, sunt încă câteva lucruri minime de negociat în interiorul acestei asocieri şi, evident, în relaţia cu Romtehnica. Romtehnica nu blochează în niciun fel nicio negociere, Romtehnica face un singur lucru, nu poate să nu respecte legea şi obligaţiile pe care cei doi parteneri din asociaţie şi le-au luat la început, atunci când s-au angajat în această competiţie. (...) Probabil că finalul lunii aprilie este momentul când vom putea lua o decizie finală", a răspuns Vasile Dâncu, citat de Agerpres, fiind întrebat de presă cu privire la faptul că s-ar tergiversa semnarea contractului pentru înzestrarea cu corvete.

Referitor la cât de vulnerabile sunt ţările NATO din bazinul Mării Negre în faţa unui atac maritim, în contextul în care Turcia a închis Strâmtoarea Bosfor pentru navele militare, din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina, ministrul Apărării a afirmat că NATO are, în acest sens, răspunsuri pentru toate scenariile posibile.

"NATO are răspunsuri pregătite pentru toate scenariile posibile referitor la situaţia de la Marea Neagră, în acest moment. Evident că este vorba de un răspuns colectiv pe care ţările NATO îl au pregătit, un scenariu colectiv. Nu este vorba ca o singură ţară să se apere singură", a spus Dîncu.

MApN a informat, la sfârşitul anului trecut, că procedura specifică de achiziţie a produsului "Corvetă multifuncţională" s-a finalizat, în anul 2019, prin declararea Asocierii formată din Naval Group din Franţa şi SC Şantierul Naval Constana SA drept operator economic câştigător. În acest sens, MApN a exprimat în mod ferm disponibilitatea de semnare a documentelor contractuale. În conformitate cu cadrul legal naţional, cele două părţi desfăşoară împreună activităţile necesare pentru a agrea formele finale ale documentelor contractuale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel