Noul sistem reprezintă un pas important spre adaptarea instruirii militare la realităţile contemporane: dronele sunt tot mai prezente ca ameninţare, dar şi ca instrument de luptă.
Soluția prezentată de Thales este un kit compatibil cu multe tipuri de drone, care permite simularea neutralizării, drone „prietene” sau „inamice”, muniţie virtuală, plus înregistrarea datelor exerciţiului, ceea ce oferă forţelor armate o capacitate de pregătire mult mai realistă, flexibilă și completă.
Concret, Thales oferă un „kit agnostic” - senzori și module compatibile cu o gamă largă de drone (categorii C0–C6 și A1–A3, de la câteva sute de grame până la zeci de kg), astfel încât să simuleze diverse scenarii, inclusiv neutralizarea cu simularea exploziei.
În plus, noua capacitate dezvoltată de Thales poate fi integrată cu ușurință în infrastructurile de instruire deja existente, reducând semnificativ costurile și timpul necesar implementării.
„Dronele joacă un rol tot mai important pe câmpul de luptă, iar existența unor soluții de instruire capabile să simuleze cu acuratețe aceste noi amenințări este esențială. Noua capacitate de instruire cu drone dezvoltată de Thales oferă o experiență de antrenament adaptabilă și fiabilă, permițând personalului militar să se pregătească eficient pentru angajamente și confruntări cu aceste dispozitive”, a precizat Benoit Broudy, Vicepreședinte pentru activitățile de Training & Simulation, Thales.
De ce e important noul sistem
Thales are o experiență vastă și recunoscută în domeniul simulatoarelor pentru arme și instruire militară, fiind considerat unul dintre principalii furnizori internaționali de sisteme de instruire militară.
Foto: Thales
Compania franceză produce de ani buni sisteme de antrenament cu trageri simulate, unde militarii folosesc replici de arme reale. De asemenea, Thales produce simulatoare pentru vehicule și arme grele (TACTIS), care oferă instruire pentru unități mecanizate precum tancuri, vehicule de luptă ale infanteriei, artilerie etc.
Odată cu sistemul prezentat luni, Thales aduce un realism crescut: exerciţiile devin mult mai concludente, cu drone „prietene” sau „inamice” care oferă un mediu dinamic, apropiat de cel real. Prin senzori montați pe drone, sistemul simulează neutralizarea, atacul sau recunoașterea, oferind militarilor un antrenament realist.
Flexibilitatea e maximă: kit-ul este „agnostic”, compatibil cu diverse drone, ceea ce asigură adaptabilitate la misiuni diferite.

Prin înregistrarea datelor, se pot face analize riguroase post-exerciţiu, ceea ce duce la o instruire mai eficientă, un lucru vital pentru războiul viitorului, unde ameninţările aeriene, dronele „prietene” sau „inamice”, dronele kamikaze sau dronele de supraveghere, toate acestea pot fi simulate.
Sistemul permite crearea unor scenarii extrem de variate, de la misiuni defensive până la operaţiuni de recunoaştere sau atac, adaptabile rapid în funcție de nevoile fiecărei unități.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









