Două inițiative militare recente arată o pivotare majoră în acest domeniu: pe de o parte, testarea rapidă a noilor tehnologii în Germania alături de aliați (inclusiv România), iar pe de altă parte, o cerere oficială către industrie pentru a umple golul periculos lăsat de dronele de mici dimensiuni.
Aceste eforturi vizează consolidarea liniei de descurajare a flancului estic al NATO împotriva atacurilor cu drone unidirecționale (cunoscute ca „one-way attack drones”), a declarat Brig. Gen. Curtis King, șeful Comandamentului 10 Apărare Aeriană și Antirachetă.
Armata SUA testează în Europa criteriul cost-eficiență
În Germania, exercițiul Project Flytrap 4.5 a servit drept banc de probă pentru a evalua sisteme capabile să detecteze, să identifice și să neutralizeze dronele de mărime mică și medie (Grupurile 1-3) care operează în spațiul aerian NATO.
Cea mai importantă lecție care se desprinde din acest exercițiu este recunoașterea faptului că utilizarea interceptoarelor de milioane de dolari pentru a doborî drone care costă cel mult câteva mii de euro/dolari este o rețetă sigură pentru eșec financiar.

Așa cum a subliniat Generalul King, Merops ar putea deveni alegerea optimă pentru a angaja drone precum omniprezentele Shahed de fabricație iraniană, deoarece costă aproximativ o zecime din prețul țintei.
O astfel de demonstrație de eficiență a costurilor este esențială pentru a menține sustenabilitatea militară pe termen lung.
Lupta contra birocrației care ține pe loc progresul tehnic

Testele din Europa au servit și ca avanpost pentru noul sistem de achiziții rapide al Armatei SUA, Global Tactical Edge Directorate (G-TEAD) Marketplace. Col. Christopher Hill, directorul senior al programului, a explicat că scopul G-TEAD este de a aduce procesele de achiziții și dezvoltare ale de Armatei cât mai aproape de ce se întâmplă pe linia frontului, eliminând întârzierile birocratice.
În cadrul Flytrap, patru companii câștigătoare (inclusiv AG3 Labs, Armaments Research Company, MatrixSpace și Mountain Horse Solutions) au fost introduse în această ''piață rapidă''. Colonelul Hill a menționat că, datorită colaborării directe cu soldații pe teren, industria a putut implementa actualizări importante în doar 24 până la 72 de ore. O performanță care, prin procesele tradiționale ale Pentagonului, ar fi necesitat șase luni.
În paralel cu eforturile din Europa, Centrul pentru Aviație și Rachete din Armata SUA a emis o cerere urgentă, scoțând la iveală o vulnerabilitate critică. Deși Armata SUA are programe de interceptoare (XRC Missile și NGCM) care vizează dronele de mărime medie (Grupurile 2-3), nu deține un sistem dedicat pentru dronele cele mai mici, din Grupul 1 (care cântăresc până la 25 kg).
Aceste sUAS (Small Unmanned Aircraft Systems), notează solicitarea, proliferează în scenarii de atac în masă și „pot copleși rapid arhitecturile actuale de apărare”.

Reprezentanţii Armatei SUA cere industriei să dezvolte componente de rachete (cu diametrul între 40 și 70 de milimetri) care să fie ieftine, ușor de produs în volume mari și să fie disponibile imediat pentru testare.
Această solicitare subliniază o schimbare a priorităților Armatei SUA: războiul modern este definit nu doar de precizia, ci de masa și costul redus al sistemelor de atac.
Armata SUA nu caută acum doar o rachetă, ci un răspuns strategic la dilema militară a secolului XXI: cum să te aperi împotriva unei amenințări ieftine și ubicue fără a-ți epuiza bugetul militar folosind tehnologie scumpă și lentă.
Răspunsul Pentagonului, vizibil prin accelerarea achizițiilor și reorientarea cercetării, arată că liderii militari au înțeles că succesul viitor pe câmpul de luptă depinde de cât de repede pot înlocui procesele birocratice moștenite cu o viteză de reacție tactică.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









