MAE anunță că secretarul de stat Dan Neculăescu a avut o discuţie cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov.
"Partea română a solicitat clarificări privind referirile la România apărute în discursul public recent al preşedintelui Ucrainei, exprimând surprinderea faţă de acestea şi evidenţiind necesitatea unei înţelegeri corecte a istoriei", informează MAE într-un comunicat. Totodată, Bucureștiul a "reiterat importanţa deosebită pe care o acordă asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, în conformitate cu normele şi standardele internaţionale în materie, inclusiv cu luarea deplină în considerare a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia".
România și-a exprimat și îngrijorarea cu privire la efectele adoptării noii legi a eduacției în Ucraina, efecte care ar putea afecta dreptul la educaţie în limba maternă a membrilor minorităţii române din Ucraina.
Zelenski spune că trupele românești au ocupat Bucovina de Nord
În cursul zilei de ieri, în cadrul unui discurs, Zelenski a precizat că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români” în contextul Primului Război Mondial.
Notă DefenseRomania: Declarația președintelui Ucrainei este cel puțin controversată. Pe data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea provinciei cu Regatul României, țara mamă, după înfrângerea și prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Până în 1775, Bucovina a făcut parte din trupul Moldovei, fiind oferită în secolul al XVIII-lea Austriei de către Imperiul Otoman. Jumătatea nordică a Bucovinei a fost pierdută în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.
Declarația controversată a președintelui Zelenski:
''Cu exact 101 ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. 'Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate'. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană - n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale - n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev. În toate colţurile Ucrainei, acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit, exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate, ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând, RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici''.