Feldmareșalul german Wilhelm Keitel a semnat actul de capitulare. El deținea funcțiile de șef al OKW (Statul Major General al Forțelor Armate Germane) și de comandant al Armatei (Forțele Terestre).
Alături de Keitel, pentru Germania, au mai semnat generalul-amiral Hans-Georg von Friedeburg în funcția de comandant-șef al Marinei și generalul-colonel Hans-Jürgen Stumpff în calitate de reprezentant al Forțelor Aeriene.
Din partea învingătorilor au fost doi semnatari principali (unul din partea URSS și unul din partea aliaților occidentali) și doi semnatari secundari în calitate de martori (ambii din partea aliaților occidentali).
Astfel, unul dintre semnatarii principali a fost mareșalul Gheorghi Jukov. El deținea funcțiile de locțiitor al Înaltului Comandament Sovietic și comandant al grupului de armate sovietic numit Frontul 1 Belarus care desfășura în momentul respectiv Ofensiva Vistula-Oder în Germania.
Un alt semnatar principal a fost locțiitorul comandantului suprem al Forței Expediționare Aliate, mareșalul aerului Sir Arthur William Tedder – militar britanic.
Martorii care au semnat Instrumentul German de Capitulare (aceasta este denumirea oficială a documentului) au fost generalul american Carl Spaatz - comandantul Forțelor Aeriene Strategice ale Statelor Unite și generalul francez Jean de Lattre de Tassigny, comandantul Armatei 1 franceze.
Interesant este că generalul american Dwight Einsenhower care era comandantul suprem al Forței Expediționare Aliate nu a semnat documentul istoric.
Un alt fapt interesant este că, în România comunistă, în unele surse de informare publică, erau vehiculate o altă dată exactă, nu 8 mai, și un alt loc, nu la Berlin, unde s-a semnat actul oficial de capitulare necondiționată a Germaniei naziste. Astfel, deși se știa că războiul s-a încheiat pe 9 mai 1945, se mai știa și că actul de capitulare necondiționată a Germaniei a fost semnat la Școala Industrială din Reims pe 7 mai, ora exactă fiind 02:41 (CET).
Cronologia capitulării Germaniei naziste
Pentru a înțelege mai exact ce s-a întâmplat de fapt atunci și care sunt implicațiile istorice ale acelor evenimente, este de reamintit la final de aprilie și în primele zile din mai 1945, comandanții germani de grupuri de forțe regionale au început să semneze capitulări necondiționate, în special cu aliații occidentali.
Astfel, forțele fasciste germane și italiene din Italia au capitulat în fața aliaților occidentali prin acordul din 29 aprilie de la Caserta, care a intrat în vigoare pe 2 mai.
Forțele germane din Berlin s-au predat pe 2 mai sovieticilor. În acea zi, generalul Helmuth Weidling , comandantul Zonei de Apărare a Berlinului, a predat necondiționat orașul generalului sovietic Vasili Ciuikov.
În aceeași zi, s-a predat aliaților occidentali și Grupul german de Armate Vistula care acționa la nord de Berlin comandate de generalul Kurt von Tippelskirch, comandantul Armatei a 21-a germane și generalul Hasso von Manteuffel, comandantul Armatei a 3-a Panzer.
Pe 4 mai, s-au predat aliaților occidentali forțele germane din nord-vestul Germaniei, Danemarca și Olanda. Mareșalul britanic Bernard Montgomery a acceptat, la Luneburg, capitularea necondiționată de la amiralul Hans-Georg von Friedeburg și generalul Eberhard Kinzel. Numărul trupelor terestre, maritime și aeriene germane implicate în această capitulare s-a ridicat la 1.000.000 de oameni.
Pe 5 mai, forțele germane din Bavaria s-au predat aliaților occidentali. Generalul Hermann Foertsch a predat toate forțele cuprinse între munții Boemiei și râul Inn Superior, generalului american Jacob L. Devers, comandantul Grupului 6 de Armate.
Pe 5 mai, maresalul Dönitz a ordonat tuturor submarinelor să înceteze operațiunile ofensive și să se întoarcă la bazele lor.
Pe 6 mai, forțele germane din Breslau (astăzi orașul polonez Wrocław) s-au predat sovieticilor. La ora 18:00 (detaliu important) generalul Hermann Niehoff , comandantul „fortăreței” Breslau, predă orașul după un asediu de aproape trei luni.
O parte a fronturilor principale germane se predaseră necondiționat și mai trebuia doar un ordin de la centru pentru capitularea finală.
Școala Industrială din Reims, 6 mai ora 23: Eisenhower rămâne de neclintit și obține capitularea tuturor forțelor germane.
Pe 6 mai în jurul orei 18:30, adică la treizeci de minute după căderea „Fortăreței Breslau”, generalul Alfred Jodl a sosit la Reims și, urmând instrucțiunile lui Dönitz, s-a oferit să predea toate forțele care luptau împotriva aliaților occidentali, dar nu și pe cele care luptau împotriva sovieticilor.
Amiralul von Friedeburg - prezent și la Reims, încercase și el, pe 4 mai la Luneburg, fără succes, să convingă aliații occidentali să accepte ideea de a preda doar trupele germane care luptau pe frontul de vest. Prin acest plan, comandanții germani intenționau să predea aliaților occidentali, cât mai mulți militari.
Dar, comandantul suprem al forțelor aliate, generalul Dwight D. Eisenhower, a amenințat, la ora 21:00, că va întrerupe toate negocierile dacă germanii nu vor fi de acord cu o predare completă și necondiționată față de toți aliații de pe toate fronturile.
Eisenhower i-a spus explicit lui Jodl că va ordona închiderea liniilor vestice pentru soldații germani, începând cu 8 mai miezul nopții, și va relua ofensiva de bombardament împotriva pozițiilor și orașelor deținute de germani. Jodl i-a comunicat situația lui Dönitz, care se afla la Flensburg, informându-l despre poziția de refuz a lui Eisenhower. La scurt timp după miezul nopții, Dönitz, acceptând inevitabilul, l-a autorizat pe Jodl să predea necondiționat toate forțele germane.
Capitulare cu repetiție
Instrumentul german de capitulare, semnat la Reims
Prin urmare, primul Instrument de Capitulare a fost semnat la Reims la ora 02:41, (CET), pe 7 mai 1945. Semnarea a avut loc într-o școală din cărămidă roșie, Collège Moderne et Technique de Reims, care a servit drept sediu al SHAEF. Acum este Muzeul Capitulării. Actul urma să intre în vigoare pe 8 mai la ora 23:01 CET, perioada de grație de 48 de ore (cerută de germani pentru a transmite ordinul la toate unitățile) fiind calculată față de momentul începerii negocierilor finale.
Documentul de la Reims de capitulare necondiționată a forțelor armate germane a fost semnat de Jodl, în numele OKW.
Mareșalul Jukov citește capitularea germană la Berlin. La dreapta sa stă mareșalului aerian Sir Arthur William Tedder
Generalul Walter Bedell Smith a semnat în numele Comandantului Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, iar generalul Ivan Susloparov în numele Înaltului Comandament Sovietic. Generalul-maior francez François Sevez a semnat în calitate de martor oficial.
Eisenhower a procedat pe tot parcursul negocierilor în consultare cu generalul Aleksei Antonov de la Înaltul Comandament Sovietic.
Dar, Înaltul Comandament Sovietic nu a fost de acord cu textul documentului și, pretextând modificări minore ale acestuia, transformă ceremonia de semnare într-una de propagandă din care era exclus generalul Eisenhower și era inclus mareșalul sovietic Jukov.
Textul actului de capitulare fusese telegrafiat generalului Antonov în primele ore ale zilei de 7 mai, dar până la ceremonia de capitulare nu se primise nicio confirmare a aprobării sovietice și nici nu exista confirmarea că generalul Susloparov era împuternicit să semneze în calitate de reprezentant al Înaltului Comandament Sovietic.
La aproximativ șase ore după semnarea Tratatului de la Reims, s-a primit un răspuns de la Înaltul Comandament Sovietic, în care se preciza că Actul de Capitulare era inacceptabil, atât pentru că textul diferă de cel convenit de Comisia Consultativă Europeană (EAC), cât și pentru că Susloparov nu fusese împuternicit să semneze.
Aceste obiecții erau, însă, pretexte. Obiecția de fond adusă de sovietici era că actul de capitulare ar trebui să fie un eveniment unic, singular, istoric, care să reflecte pe deplin contribuția principală a poporului sovietic la victoria finală. Aceștia susțineau că acesta nu ar trebui să aibă loc pe teritoriul eliberat, victimizat de agresiunea germană, ci la sediul guvernului de unde a izvorât agresiunea germană: Berlinul.
Instrumentul german de capitulare, semnat la Reims
De asemenea, sovieticii au cerut ca semnarea noului document să fie prezidată de reprezentantul lor, mareșalul Jukov. Această solicitare a sovieticilor, prin care semnatarul principal al documentului să fie Jukov, l-a exclus nefiresc pe Eisenhower ca semnatar al documentului.
Acest lucru s-a întâmplat pentru că Eisenhower, în calitate de Comandant Suprem Aliat pentru Europa de Vest, îl depășea din punct de vedere tehnic în grad pe Jukov. Astfel, actul semnării în numele aliaților occidentali a fost transferat adjunctului său, Mareșalul Aerian Arthur Tedder care era britanic.
De asemenea, sovieticii solicitând ca documentul să fie semnat de maxim trei reprezntanți ai aliaților, dintre care unul să fie Jukov, se putea ajunge ca SUA sau Franța să lipsească dintre semnatari. Astfel, s-a ajuns la situația ridicolă ca documentul să fie semnat de reprezentanții SUA și Franței ca martori, nu ca semnatari principali. Astfel, se poate presupune că generalul Charles de Gaulle, comandantul forțelor franceze nu a dorit să semneze documentul ca martor.
Cu toate acestea, Eisenhower a fost imediat de acord cu propunerile sovieticilor și a precizat că actul de capitulare semnat la Reims ar trebui considerat „un instrument scurt de capitulare militară necondiționată”.
Celelalte modificări aduse actului de capitulare au fost unele minore, inclusiv observația făcută de sovietici că în documentul de la Reims nu li se cerea forțelor germane în mod explicit să depună armele și să se predea.
În plus, Einsenhower a emis o declarație clarificatoare conform căreia orice forțe germane care vor continua să lupte împotriva sovieticilor după termenul limită stabilit „nu vor mai avea statutul de soldați” și, prin urmare, dacă s-ar preda americanilor sau britanicilor, vor fi predate înapoi captivității sovietice.
Din această derulare interesantă a evenimentelor la Reims, se pot trage câteva concluzii importante atât privind data la care s-a încheiat războiului, starea de spirit a comandanților militari germani din acele zile, precum și despre comportamentele celor două mari puteri SUA și URSS care se vor confrunta mai târziu în Războiul Rece.
Acțiunile decisive ale lui Eisenhower au pus capăt războiului cu cel puțin câteva zile mai devreme, posibil chiar săptămâni, decât orice estimare. Germanii erau deciși să reziste cât se poate de mult împotriva sovieticilor și doar intervenția hotărâtă a lui Eisenhower i-a forțat să accepte capitularea mai rapid. Deci, actul semnat la Reims are o importanță covârșitoare în istorie, în el fiind stipulată clar data și ora la care intră în vigoare capitularea – 8 mai ora 23:01. Mai rapid de atât nu se putea și aceasta a fost contribuția personală a lui Eisenhower.
Șefii militari germani, obligați de evenimente să aleagă între Occident și URSS, au ales să predea cât mai mulți soldați și teritoriu către Occident. După cum a reieșit mai târziu, conducerea Germaniei ajunsă, după moartea lui Hitler, pe mâna lui amiralului Donitz, spera că va avea un rol după război. Dar, SUA nu au fost de acord cu acest rol și în cele din urmă militarii americani au arestat, pe 23 mai 1945, administrația Donitz (cunoscută și ca Guvernul Flensburg) care funcționa în nordul Germaniei la Flensburg.
Este dificil de presupus (în număr de victime suplimentare sau modificări de teritoriu în plus sau în minus ar fi revenit aliaților occidentali respectiv URSS) ce s-ar fi întâmplat dacă Eisenhower ar mai fi negociat în plus cu Keitel, ore sau zile. Mai degrabă, se poate spune că acțiunea decisivă a lui Eisenhower a avantajat URSS pentru că în seara de 6 mai când au fost finalizate negocierile la Reims, încă erau importante forțe germane aflate în contact cu cele sovietice, mult mai multe decât cele aflate cu forțele aliate.
Prin deciziile luate la Reims, Eisenhower și toți marii generali occidentali au demonstrat că îi interesau, în primul rând, viețile oamenilor spre deosebire de sovietici care au pus în pericol data de intrare în vigoare a acordului de la Reims fără o bază solidă. Sovieticii au arătat astfel, că viețile soldaților lor nu sunt atât de importante comparativ cu gloria URSS declamată intens prin faptul că mareșalul Jukov a fost semnatarul de cel mai înalt rang al puterilor învingătoare. La Reims între aliații occidentali și sovietici a fost o confruntare a minților și a educației de generații întregi în care oamenii de onoare au pierdut aparent, împotriva mentalităților imperiale.
Americanii l-au prețuit atât de mult pe Eisenhower, încât l-au ales de două ori președinte, deși la prima vedere le-a făcut un serviciu sovieticilor acceptând rapid cererile lor la Reims. Însă, incidentul a arătat diferența dintre modul de gândire american și cel sovietic, fapt care a contat mult mai mult în ecuația totală a confruntării din Războiul Rece.
Soarta ulterioară a eroului sovieticilor, mareșalul Jukov, cel care a semnat la Berlin actul final al capitulării Germaniei naziste, a devenit, în schimb, o nouă demonstrație a ceea ce este capabil imperiul de la Moscova să facă. După război, popularitatea lui Jukov l-a făcut pe Stalin să-l considere o potențială amenințare.Stalin l-a deposedat de funcțiile sale și l-a retrogradat în comenzi militare cu o importanță strategică redusă. După moartea lui Stalin, în 1953, Jukov a susținut candidatura lui Nikita Hrușciov la conducere, iar în 1955 a fost numit ministru al Apărării și membru al Prezidiului. În 1957, Jukov a pierdut din nou favoarea și a fost forțat să se retragă. Nu s-a mai întors niciodată într-o funcție de rang înalt.
Privind argumentul invocat de URSS că actul de capitulare era necesar să fie semnat la Berlin, de unde a izvorât agresiunea, se pot face câteva observații.
URSS, prin indicarea Berlinului ca locul de unde a plecat războiul, a urmărit de fapt să arunce doar pe Germania întreaga vină a declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, războiul nu ar fi început dacă URSS și Germania nu semnau, pe 23 august 1939 la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin anexa sa secretă de împărțire a Europei în sfere de influență, a fost ultima piesă de puzzle pusă la fundamentul războiului. Moscova, 23 august 1939 este punctul din care războiul nu a mai putut fi evitat, iar încheierea logică a războiului ar fi trebuit să fie semnată tot la Moscova.
Un alt loc, la fel de potrivit pentru semnarea capitulării Germaniei, ar fi fost la Munchen unde pe 30 septembrie 1938, Germaniei i se ceda Regiunea Sudetă care aparținea Ceholslovaciei. Și atunci a fost un moment când încă se putea evita cea mai mare conflagrație a secolului 20.
De asemenea, capitularea Germaniei putea fi semnată la fel de bine la Viena pentru că Germania a devenit mai puternică și mai agresivă în 1938 când a anexat Austria în cunoscutul Anschluss. În dimineața de 12 martie 1938, Armata a 8-a a Wehrmacht-ului german a trecut granița în Austria. Trupele au fost întâmpinate de austrieci cu saluturi naziste, steaguri naziste și flori. Mai înainte, pe 20 februarie, Hitler a ținut un discurs în fața Reichstagului, transmis în direct și retransmis pentru prima dată și de rețeaua radio austriacă . O frază cheie din discursul adresat germanilor care locuiau în Austria și Cehoslovacia a fost: „Reich-ul german nu mai este dispus să tolereze reprimarea a zece milioane de germani peste granițele sale.” Peste aproape 84 de ani, imperiul de la Moscova își trimitea, pe 24 februarie 2022, trupele în Ucraina ca să-i salveze pe rușii de acolo. Desigur, la fel ca Germania pe 12 martie 1938, forțele ruse se așteptau să fie întâmpinate cu flori dar s-au înșelat rapid. Germaniei naziste i-au luat șapte ani ca să afle că este pe un drum istoric greșit.
Dar, un alt potențial punct de inflexiune al istoriei în care putea fi evitat al Doilea Război Mondial ar putea fi căutat mult mai devreme. Majoritatea istoricilor sunt de acord că rădăcinile sale sunt în tratatele semnate după Primul Război Mondial. O eroare majoră a fost că liderii de atunci au crezut că oamenii și-au învățat lecția și că nu va mai fi niciodată o asemenea catastrofă. Toate trupele învingătoare au fost retrase iar frontul, pe care trebuia să rămână măcar o parte din ele - cele mai capabile forțe de la vremea respectivă, a rămas nepăzit. Noua linie a frontului care reclama prezența Antantei trecea la finalul Primului Război Mondial aproximativ cam pe unde se află acum flancul estic al NATO. Dar, acele trupe ale Antantei, de care era atâta nevoie să țină lumea stabilă, n-au ajuns niciodată, iar lumea a plătit un cost enorm.
Lecția de atunci, plătită cu zeci de milioane de vieți în al Doilea Război Mondial, a fost învățată de-abia în 1945 când aliații occidentali nu s-au mai retras de pe linia frontului din Europa. Și s-a demonstrat că acei lideri occidentali din 1945 aveau dreptate pentru că, dacă mentalitatea imperială germană fusese învinsă, un alt imperiu era în plină ascensiune – cel sovietic.
Mai târziu s-a sperat că finalul Războiului Rece a adus și finalul imperiului de la Moscova, dar nu a fost așa. A renăscut în 2014 mai puternic, mai agresiv și mai revanșard decât a fost vreodată. Nu doar războiul din Ucraina ci și toate destabilizările de azi din România și din alte țări europene sunt acțiuni directe ale imperiului de la Moscova. Iar în prezent, se tinde să se neglijeze lecția învățată în 1945 și se discută trimiterea celor mai capabile trupe pe care le-a creat vreodată lumea liberă departe de flancul estic al NATO, în condiții de război în curs chiar în zonă. Uitarea acelei lecții prețioase ar putea duce la ceva mai teribil decât teribilul al Doilea Război Mondial.
Pentru cine nu crede sau nu înțelege cât de mare și de gravă este amenințarea la adresa României, să citească cu mare atenție scrisoarea deschisă a fostului ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, în perioada 2019-2021, numit în funcție de nimeni altul decât actualul președinte american Donald Trump. Dacă nici Adrian Zuckerman, care s-a născut la București, în 1956, iar părinții săi au emigrat în SUA când avea nouă ani, nu înțelege situația periculoasă de acum a Românei, atunci înseamnă că nimeni nu o mai înțelege.
Nu a fost să fie ca să se poată discuta detașat despre încheierea celui de-al Război Mondial, iar savanții istorici să pună la locul lor exact ca semnificație tot ceea ce a avut loc acum 80 de ani, pe 6 - 7 mai la Reims și pe 8 - 9 mai la Berlin. Încă se mai mișcă o perioadă de peste 100 de ani începând cu 1918, despre care se credea că se puteau trage concluzii finale.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
