Coreea de Nord lansează o rachetă intercontinentală, probabil Hwasong-18, în zona Mării Japoniei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Hwasong-18 Foto: KCNA, via Arirang
Hwasong-18 Foto: KCNA, via Arirang

Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă cu rază lungă de acțiune în largul coastei sale de est, în vreme ce liderii Coreei de Sud și Japoniei urmau să se întâlnească în marja summitului NATO din Lituania pentru a discuta despre amenințările tot mai mari, inclusiv nordul cu arme nucleare, relatează Agerpres și Reuters.

Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă balistică intercontinentală care a zburat mai mult de 70 de minute, a declarat Ministerul Apărării al Japoniei, marcând o nouă rundă de confruntare cu Washingtonul și aliații săi.

Racheta de miercuri a căzut la 1.000 de kilometri distanță de locul lansării, dar a atins o altitudine de peste 6.000 de kilometri, a declarat Ministerul Apărării din Japonia. Timpul de zbor oferă o indicație a razei de acțiune a rachetei. Coreea de Nord își testează majoritatea rachetelor pe o traiectorie foarte înaltă, astfel încât acestea să cadă în apele din apropiere. Dacă ar fi lansat pe o traiectorie mai plată, care ar fi folosită într-un atac real, timpul de zbor arată că racheta ar fi ajuns mult mai departe, scrie și CNN.

Unii experți spun că Coreea de Nord și-a testat probabil ICBM-ul Hwasong-18, un tip de armă cu combustibil solid, care este mai greu de detectat și interceptat decât celelalte ICBM cu combustibil lichid. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a numit anterior Hwasong-18 cea mai puternică armă nucleară a lui.

Relaţiile dintre cele două Corei sunt la cel mai scăzut nivel. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a numit anul trecut drept "ireversibil" statutul de putere nucleară al Phenianului şi a cerut o dezvoltare sporită a armamentului, în special a armelor nucleare tactice.

Ca răspuns, Seulul şi Washingtonul au promis că Phenianul se va expune unei riposte nucleare şi cu "sfârşitul" actualului său guvern dacă decide să folosească arme atomice împotriva lor.

Anul acesta, Coreea de Nord a efectuat o serie de teste de armament în pofida sancţiunilor, în special testarea celor mai puternice rachete balistice intercontinentale (ICBM) ale sale.

Luni, Coreea de Nord a ameninţat că va doborî avioanele de spionaj americane care îi încalcă spaţiul aerian, condamnând în acelaşi timp planul Washingtonului de a desfăşura un submarin lansator de rachete în apropierea peninsulei coreene.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean al Apărării, Statele Unite şi-au "intensificat activităţile de spionaj dincolo de nivelul de război", vorbind despre avioane spion americane care au efectuat în iulie mai multe zboruri, calificate drept "provocatoare", timp de opt zile consecutive.

Un avion de recunoaştere, a precizat sursa, a intrat "în mod repetat" în spaţiul aerian al Coreei de Nord, deasupra Mării Japoniei.

Într-un comunicat citat de agenţia oficială de presă, KCNA, purtătorul de cuvânt a avertizat asupra riscului de "accidente" pe care le-ar putea provoca acest tip de acţiuni, precum "prăbuşirea avionului de recunoaştere strategică al forţelor aeriene americane" în Marea Japoniei.

Influenta soră a liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, a declarat că un avion spion american a pătruns de două ori, luni dimineaţă, în spaţiul aerian al Coreei de Nord, potrivit unui comunicat separat.

Kim Yo Jong a afirmat că Phenianul nu va răspunde direct la activităţile de recunoaştere ale Statelor Unite în afara zonei economice exclusive a ţării, dar va lua în schimb "măsuri decisive" dacă armata americană trece peste linia sa de demarcaţie militară maritimă.

Washingtonul a făcut cunoscut în aprilie că unul dintre submarinele sale balistice cu armament nuclear va face prima andocare în Coreea de Sud după zeci de ani, fără a preciza data.

Ca răspuns la testele de armament nord-coreene, preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a întărit anul acesta cooperarea cu Washingtonul în probleme de apărare, prin organizarea de exerciţii militare comune.

Yoon participă în această săptămână la summitul NATO din Lituania, cu scopul în special de a consolida cooperarea cu membrii Alianţei în faţa ameninţărilor Coreii de Nord.

Coreea de Sud şi Statele Unite au programate în august principalele manevre militare comune anuale, numite Ulchi Freedom Shield.

Phenianul consideră aceste tip de exerciţii drept repetiţii pentru invadarea teritoriului său.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel