Acesta nu a indicat un termen clar pentru organizarea de alegeri, dar a declarat că starea de urgenţă ar putea fi prelungită cu şase luni sau mai mult, conform unor extrase dintr-un interviu acordat CNN şi date publicităţii joi seara.
Purtătorul de cuvânt al juntei a spus că un vot liber şi echitabil ar urma să aibă loc în termen de doi ani, potrivit Constituţiei, dar a adăugat în interviul pentru CNN că "nivelul de democraţie din Myanmar nu va fi la fel ca în ţările occidentale".
Zaw Min Tun a afirmat că există "dovezi solide" ale unor fraude electorale, folosite de armată pentru a justifica preluarea puterii, dar nu a prezentat vreo probă în acest sens.
Fosta şefă a guvernului civil, Aung San Suu Kyi, a fost arestată de armată în urma loviturii de stat din februarie, după ce partidul ei Liga Naţională pentru Democraţie (NLD) a câştigat detaşat alegerile din noiembrie 2020. Observatorii locali susţin că votul a fost credibil.
Acţiunile juntei militare au suscitat proteste în masă cărora armata le-a răspuns printr-o reprimare violentă.
Aproape 2.850 de persoane au fost arestate şi cel puţin 598 ucise, între care 48 de copii, potrivit Asociaţiei pentru asistenţa prizonierilor politici (AAPP), o organizaţie neguvernamentală.
În interviul pentru CNN, purtătorul de cuvânt al juntei din Myanmar a declarat că forţele de securitate utilizează "minimum de forţă" împotriva protestatarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News