După anularea înțelegerii cu China, România va semna un acord cu SUA pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, se va întâlni azi în Statele Unite cu preşedintele Băncii de Export-Import a SUA, Kimberley Reed. România și SUA vor semna un Memorandum privind finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă. Acest lucru a fost confirmat și de ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

România caută parteneri pentru a construi reactoarelor 3 şi 4 la singura centrală nucleară din țară - Cernavodă. După anularea înțelegerii cu China, țara noastră va intra într-un parteneriat cu SUA pentru construcția reactoarelor. 

"Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiţionarea unuia dintre cele două reactoare nucleare şi renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România.

Acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică şi energetică. În partea a doua a zilei, ministrul Popescu se va întâlni cu preşedintele EXIM (Băncii de Export-Import a SUA), Kimberley Reed, în vederea semnării unui memorandum de înţelegere care vizează finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă şi alte proiecte din România", a declarat ieri Adrian Zuckerman, citat de Agerpres, în mesajul transmis cu ocazia Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen.        

Diplomatul a subliniat că este vorba despre cel mai mare pachet de finanţare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite "în vechiul lor partener şi aliat".

"Statele Unite şi România au realizat multe împreună! România este la un pas de a păşi în calea unor oportunităţi extraordinare! Pe măsură ce Statele Unite şi România continuă să lucreze împreună, vom vedea cum România îşi va asuma rolul de lider în Europa, care îi revine de drept. România a demonstrat şi continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum şi o dedicare de neclintit faţă de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renaşterii în România se derulează sub ochii noştri!", a mai spus ambasadorul SUA.

 

România a anulat înțelegerea cu China pentru contruirea celor două reactoare

 

Amintim că în vara acestui an, Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A a fost mandatat să iniţieze procedurile privind încetarea negocierilor cu China General Nuclear Power Group (CGN), precum şi a efectelor juridice în ceea ce priveşte memorandumul de înţelegere încheiat în 2015 pentru construirea şi operarea unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.

Înainte de această decizie, ministrul Economiei, Virgil Popescu, arăta că actuala colaborarea cu compania chineză pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă a început în urmă cu şapte ani, perioadă în care nu s-a avansat, astfel că nu se putea merge mai departe.


Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reiterat în ultimul timp că susţine foarte mult realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi vrea să fie făcute cu parteneri din Uniunea Europeană şi din NATO.

Premierul Ludovic Orban a dispus constituirea Comitetului de coordonare strategică pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, printr-o decizie publicată în iulie în Monitorul Oficial.

Comitetul va fi condus de ministrul Economiei, Virgil Popescu. Din componenţa organismului consultativ mai fac parte Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.

Obiectivele principale ale Comitetului sunt analiza, cristalizarea şi fundamentarea deciziilor strategice şi a măsurilor necesare pentru implementarea Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel