Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării Ionuț Moșteanu, prezent la Cincu, unde Franța e națiune cadru a Grupului de Luptă NATO dislocat aici. La Cincu, Ionuț Moșteanu efectuează o vizită alături de Catherine Vautrin, ministra Apărării din Franța.
Ionuț Moșteanu a precizat că România va parafa până la finalul acestui an contractul privind achiziția comună de sisteme Mistral 3, produse de gigantul european MBDA.
Amintim că Franța, Belgia, Cipru, Estonia și Ungaria au semnat și ele un acord comun de achiziție.
Sistemele vor fi achiziționate prin programul european SAFE. Numărul sistemelor achiziționate nu a fost însă comunicat oficial.
Din informațiile oficiale premergătoare semnării acordului, valoarea estimată este de 626 milioane EUR fără TVA, pentru achiziția a 231 sisteme cu 934 rachete MANPAD -MISTRAL 3, suport logistic inițial și pregătirea operatorilor.
Mistral 3 este cea mai avansată versiune a sistemului de rachete cu rază foarte scurtă de acțiune al MBDA. Cântărind 20 de kilograme, este dotată cu un dispozitiv de căutare ghidat în infraroșu și cu un proces avansat de imagine, funcționând pe principiul „trage și uită”.
Cu o viteză de până la Mach 2,7 și un focos de 3 kilograme, sistemul este capabil să neutralizeze o gamă largă de amenințări aeriene, de la avioane de vânătoare și aeronave de transport până la elicoptere, drone și rachete de croazieră, la distanțe de până la 8 kilometri. Potrivit MBDA, eficacitatea sistemului Mistral 3 depășește 96%, ceea ce îl face una dintre cele mai fiabile arme din clasa sa.
Achiziția de Mistral 3 a fost subiect de dezinformare în acest an

Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
În vara acestui an, într-o ediție specială a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic, realizată de Tudor Curtifan la DefenseRomania, ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a explicat achiziția de sisteme Mistral 3 într-un proiect european comun.
„E vorba de sisteme Mistral. Ele sunt rachete antiaeriene portabile, ceea ce numim MANPAD. Ele, potrivit tuturor experților militari cu care am discutat, sunt absolut necesare pentru România”, a declarat la vremea respectivă ambasadorul Franței.
În contextul unor informații contradictorii apărute în spațiul public, ambasadorul Franței a ținut să clarifice că toate țările implicate plătesc același preț pe unitate, iar diferențele țin exclusiv de volumul achizițiilor, în funcție de bugetele naționale.
„În ceea ce privește dezinformările apărute, cu toții cumpărăm sistemele la același preț. Toate statele implicate. Singura diferență e în ceea ce privește numărul de rachete pe care statele din proiect le cumpără, în funcție de nevoi și de buget. Dar e un contract identic, e vorba de o achiziție comună” - Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze în România.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









