După momentul Maria Antoaneta, Macron reface momentul Ceaușescu

H. D. Hartmann / 11 dec 2018 / 12:46
EXCLUSIV

13 minute a vorbit Macron. Calm, parcă aflat sub influența tranchilizantelor, vorbind parohial, ca un popă, Manu a fost vizibil incapabil să găsească tonul discursului. Soluțiile propuse de el sunt ridicole dacă nu ar fi absolut fără viitor. Le mai dă câte 100 de euro, le lasă pensiile neimpozitate, le mai spune că ceea ce se întâmplă în Franța este un moment istoric. Ceaușescu redivivus. Identic cu scena balconului românesc din decembrie 1989, acest moment penibil din 2018. 

Dispărute sunt zilele marilor victorii, marilor discursuri, marilor programe. Astăzi Franța este condusă de un produs uman artificial. Mesajul scurt al lui Macron, după patru săptămâni de lupte stradale, reprezintă viitorul comunicațional clorat, aspetic şi lipsit de orice urmă umană de simpatie a unei Frânte fără limbaj şi dicționar. Așa va arăta viitorul președinției franceze sub Macron. Vânzând indulgențe la colțul bulevardului Foche, de sub Arcul de Triumf, aruncând la coș întreaga reformă a statului (ratată integral), președintele francez care se vedea conducătorul Europei, a dăruit, ca un un papă drogat de magnificenţa sa divină, gratuită şi regală iertare de păcate.

Reducând distrugerea lui Marianne din Arcul de Triumf la doar "murdărie", parohul de la palatul amantei regale a iertat totul. Părintele națiunii, cel care își va fi luat Franța pe nume personal, cel care a crezut timp de doi ani că este alesul lui Dumnezeu pe pământ, declarând națiunea franceză dispărută cu numai săptămâni înainte, este același care spunea că drumul luminos (neo marxist) al patriotismului trece prin mărimea numărului de imigranți ilegali sau a cât mai multor provincii europene adunate sub sceptrul său. Astăzi acest Macron devenit un simplu micron, a apărut public, umil şi cu fariseismul înscris pe chip. Doar ochii şi finalul mesajului au trădat cumplita ură (ca la Ceaușescu) împotriva celor care au îndrăznit să îl conteste şi să îi contrazică mărețele idealuri de contopire eurasiatice şi africane. Macron urăște din tot sufletul poporul francez.

Crescut să dizolve în acidul minciunii tot ce e ce nu îi convine, emoțional instabil şi cu o capacitate incredibilă de a falsifica realitatea, acest președinte sumar intelectual, a fost nevoit să recunoască eșecul fundamental al teoriilor sale. În această zi, atunci când Franța avea nevoie de un rege hotărât şi un președinte capabil, la televizor a apărut unul care aruncă cu bănuți de aur peste mulțimea înfuriată. Una din greșelile supreme pe care o face un leader maximal, de tipul lui Macron, este accea de a se identifica cu instituțiile statului pe care îl conduce. Exact această eroare (care îi va fi fatală politic) nu trebuia să o facă. După ce a împărțit indulgență, parohul inspirat de divinitate, anunță că el va fi cel care va coordona un proces educațional care să ridice masele din sărăcie. Imposibilă soluție, de durată şi fără viitor fix, fluid ca tehnologie şi timp de împlinire, ceea a oferit umilul preot de țară este un fals.

Căci de generații, francezii ştiu că educația nu a îmbogățit pe nimeni. Ipoteza sinucigașă căci astfel, întreaga ură revărsată pe străzile Parisului, se va canaliza asupra persoanei unice a președintelui francez. Crezând în destinul său mesianic, excluzând dreptul celorlalți de a avea dreptate şi negând propria ignoranță, Macron a intrat în capcana istoriei. Primul președinte francez de după De Gaulle care a pus imaginea sa în față instituției, declară că procesul educațional va fi coordonat de către el, anunțând astfel rămânerea lui la putere. Acesta a pus în balanța destinului nu numai persoana sa ci şi statul al cărui vremelnic slujitor este. Din acest moment Macron va contabiliza şi prostia ultimului funcționar uitat în Pirinei cât şi eșecul oricărei măsuri propuse de guvernul central. Identitatea instituțională este capcana regilor. Ultimul rege împărat francez, Napoleon al III-lea a murit în exil, fiind şi astăzi înmormântat în Anglia, pentru că decisese că Franța este reprezentată numai de către el. Pierderea Alsaciei şi Lorena, în urma războiul cu prusacii, îl va alunga definitiv din istoria (de altfel plină de succese) a epocii sale. Nici astăzi Franța nu iartă această greșeală cataclismica făcută de a identifica persoana vremelnică a omului cu eternitatea națiunii.

Emanuel Macron, anunțând că el va conduce dialogul dintre Republică şi insurecție s-a identificat până la confuzie cu tot ce e ce va urma. Asumând resursa de autoritate istorică a Republicii, tânărul arogant, președintele, doar provizoriu, a anunțat că nu cedează din puterea sa. În fapt francezii au primit exact, prin poștă electronică, poza dușmanului. Macron a devenit, după 13 minute de pastorală, dușmanul direct al unei insurecții pe cât de reală pe atât de dură. Ceaușescu a făcut identic. După manifestațiile din Timişoara, identificându-se cu republica socialistă a cărei președinte era, a pus în balanță destinul sau fizic cu cea a resursei politice dată de republică. Nu a crezut o clipă că tocmai acea republică era problema fundamentală a supraviețuirii sale.

Destinul republicii lui De Gaulle se joacă între stradă şi un tânăr însurat cu propria sa himeră. Franța trăiește momentul Ceaușescu. Ironică şi simetrica soartă a țării care a colaborat, mințind poporul român, cu Uniunea Sovietică, tot într-un decembrie, pentru distrugerea acestuia.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
Se încarcă...

până la

Parteneri


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.27