Săptămâna trecută, din ordinul șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, zborurile bătrânelor avioane de tip MiG-21 LanceR au fost suspendate.
Prezent la o emisiune la postul de televiziune Digi24, ministrul Vasile Dîncu a explicat de ce s-a luat această decizie. Dîncu a amintit de cele 26 de accidente ale LanceR în ultimii 20 de ani precizând că România mai are aproximativ 26 de MiG-21 LanceR, dar sub 20 funcționale.
Ministrul a făcut referire și la tragedia de la Constanța de la începutul lunii martie, când s-au prăbușit un MiG-21 LanceR, dar și elicopterul Puma plecat în misiune de salvare. Ministrul Apărării spune că la înmormântare, unsprezece orfani l-au rugat un singur lucru: Ca România să nu mai permită piloților să zboare cu tehnică militară veche.
Dar pe lângă factorul emoțional, Vasile Dîncu a subliniat că decizia de a suspenda zborurile MiG-21 LanceR a fost luată după o analiză a Statului Major al Apărării care a ajuns la concluzia că suspendarea LanceR nu va prejudicia apărarea României și a spațiului nostru aerian.
Dîncu: Ne gândim la F-35 mai repede

Un F-35 al US Air Force, în timpul unei misiuni de realimentare. Sursă foto: Lockheed Martin
Ministrul Vasile Dîncu a mai precizat că în aceste zile s-a luat legătura cu Norvegia pentru a urgenta procedura de achiziționare a celor 32 de avioane F-16 Fighting Falcon care vor completa prima escadrilă de F-16 pe care o avem din Portugalia.
Nu în ultimul rând, Vasile Dîncu a vorbi și despre F-35, program care admite că va trebui să vina la „pachet” cu alte programe de înzestrare, dar despre care spune că România dorește să-l demareze mai rapid decât era planificat.
„M-am întâlnit cu omologul meu norvegian la o bilaterală la Bruxelles (...) și încercăm să le aducem cât mai repede (n.r. - cele 32 de avioane F-16), să devansăm termenele la escadrilele pe care le achiziționăm din Norvegia și ne gândim și la F-35 mai repede”, a precizat Vasile Dîncu, care a amintit că și președintele Klaus Iohannis a anunțat acest deziderat în jurul anului 2030.
În cadrul intervenției de ieri de la Digi24, Vasile Dîncu a admis că un asemenea program va veni cu provocări mari pe întreaga zonă de înzestrare.
„E necesar să ridicăm nivelul la întreaga noastră înzestrare. Sunt niște avioane complexe (n.r. - F-35), sunt computere zburătoare care comunică, care conduc. Sunt sisteme de comandă și control foarte complicate”, a preciza Dîncu, care a adăugat că în general majoritatea statelor din regiune planifică demararea programelor de înzestrare cu avioane de generația a V-a undeva în jurul anului 2030.
În ceea ce privește un asemenea program, Vasile Dîncu a precizat că nu e vorba doar de achiziționarea aparatelor și pregătirea piloților, ci vorbim despre „sistemele de mentenanță și de interoperabilitate”.
„Aceste avioane vor intra într-un complex de comunicare cu toate armele, de la structurile de forță navală și terestră. Sunt mai mult decât niște simple avioane de vânătoare”, a conchis Ministrul Apărării.
F-35 rămâne deocamdată un vis pe hârtie
Trebuie precizat că în pofida declarațiilor făcute de decidenții politici, demararea programului F-35 Lightning II în 2030 și chiar și în 2032 va fi una din cele mai mari provocări pe zona de înzestrare pentru România.
Orizontul de timp estimat e mai mult decât optimist, dar în contextul în care resursa avioanelor F-16 va fi aproape epuizată cam în jurul anului 2032, respectarea calendarului devine esențială.
Pentru ca acest lucru să se întâmple e necesară o planificare amănunțită care să fie respectată de toate guvernele ce se vor perinda la Palatul Victoria în următorii 10 ani.