În faza inițială a invaziei militare ruse din Ucraina, bombardierele strategice de tip Tu-160 și Tu-95MS, utilizate pentru efectuarea atacurilor cu rachete cu bazare aeriană, decolau de pe aerodromul Engels din Regiunea Saratov, unde se află dislocată baza aeriană principală a Aviației Strategice.
Ulterior, după atacurile repetate ale dronelor ucrainene asupra aerodromului principal al Aviației cu rază lungă de acțiune, conducerea Forțelor Aerocosmice a ordonat dispersarea bombardierelor strategice, în principal pe aerodromurile Olenya din nordul țării și Ukrainka din Extremul Orient.
Foarte mult timp, bombardierele Tu-160 și Tu-95MS participante la loviturile asupra țintelor ucrainene au decolat de pe aerodromul Olenya, deplasându-se către raioanele de lansare din Regiunea Saratov sau chiar din zona Mării Caspice.
În ultimul timp, se constată o nouă schimbare a tacticilor de întrebuințare a Aviației Strategice, bombardierele purtătoare de rachete de croazieră Kh-101 decolând direct din Extremul Orient, de pe aerodromurile Belaya și Ukrainka, cu toate că timpul de deplasare către raioanele de lansare a crescut la 6-8 ore.
Aceste proceduri au fost identificate în timpul atacurilor masive asupra Ucrainei din 30.10, 19.11 și 29.11, când bombardiere Tu-95MS au decolat de pe cele două aerodromuri din Extremul Orient.
Potrivit unor date prezentate pe 02.12.2025 de utilizatorul AviVector de pe rețeaua de socializare X, Rusia dispune în prezent de 11 bombardiere strategice Tu-160 și 48 de aeronave Tu-95MS dislocate, care sunt pregătite să execute lovituri cu rachete de croazieră.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 38 de avioane Tu-95MS și șapte Tu-160, sunt amplasate pe aerodromul Ukrainka din Extremul Orient, a doua bază aeriană ca mărime și ca importanță a Aviației Strategice.
În același timp, trebuie remarcat faptul că pe aerodromul Olenya din regiunea Murmansk nu se mai află niciun bombardier strategic. Pe acesta însă sunt aduse periodic bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3.
Cel mai probabil, partea rusă și-a redus activitățile de la baza din nordul țării din cauza unor misiuni de cercetare tot mai intense executate de mijloace aeriene ale NATO, atât pe teritoriul Norvegiei și Finlandei, cât și deasupra apelor neutre ale Mării Barents.
În concluzie, se poate aprecia că schimbarea tacticilor folosite de Aviația Strategică rusă vizează scoaterea bombardierelor strategice din raza vizuală a mijloacelor aliate de cercetare, dar și îndepărtarea aeronavelor purtătoare de rachete de croazieră de dronele ucrainene.
Anterior, Ucraina a reușit o singură dată să contracareze această strategie și să lovească cu UAV-uri aerodromul Ukrainka, aflat la câteva mii de kilometri de frontiera ucraineană.
Este vorba despre operațiunea “Pânza de păianjen” (Spider Web) din vara anului 2025, mai precis din 01 iunie, când mai multe drone amplasate pe camioane au decolat simultan și au atacat mai multe facilități ale Aviației Strategice ruse, provocând una dintre cele mai grele lovituri de la începutul războiului, prin distrugerea sau avarierea câtorva zeci de aeronave.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









