Cugirul e tot în stradă. Un înalt oficial al Guvernului se va deplasa la Uzină pentru a discuta despre revendicările industriei de armament

Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Sunt probleme mari în cadrul industriei de armament de stat din România. De aproape o săptămână muncitorii celor două fabrici ai Uzinei Mecanice Cugir au întrerupt lucrul și se află în stradă.

Oamenii solicită măriri salariale și condiții de muncă decente. Situația a degenerat după ce luna aceasta au venit facturile la energie. În unele cazuri, doar aceste facturi reprezintă jumătate din salariul muncitorilor.

Până în prezent nu s-a ajuns la niciun consens cu conducerea Uzinei Mecanice Cugir.

Oamenii acuză că au fost mințiți și amânați cu promisiuni iar în acest moment cuțitul a ajuns la os și nu vor ceda presiunilor.

Unul din muncitorii Uzinei a declarat presei că după 35 de ani de muncă e renumerat cu 1.780 de lei.

Tot azi, de la București, se va deplasa la Uzina Mecanică Cugir un secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei pentru a discuta cu oamenii care de aproape o săptămână au întrerupt lucrul.

La primele ore ale acestei dimineți se aflau deja sute de angajați ai Uzinei în stradă. Ieri număru acestora a depășit 1.000.

 

Fabrica de Arme Cugir

 

Istoria uzinei datează din 1799, în timpul Imperiului Austro-Ungar, când la Cugir au fost fondate primele ateliere de fabricare a oțelului, fiind unele dintre primele fabrici melalurgice din Transilvania.

Expansiunea uzinei a început în 1926, prin construcția de noi linii de producție. Războiul a dus la militarizarea fabricii, care la vremea respectivă, era condusă de specialiști în producerea de arme moderne. Părți și ansambluri pentru tehnica de artilerie au fost produse în colaborare cu compania londoneză „Vickers Armstrong Ltd.”. Preluarea de către firma cehoslovacă „Zbrojowka-Brno” a dus la un redesign al producției pentru arme de infanterie și muniție, bazate pe licențe de documentare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acțiunile uzinei sunt preluate de concernul german „Herman Goring” .

Uzinele Cugir au produs primul pistol mitralieră românesc – Parabellum, tipul “Orita”, calibru de 9mm.

În anul 2004, din SC Uzina Mecanică Cugir SA s-a divizat SC Fabrica de Arme Cugir SA, care este, de asemenea, filială a Companiei Naționale ROMARM, se arată pe site-ul companiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel