HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise

Lansatoare de rachete multiple HIMARS estoniene, predate pe 29 aprilie 2025 la Ämari. (Foto: Forțele de Apărare/Kaur Kantsik)
Lansatoare de rachete multiple HIMARS estoniene, predate pe 29 aprilie 2025 la Ämari. (Foto: Forțele de Apărare/Kaur Kantsik)

Estonia a primit oficial șase sisteme de lansare multiplă de rachete HIMARS, fabricate în SUA, pe 29 aprilie, la baza aeriană Ämari. Cheltuielile pentru apărare în Estonia vor ajunge la 5,4% din PIB.

Forțele de Apărare din Estonia au primit miercuri șase lansatoare multiple de rachete M142 HIMARS la baza aeriană Ämari, ceea ce va crește semnificativ capacitatea de atac la mare distanță a Estoniei.

Contractul este una dintre cele mai mari achiziții de arme ale Estoniei SUA acoperind o mare parte din costurile de achiziție.

„Ca parte a contractului, vom achiziționa, de asemenea, muniție, soluții de comunicații, soluții pentru instruire, logistică și soluții pentru ciclul de viață al rachetelor. Pachetul include și rachete cu diferite raze de acțiune”, a declarat Ramil Lipp, șeful direcției de armamente al MApN estonian.

De remarcat este faptul că transportul echipamentelor a fost efectuat cu o aeronavă de transport Antonov An-124 operat de Ucraina, un gest simbolic care subliniază cooperarea între partenerii regionali.

Comandantul Diviziei Forțelor de Apărare din Estonia, generalul-maior Indrek Sirel, a declarat că sosirea sistemelor HIMARS va oferi o capacitate suplimentară semnificativă Diviziei Forțelor de Apărare pentru a-și îndeplini sarcinile și că, datorită unităților HIMARS americane staționate în Estonia, soldații au finalizat deja antrenamentul și vor continua acum cu dezvoltarea și pregătirea unității HIMARS, notează publicația ERR.

Asistența generală de securitate a Statelor Unite pentru proiectele de apărare ale Estoniei s-a triplat în perioada 2022-2024 față de cei trei ani precedenți (2019-2021) - de la aproximativ 122 de milioane de dolari la 430 de milioane de dolari.

Acest sprijin a fost utilizat, de exemplu, pentru reaprovizionarea stocurilor de muniție de calibru mare, îmbunătățirea capacităților de comunicații, sporirea supravegherii aeriene și dezvoltarea capacităților de luptă nocturnă.

Sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate HIMARS sunt echipate pentru a lansa o varietate de muniții, inclusiv rachete de tip Sistem de Lansare Multiplă Ghidat (GMLRS) cu raze de acțiune între 70 și 300 de kilometri și rachete de tip Sistem de Rachete Tactice ale Armatei (ATACMS) capabile să lovească ținte aflate la o distanță de până la 300 de kilometri . Aceste capabilități sporesc semnificativ potențialul Estoniei de atacuri de precizie la distanță lungă și contribuie la strategia mai amplă de descurajare a NATO în regiune.

 

Estonia este lider NATO. Nivel record al cheltuielilor pentru apărare

 

Guvernul estonian a aprobat planuri care, dacă vor fi implementate, vor crește investițiile în apărarea țării la peste 5%. Mai exact, până în 2029, cheltuielile pentru apărare în Estonia vor ajunge la 5,4% din PIB. Asta, în condițiile în care Estonia deja alocă 3,41% din PIB pentru cheltuieli militare.

„Media pe patru ani va fi, de asemenea, de 5,4%, iar acest lucru ne va oferi oportunitatea de a îndeplini obiectivele de capacitate militară pe care le-am convenit în cadrul NATO”, a declarat ministrul Hanno Pevkur.

Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a publicat raportul anual pe 2024, care prezintă cheltuielile pentru apărare ale statelor membre. Doar 22 de țări din cei 32 de membri au depășit pragul de 2%. PIB-ul. România a alocat pentru Apărare 2,2% din PIB.

Primele trei locuri în acest clasament sunt ocupate de Polonia (4,07% din PIB), Estonia (3,41%) și Letonia (3,39%). Pe locul patru se află Statele Unite, care au cheltuit 3,19% din PIB-ul lor pentru apărare. Lituania, un alt stat baltic a alocat 3,11% pentru apărare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel