Prioritate MApN: Soluții biologice, radiologice și nucleare (CBRN) pentru Armata română. Pași pentru a conecta industria la EDF

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata română, misiune CBRN. Foto: MApN
EXCLUSIV
Armata română, misiune CBRN. Foto: MApN

Ministerul Apărării Naționale a prezentat câteva programe prioritare pentru Armata română în contextul în care industria de apărare încearcă să se conecteze la Fondul European de Apărare (European Defence Funds). Una din aceste soluții prioritare e reprezentată de CBRN - soluții chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Fondul european de apărare este principala inițiativă a Comisiei care are drept obiectiv să sprijine, cu ajutorul bugetului UE, activități colaborative de cercetare și dezvoltare în materie de capacități de apărare.

Mai exact, pentru perioada 2021-2027, vor fi alocate 7 miliarde de euro. Pentru ca un proiect să fie declarat câștigător și să fie finanțat, e necesar ca o companie din industria de apărare din România, într-un consorțiu cu încă două companii din alte două state membre UE, să prezinte un program care urmează să fie dezvoltat. La fel de important în obținerea finanțării e ca Ministerul Apărării din unul din statele aflate în consorțiu să-și manifeste interesul pentru a deveni un potențial client al viitorului produs militar.

Prezent la emisiunea Obiectiv EuroAtlantic difuzată de DefenseRomania, în ediția de săptămâna trecută, Viorel Manole, directorul PATROMIL a explicat mecanismul.

„Există un document oficial al Comisiei Europene în care se spune că statele membre caută soluții de ultimă generație pentru 11 capabilități, precum UAV-uri, sisteme de comandă control, tehnologii aerospațiale etc. Din nefericire, iar această treabă nu e doar în România, toate aceste 11 capabilități europene nu se regăsesc în industria națională cu capital de stat. În plus, Comisia aduce în discuție în special IMM-urile.

Ministerul Economiei din România nu are în portofoliu IMM-uri (instituții mici și mijlocii), ci doar mari contribuabili. Dacă vrem să avem acces la aceste 7 miliarde de euro și la următoarele, trebuie să învățăm regulile jocului și să le respectăm”, a precizat Viorel Manole, directorul Patromil. 

 

MApN are printre priorități pentru Armata română soluții CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare) 

 

2. Armata rom... (armata-romana-militari-cbrn_78599200.jpg)

Armata română, misiune CBRN. Foto: MApN

Întrebat dacă MApN a învățat regulile jocului, reprezentantul companiilor din industria de apărare ce se regăsesc sub egida PATROMIL, a precizat că Ministerul Apărării a făcut pași importanți pentru a ajuta industria să se conecteze la Fondul European de Apărare (European Defence Funds). 

În speță, MApN a publicat un document cu privire la programele pe care dorește să le implementeze pentru ca industria să poată câștiga contracte. Precizăm că e esențial ca Ministerul Apărării să își manifeste interesul pentru un anumit program pentru ca acesta să poată fi finanțat prin EDF.

„MApN deja dovedește că învață regulile, avem dovezi concrete din partea generalului Incicaș (n.r. - general-maior dr. ing. Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente) și a ministrului Vasile Dîncu. 

Printre prioritățile pe care Armata română le dorește sunt tehnologii, sisteme și soluții CBRN. Deci bacteriologic, radiologic, chimic și nuclear. Nu ar trebui să ne mire, avem lângă noi un potențial pericol nuclear. O altă prioritate maximă este cyber security, dar și sisteme de comandă și control C4isr”, a precizat directorul Patromil, în cadrul emisiunii difuzate de DefenseRomania, unde a prezentat documentul oficial al MApN.

„Îmi pare rău și încerc să supăr cât mai rar colegii din industria cu capital de stat, dar nu avem nici cyber și nici C4i în industria de apărare cu capital de stat. Stăm mult mai bine pe domeniul aerospațial unde avem capabilități la INCAS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli) și Romaero”, a conchis Viorel Manole.

Reiterăm că pentru a avea acces la finanțare din partea  Fondul European de Apărare (European Defence Funds), companii din industria de apărare din România vor trebuie să se asocieze cu cel puțin alte două companii din două state diferite UE.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel