Ziarul Izvestia a anunțat vineri că negocierile pentru livrarea rachetelor S-300 în Siria au fost sistate, conform secretarului pentru cooperare tehnico-militară al președintelui Putin, Vladimir Kozhin.
Pentru moment, nu se poartă negocieri privind sistemul S-300, a spus Vladimir Kozhin, dar armata siriană va primi orice armament dorește.
Săptămâna trecută, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, anunța într-un interviu difuzat de BBC că loviturile aeriene executate de SUA împotriva regimului de la Damasc au făcut Rusia să-și reconsidere poziția privind livrările de armament către Bashar Al-Assad. Livrările de rachete fuseseră întrerupte în urmă cu câțiva ani, iar anunțul lui Lavrov îngrijora atât Statele Unite, cât și Israel-ul. După discuțiile între premierul Netanyahu și președintele Putin, Rusia a schimbat, din nou, discursul.
Ce ar putea explica aceste mișcări ale Rusiei?
Este foarte posibil ca anunțul lui Lavrov, privind începerea livrărilor de rachete în Siria, să fi fost doar o manevră înaintea negocierilor Putin-Netanyahu. Astfel, Rusia a ridicat o temă pe care nu avea intenția să o activeze, generând o miză a negocierilor de la Kremlin. Costurile pe care le suportă Rusia pentru a-și ajuta aliatul din Siria sunt foarte mari pentru o economie ineficientă, dependentă de exportul de materii prime, cum este cea a Rusiei. De aceea, furnizarea de tehnologie modernă, pe care Siria nu o poate plăti, este de evitat. Pe de altă parte, regimul lui Putin încearcă să își îmbunătățească imaginea, așa că și-a creat o ocazie de a se arăta conciliant, în contextul fierbinte declanșat de ieșirea Statelor Unite din acordul cu Iranul.