Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina

Deși Washingtonul a încercat să prezinte mesajul său drept o evoluție pragmatică a realităților de pe front, tonul și presiunea exercitate au fost percepute de europeni drept o schimbare bruscă și periculoasă de direcție. Declarațiile oficialilor americani au provocat un șoc diplomatic la nivel european, un înalt oficial calificând tonul întâlnirii drept greu de suportat (mai exact „bolnăvicios”  - „sickening”).

Nucleul tensiunii îl reprezintă insistența administrației americane ca Ucraina să accepte rapid „planul de pace” promovat de președintele Donald Trump. Secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll, a transmis răspicat că Washingtonul nu intenționează să arate „o flexibilitate specială” în discuții, o formulare care a părut a transforma consultările într-un ultimatum.

În fața ambasadorilor europeni, Driscoll a încercat să împacheteze presiunea într-un mesaj optimist: el a spus că acum „acum este momentul pentru pace”, dar a adăugat că „nu discutăm detaliile (planului lui Trump)”. El a subliniat că, deși „armata americană iubește și susține Ucraina, în evaluarea onestă a armatei SUA, Ucraina se află într-o situație foarte proastă”.

În mod neașteptat, declarațiile Juliei Davis, însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev, au amplificat tensiunea. „Cât timp sprijinim Ucraina să continue războiul vor exista limite. (…) De asemenea, există motive întemeiate să credem că Rusia are o bază industrială puternică, iar e doar o chestiune de timp până când Ucraina va trebui să ajungă la o înțelegere”, a explicat aceasta, potrivit unuia dintre ambasadorii prezenți. Tot Davis a reafirmat termenul limită stabilit de Casa Albă: Ucraina ar trebui să accepte planul de pace până la 27 noiembrie.

Pentru europeni, modul în care au fost formulate aceste poziții a părut, mai degrabă, o strategie de presiune politică asupra unui președinte ucrainean vulnerabilizat de scandalurile interne. Un oficial european a declarat că a rămas cu impresia că SUA profită de „slabirea” politică a lui Zelenski pentru a forța un acord rapid. Mai mult, unii ambasadori au calificat proiectul american drept o „victorie strategică pentru Rusia”, ecou al temerilor că un acord impus în grabă ar legitima câștigurile teritoriale ale Moscovei.

Răspunsurile părții americane au fost tranșante. Davis a replicat că „un milion de soldați ruși uciși” - o estimare americană - „nu pot fi considerați o victorie” respingând acuzația că administrația americană ar înclina balanța în favoarea Moscovei. SUA au insistat că termenii planului oferit sunt „tot ceea ce poate spera Ucraina mai bun”.

Reacția europeană a fost imediată. Liderii prezenți la summitul G20 de la Johannesburg print,re care Giorgia Meloni, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, au început consultări de urgență, căutând o modalitate de a-l convinge pe Trump să relaxeze presiunea pusă pe Kiev. Un oficial familiar cu discuțiile a formulat plastic schimbarea de ton necesară: „E timpul ca cei care îi șoptesc lui Trump să înceapă să strige”.

Imaginea de ansamblu indică o divergență strategică ce riscă să redefinească însăși arhitectura relațiilor transatlantice. Europa este convinsă că orice acord în condițiile actuale ar recompensa agresiunea Rusiei și ar pune în pericol întregul sistem de securitate european. SUA, în schimb, par hotărâte să transforme conflictul într-un dosar închis rapid, cu prețul acceptării unui compromis dureros pentru Ucraina. Iar între aceste două viziuni profund diferite, Kievul riscă să devină victima unei ecuații geopolitice în care interesele marilor puteri nu mai coincid.