Bombardiere strategice americane s-au apropiat de peste 10 ori în 2020 de frontierele rusești din zona Mării Baltice

Ionel Copcea |
Data publicării:

În cadrul unui interviu acordat jurnalului rusesc Krasnaya Zvezda și publicat pe 07.12.2020, comandantul Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB), amiral Aleksandr Nosatov, a declarat că, în acest an, bombardiere strategice americane s-au apropiat de peste 10 ori de frontierele vestice ale Federației Ruse aflate în zona de responsabilitate a acestei flote.

Potrivit precizărilor acestuia, în anul 2020, au fost înregistrate peste 1.000 de zboruri de cercetare ale mijloacelor aeriene străine în proximitatea frontierelor occidentale ale statului rus. În anul 2019, au fost cu 150 de zboruri mai puține.

În ceea ce privește, bombardierele strategice americane, Nosatov a menționat că, în acest an, aeronavele s-au apropiat de granițele rusești din zona Mării Baltice de peste 10 ori, față de numai două ori în 2019.

Amiralul a semnalat faptul că, pentru prima dată, în anul 2020, bombardierele strategice americane au efectuat zboruri în grup.

Nosatov a concluzionat spunând că spațiul aerian rusesc din zona Mării Baltice este apărat de un regiment de aviație de vânătoare, dotat cu avioane Su-27, și de o mare unitate de apărare antiaeriană, în înzestrarea căreia se află sisteme de rachete antiaeriene S-400 Triumf. 

Comentariul autorului: În anul 2020, SUA și statele membre NATO au intensificat nu numai zborurile bombardierelor strategice și a mijloacelor de cercetare aeriană, ci și prezența navală în proximitatea frontierelor occidentale ale Federației Ruse.

Acest lucru nu s-a întâmplat numai în zona Mării Baltice, ci pe toată linia de contact, care mai include Marea Neagră în sud și Marea Barents în nord.

La rândul său, Federația Rusă a reacționat prin creșterea numărului misiunilor de patrulare executate cu bombardiere strategice Tu-160 și Tu-95MS, precum și cu bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3, în toate cele trei regiuni. De asemenea, a continuat înzestrarea structurilor dispuse în proximitatea frontierelor occidentale atât cu mijloace defensive (sisteme de apărare antiaeriană S-400), precum și cu mijloace ofensive (nave și submarine dotate cu rachete de croazieră Kalibr).

Toate aceste evoluții au avut loc pe fondul tensionării relațiilor politico-militare dintre Federația Rusă și SUA, determinată, în special de retragerea părții americane din acordurile care reglementează controlul armamentelor la nivel internațional.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel