ONU face presiuni asupra Rusiei și Ucrainei pentru încheierea unui acord privind transportul de îngrășăminte prin Marea Neagră

Ionel Copcea |
Data publicării:
Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene
Invazia rusă în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene

Reprezentanții ONU continuă să facă presiuni asupra Rusiei și Ucrainei pentru încheierea unui acord privind exporturile de produse chimice prin Marea Neagră, în încercarea de a ușura prețurile globale ale îngrășămintelor și de a consolida angajamentul lui Vladimir Putin față de actualul acord privind transportul de cereale. 

Diplomații ONU au purtat discuții cu Kievul și Moscova pentru a redeschide o conductă care transportă amoniac - un ingredient cheie în producția de îngrășăminte pe bază de nitrați - din Rusia până pe coasta Ucrainei a Mării Negre. 

Rebeca Grynspan, oficialul ONU care a condus grupul operativ, a confirmat negocierile într-o declarație pentru Financial Times. “Discuțiile se îndreaptă în direcția cea bună și toate părțile depun toate eforturile la fiecare nivel pentru a asigura un rezultat pozitiv”, a spus ea, adăugând că negocierile continuă “urgent” cu scopul de a evita “o criză alimentară la scară globală” în anii următori. 

Propunerea face parte dintr-un acord privind alimentele și îngrășămintele promis președintelui Putin în schimbul susținerii unui acord privind cerealele încheiat între Moscova și Kiev, în luna iulie. Aceasta ar permite transporturilor rusești de amoniac să utilizeze același coridor maritim care a transportat aproape trei milioane de tone de grâu, porumb și alte produse alimentare din porturile ucrainene blocate anterior. Dacă ar avea succes, o astfel de afacere ar permite ca două milioane de tone din componenta chimică - în valoare de aproximativ 2,4 miliarde de dolari la prețurile actuale - să fie expediate în fiecare an din Rusia. Negociatorii speră că acest fapt ar putea contribui la aplanarea unei crize alimentare globale, precum și la consolidarea acordului existent privind cerealele, oferindu-i lui Putin o miză în plus în succesul său. 

Discuțiile s-au intensificat în ultimele săptămâni. Vladimir Putin a criticat dur acordul privind cerealele săptămâna trecută, stârnind temeri că acesta s-ar putea prăbuși. Plângerile sale - el a susținut în mod eronat că majoritatea transporturilor de cereale nu au fost conduse către țările sărace - au fost reluate de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a ajutat la intermedierea acordului cu cerealele. Cei doi lideri se întâlnesc săptămâna aceasta la Samarkand, în Uzbekistan. 

Nu este clar dacă recentul regres militar pe care Kievul l-a provocat forțelor ruse din nord-estul Ucrainei va afecta discuțiile. 

Amoniacul este o componentă cheie a îngrășămintelor. Rusia furniza 20% din încărcăturile maritime ale lumii cu ingredient chimic înainte de invazia Moscovei în Ucraina, potrivit companiei de cercetare ICIS. Prețurile îngrășămintelor s-au dublat în ultimul an, potrivit ONU, în parte pentru că o conductă care leagă regiunea Samara din sud-vestul Rusiei de portul ucrainean Pivdennyi de la Marea Neagră a fost oprită în luna februarie. Conducta transporta aproximativ 2,3 milioane de tone de amoniac rusesc pe an, potrivit furnizorului de date Argus Media. 

ONU solicită, de asemenea, eliberarea a 20.000 până la 40.000 de tone de amoniac blocat în Pivdennyi, potrivit a două dintre persoanele participante la discuții. Kievul ar urma să beneficieze de venituri de zeci sau chiar sute de milioane de dolari în taxe de tranzit și portuare, a spus una dintre acestea. 

Reprezentanții ONU insistă, de asemenea, ca Moscova să permită transporturile de cereale dintr-un al patrulea port, Mykolayiv, care a fost sub foc de artilerie rusească grea și se află în apropierea ofensivei ucrainene în jurul Hersonului, în sudul țării. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel