Poliția belgiană a percheziționat marți sediul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și al Colegiului Europei din Bruges, la cererea Parchetului European (EPPO), fiind suspectată că prestigioasa instituție de învățământ superior postuniversitar a primit informații prealabile despre un concurs pentru formarea diplomaților. Pe lângă EPPO, în anchetă sunt implicate și autoritățile belgiene, precum și OLAF.
La cererea Parchetului European, Poliția belgiană a reținut-o pe fosta vicepreședintă a Comisiei Europene și înalt comisar pentru politica externă și de securitate a UE, Federica Mogherini, care deține în prezent funcția de rector al prestigiosului Colegiu al Europei din Bruges.
Conform informațiilor disponibile până în prezent, arestarea face parte dintr-o anchetă privind trucarea unei licitații pentru achiziționarea unei clădiri pentru Academia Diplomatică Europeană din orașul respectiv, notează Euractiv.
Colegiul Europei din Bruges este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior care recrutează viitori diplomați.
Surse din Bruxelles au ridicat posibilitatea ca Stefano Sannino, actualul director al Direcției Generale pentru Mediterana, noua direcție a Comisiei Europene pentru această zonă, să se numere printre cei reținuți.
Cu toate acestea, se presupune că Sannino este legat de trucarea licitațiilor în perioada în care a ocupat funcția de secretar general al SEAE, serviciul diplomatic al Uniunii Europene.
„La cererea EPPO, aprobată de judecătorul de instrucție, poliția federală a percheziționat mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, ale Serviciului European de Acțiune Externă din Bruxelles și locuințele suspecților”, a declarat EPPO, adăugând că trei persoane au fost reținute.
Comisia a confirmat că poliția se afla la sediul SEAE, ”ministerul de externe” al UE, dar a refuzat să facă orice comentarii suplimentare deoarece ancheta este în curs de desfășurare.
Ancheta încearcă să stabilească dacă Colegiul Europei a fost informat în prealabil cu privire la criteriile de selecție din cadrul procedurii de licitație și dacă reprezentanții Colegiului au avut suficiente motive să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială a licitației.
„Putem confirma că poliția se afla în SEAE. Aceasta este o anchetă în curs, care se referă la activități din mandatul anterior” (al Comisiei) și, deși ancheta este în desfășurare, nu putem spune nimic mai mult despre aceasta”, a declarat purtătoarea de cuvânt pentru politică externă, Anitta Hipper.
Un purtător de cuvânt al Facultății, unde Mogherini este rector din 2020, a declarat că nu știe dacă aceasta a fost arestată și a refuzat să comenteze mai departe. Mogherini a condus Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) din 2014 până în 2019 și este director al Academiei din 2022.
Un oficial de rang înalt al UE a declarat pentru Politico că raidurile sunt legate de o anchetă care a început înainte ca estoniana Kaja Kallas să preia funcția de șef al departamentului de politică externă al blocului comunitar.
Acesta este unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria UE, mai ales având în vedere reputația de care se bucură Colegiul Europei în cercurile diplomatice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









