România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă

Ministerul Energiei
Ministerul Energiei

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunţat planurile României în ceea ce priveşte producţia şi stocarea energiei.

Acesta se bazează pe fonduri europene şi vrea ca România să îşi depăşească statutul actual. Declaraţiile au fost făcute la Aspen GMF Bucharest Forum.

"Când vorbim despre energie, nu vorbim doar despre curentul electric. E mai mult de atât. În opinia mea umilă, vorbim despre siguranţa ţărilor noastre. Acum 4-5 ani, înaintea de atacul Rusiei asupra Ucrainei, ne şantajau cu preţul gazului. 

În perspectivă, acum, dacă facem comparaţia între preţul energiei şi puterea de cumpărare din România, avem o statistică clară care ne arată că românii plătesc cel mai mare preţ din UE, şi unul dintre cele mai mari din lume. E un fapt. Nu îmi place! E o reală provocare pentru noi, ca Guvern, împreună cu societatea civilă, cu cei mai importanţi lideri din sectorul privat, să lucrăm pentru a găsi soluţii pentru diminuarea preţurilor. 

Vorbim de competitivitatea companiilor noastre în lume, dar şi despre banii din buzunarul fiecărui român. 

Avem un mesaj clar şi o strategie clară. Vrem să folosim fondurile europene pe trei direcţii principale: 

În primul rând, stocare - avem cam 650 MW din energie solară în România şi 240 MW capacitate de stocare. Nu e suficient. Când e soare în România, e şi în Grecia, Bulgaria, Ungaria, şi suntem nevoiţi să vindem foarte ieftin. E energie consumată fără motiv. Apoi, seara avem nevoie de mai multă energie şi o cumpărăm la preţuri de 400-500 euro pe MW. În această situaţie, am făcut o analiză şi ţinta noastră este să investim aproape toate resursele din fondurile UE în stocare.

Apoi, centrale nucleare şi hidrocentrale. Ştiu că nu e ceva obişnuit la nivel de Bruxelles să punem energia nucleară în topul priorităţilor. Dar România are singurele tehnologii canadiene şi americane din blocul sovietic rămase. La Cernavodă. 

În acest context, vrem să instalăm o capacitate de stocare şi producţie de aproximativ 7000 de MW în următorii 7 ani. Asta înseamnă că ţara noastră îşi va creşte competitivitatea, va scădea preţul la consumatorul casnic. Şi vom putea folosi energia cu o mare valoare adăugată", a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei. 

Ediția din acest an Aspen - GMF Bucharest Forum - care se desfășoară în perioada 22–24 octombrie - explorează teme majore precum securitatea europeană, energia și lanțurile de aprovizionare, transformarea digitală și competiția globală pentru inovație și investiții, în contextul noilor echilibre geopolitice.

Un accent deosebit va fi pus pe viitorul regiunii extinse a Mării Negre și al Republicii Moldova, în contextul extinderii Uniunii Europene și al reconfigurărilor geopolitice majore. Forumul va găzdui, de asemenea, Aspen Economic Strategy Initiative, o platformă dedicată dialogului asupra politicilor economice ale României și Europei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel