Potrivit lui Sîbîha, Kievul nu a primit încă detalii despre discuțiile purtate între delegația SUA și oficialii ruși la Kremlin, însă există motive obiective pentru această lipsă de informații, scrie publicația ucraineană Pravda. Ministrul de Externe de la Kiev a explicat că singurul contact avut până acum a fost o conversație telefonică între șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, și reprezentantul american Steve Witkoff. Dată fiind sensibilitatea subiectului și riscurile legate de securitate, nu s-a putut intra în detalii privind conținutul discuțiilor purtate la Moscova.
Informația a fost confirmată și de doi miniștri europeni prezenți la reuniunea ministerială, care au precizat că nici ei și nici liderii europeni nu au avut acces la informații extinse despre negocierile americano-ruse. Totuși, Statele Unite au transmis că sunt dispuse să ofere toate detaliile părții ucrainene, dar doar în cadrul unei întâlniri directe, față în față.
Reprezentanții americani au informat Kievul că, în evaluarea lor, discuțiile de la Moscova au avut un efect pozitiv asupra procesului de pace, o apreciere pe care Ucraina o va verifica în cadrul noului dialog propus la Washington. În acest context, delegația ucraineană a fost oficial invitată în Statele Unite pentru continuarea negocierilor „în viitorul apropiat”.
Între timp, Rustem Umerov se află la Bruxelles, unde poartă discuții cu consilierii pentru securitate ai principalelor state europene. Vizita sa la Bruxelles fusese programată în paralel cu o posibilă întâlnire a președintelui Volodimir Zelenski cu Steve Witkoff și Jared Kushner, însă aceasta din urmă a fost anulată.
Președintele Zelenski a dat asigurări că, după discuțiile din Statele Unite, Ucraina va informa partenerii europeni despre conținutul și concluziile negocierilor purtate de americani la Moscova, pentru a asigura transparență și coordonare în cadrul eforturilor diplomatice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









