„În acest moment există în derulare negocieri avansate între Rheinmetall și fabrica de la Mediaș, care aparține de Romarm, pentru un joint-venture pe muniții”, a declarat președintele Nicușor Dan, aflat în vizită oficială în Germania. El a făcut referire și la programul european SAFE, unde statele membre trebuie să depună în următoarea perioadă programele comune pentru finanțare.
„În programul SAFE suntem încă în faza în care țările membre ale Uniunii Europene propun proiecte comune. Există un prim termen la sfârșitul acestei luni până la care țările trebuie să propună partea financiară. Și până la jumătatea anului viitor să vină cu parteneriatele concrete între ele. Suntem așadar în faza de explorare a parteneriatelor pe care putem să le avem”, a mai adăugat președintele României.
Dar despre ce programe vorbim mai exact, la ce programe face referire președintele României și care e stadiul lor?
De ce ne-am blocat cu fabrica de pulberi în birocrație. Iar mașinile de luptă germane Lynx vor avea o concurență serioasă în licitație
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynk KF41. Phoro: Rheinmetall
În ceea ce privește programele de cooperare bilaterală germano-române, cei de la Defence Industry Europe amintesc de sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi. Ne vom opri și noi puțin la acestea, căci DefenseRomania a scris intens despre toate aceste programe în ultimii ani.
Amintim că la începutul acestui an, compania germană Rheinmetall a achiziționat un pachet majoritar de 72.5% din compania român de vehicule militare Automecanica Mediaș S.R.L., care a fost ulterior rebranduită sub numele de Rheinmetall Automecanica.
Obiectivul e ca noua companie să producă și să întrețină mașinile de luptă pentru infanterie Lynx KF41 și camioanele tactice HX, precum și să sprijine platformele de apărare aeriană destinate Forțelor Armate Române. În ceea ce privește mașina de luptă pentru infanterie, aici trebuie specificat că vorbim de o licitație care a fost demarată recent și despre care publicația noastră a scris frecvent.
Contractul de aproximativ 2.5 miliarde de euro are ca obiectiv furnizarea a 246 de mașini de luptă ale infanteriei (IFV) pentru Armata României, dar bătălia va fi una la baionetă în contextul în care nemții vor concura cu Hanwha Aeroposace care propune Redback sau BAE Systems cu CV 90.
De precizat aici că Rheinmetall deja construiește Lynx atât în Ungaria, cât și în Ucraina.
Cât privește muniția, Rheinmetall și Romarm colaborează pentru construirea unei noi fabrici de pulberi în România, proiect sprijinit de un grant european în valoare de aproximativ 47 de milioane de euro, acordat prin programul ASAP. Sunt însă blocaje de mai bine de un an. Acest lucru a fost subliniat recent și de ministrul Apărării Ionuț Moșteanu, într-un interviu acordat TVR.
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
„Avem în jur de 50 de milioane de la Comisie. Ni s-au pus banii pe masă pentru fabrica de pulberi. Noi am pierdut mai bine de un an cu autorizarea pentru teren acolo. Eu o să vreau să înțeleg ce s-a întâmplat în detaliu. Eram atunci în Comisia de Apărare (n.r. din Parlament) și am pus niște întrebări, dar am primit niște răspunsuri care nu m-au mulțumit. Sunt în continuare nemulțumit cum s-a acționat acolo”, spunea Moșteanu.
Amintim că într-un briefing recent cu presa, organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN), la care a participat și publicația noastră, MApN a subliniat că proiectul va continua iar investiția totală este de 500 de milioane de euro, cu planul ca producția de pulberi să înceapă în doi ani.
Sistemele de artilerie antiaeriană Oerlikon vor fi modernizate cu soluția de ultimă generație Skynex a Rheinmetall. Ce presupune Skynex și ce îmbunătățiri vor fi implementate
Versiunea modernizată a Oerlikon de 35 mm. Foto: Rheinmetall
Un proiect însă mult mai avansat este cel al modernizării sistemelor de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF-003 calibrul 35 mm ale României, care vor fi aduse la configurația GDF-009 și implementată soluția Skynex. Lucru anunțat de DefenseRomania în 2023, când pubicația noastră a analizat subiectul după ce concernul german Rheinmetall a primit o comandă de la Ministerul Apărării din România în valoare de 328 de milioane de euro pentru modernizarea acestor sisteme de apărare antiaeriană.
Este vorba despre patru instalații de artilerie antiaeriană de 35 mm Oerlikon GDF 103 fabricate în Elveția.
Fiecare instalație constă dintr-un sistem de control al focului Oerlikon Skymaster TLCN, un radar X-TAR3D, șase tunuri duble Oerlikon de 35 mm GDF009 TREO și două camioane speciale pentru transport.
Soluția de apărare aeriană Skynex de la Rheinmetall este o versiune îmbunătățită a sistemului de artilerie antiaeriană Oerlikon.
Mai mult, Skynex reprezintă un progres semnificativ și față de Gepard în ceea ce privește tehnologia senzorilor, desfășurarea în rețea a unităților tactice și integrarea în sisteme de comandă și control de nivel superior.
Skynex poate angaja până la patru ținte simultan, la distanță foarte scurtă, inclusiv ținte terestre. Utilizează tunuri automate Oerlikon cu tragere rapidă care pot trage 1.100 de cartușe pe minut și au o rază efectivă maximă de 4.000 de metri.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News