Secretarul Apărării Dr. Mark T. Esper s-a întâlnit la Pentagon cu ministrul român al Apărării Naționale Nicolae-Ionel Ciucă. La întrevedere au participat generalul-locotenent Daniel...
Pe 8 octombrie, la Londra, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și primul ministru al Regatului Unit, Boris Johnson, au semnat Acordul de cooperare politică, liber schimb și parteneriat...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afganistan "împreună" cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al...
O catedrală armeană istorică din Nagorno-Karabah a fost avariată de bombardamentele forţelor azere din această regiune separatistă în care se duc lupte acerbe, a declarat joi guvernul armean,...
Aviaţia militară a fost mobilizată joi dimineaţa în Rusia pentru a stinge un imens incendiu care s-a declanşat cu o zi înainte şi continuă să facă ravagii într-un depozit de muniţii în...
Continuăm să vă ținem la curent cu ceea ce se întâmplă nu numai în zona de conflict - Nagorno-Karabakh, ci și în relațiile politico-militare dintre țările terțe legate într-un fel sau...
Grecia a cerut Turciei "să facă un pas înapoi" în legătură cu redeschiderea unei staţiuni turistice abandonate în nordul Ciprului, avertizând că Atena şi Nicosia sunt gata să prezinte...
Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat, pe 08.10.2020, că reprezentanți ai Forțelor Navale din Federația Rusă și Egipt au confirmat...
Informațiile potrivit cărora Turcia a activat sisteme S-400 pentru a detecta aeronave F-16 ale Greciei sunt luate în cel mai serios mod de Congresul american, mai ales că în discuție sunt...
În virtutea obligaţiilor care îi revin în baza Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Rusia poate apăra Armenia numai în cazul unui pericol extern. Dar, potrivit purtătorului...
Cenzorii din China au întrerupt transmisiunea dezbaterii de miercuri noapte dintre nominalizaţii la postul de vicepreşedinte în SUA în momentul în care actualul vicepreşedinte, Mike Pence, a...
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 08.10.2020, citând surse din mediul militar, că, în următorii doi ani, în Federația Rusă, vor fi produse încă trei drone grele de tip S-70 Okhotnik.
Un angajat al Inspectoratului de Poliție Florești din cadrul IGP al Republicii Moldova a fost răpit ieri dimineață de către mascații așa-zisului KGB transnistrean (Ministerul Securității...
Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că ar dori să retragă toţi soldaţii americani din Afganistan până la Crăciun, adică mai repede decât prevede acordul dintre Statele Unite şi...
Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia figurează pe lista cu persoane date în căutare de Rusia, dată fiind urmărirea penală declanşată împotriva ei în Belarus, potrivit Ministerului de...
Autoritatea pentru Concurenţă din Polonia (UOKiK) a anunţat miercuri că a amendat grupul rus Gazprom cu 29 miliarde zloţi zloţi (7,61 miliarde de dolari), din cauză că a construit gazoductul...
În conferința susținută deja săptămânal la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre reforme în cadrul securității naționale și în domeniul apărării.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că a declasificat toate documentele legate de investigaţiile privind interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi...
Armenia susține că a respins un atac al Azerbaidjanului în cursul acestei nopți. Totodată, armata Armeniei a lovit mai multe depozite azere cu combustibil, fiind publicate imagini video pe...
Autoritățile ruse au început, în urmă cu câteva zeci de minute, să evacueze mai multe mii de persoane din aproximativ 10 localităţi din regiunea Ryazan, după ce un depozit al armatei ruse,...
Ucraina urmează să semneze cu Regatul Unit un memorandum pentru construcţia de nave în valoare de 1,25 miliarde de lire sterline (circa 1,36 miliarde de euro) pentru marina militară ucraineană,...
În cursul acestei săptămâni, pe reţele de socializare, a apărut un videoclip care arată că Armenia a folosit unul dintre sistemele sale de rachete tactice Tochka-U împotriva trupelor...
Fondatorul şi liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, a fost găsit vinovat miercuri de "conducerea unei organizaţii criminale", iar decizia a provocat o explozie de...