Ceaușescu, Rețeaua R și Securitatea. Cine a tras în noi, după '22? Ultimul stalinist al Europei, între Revoluție și lovitură de stat

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Nicolae Ceaușescu împreună cu soția sa Elena Ceaușescu au fost executați pe data de 25 decembrie 1989 la capătul unui proces rapid și controversat care a avut loc în garnizoana din Târgoviște.

Ceaușescu a fost un fără îndoială un stalinist. Cu toate că oferit o aură națională și naționalistă comunismului românesc, proces pe care l-a moștenit de la Gheorghe Gheorghiu Dej și pe care l-a continuat - fapt azi de multe ori trecut cu vederea -, Ceaușescu a urmat canonic linia ortodoxiei staliniste.

 

Ceauşescu a devenit antisovietic tocmai pentru că nu a renunţat niciodată să fie un stalinist

 

Încurajarea discretă a rusofobiei de către Dej, în ultimii ani din viață, și mai apoi poziționarea antisovietică a lui Ceaușescu nu au avut ca scop reformarea sistemului ci dimpotrivă, plasarea țării pe drumul unui comunism românesc și întărirea regimului de la București.

Istoricul Adrian Cioroianu observă în mod corect că, paradoxal, antisovietismul lui Nicolae Ceaușescu ar putea fi reacția la faptul că tocmai sovieticii, prin Nikita Hrușciov, au fost cei care au fisurat tabloul stalinismului. Altfel spus, „Ceauşescu a devenit antisovietic tocmai pentru că el nu a renunţat niciodată să fie, structural, un stalinist”. 

Tezele din iulie, sau mini Revoluția culturală a lui Ceaușescu, după vizita dictatorului în vara lui 1971 în Asia, nu au adus doar obsesia unui cult al personalității care va deveni unic în Europa, ci și au recalibrat regimul pe linia ortodoxă a stalinismului. Ceaușescu punea capăt unor ani de speranță a unei liberalizări a comunismului.

Sigur că între timp a fost și momentul august 1968, invadarea Cehoslovaciei și celebrul său discurs de la balconul CC în care a condamnat în termeni de un curaj înmărmuritor acțiunea trupelor Tratatului de la Varșovia. A fost momentul său de glorie, apoteoza sa, și probabil singura dată în istoria comunismului românesc când acesta a fost cu adevărat legitimat de întregul popor. Desigur, fisura creată de Ceaușescu în blocul comunist a fost speculată imediat de administrațiile occidentale care l-au transformat pe acesta într-un dictator frecventabil.

 

Revoluție sau lovitură de stat? 

 

2. -imagine fara descriere- (revolutie-1989-decembrie-revolutia-romana_26417800.jpg)

Ceaușescu a crezut însă că momentul 21 august 1968 e etern și reversibil. S-a înșelat. În decembrie 1989, într-un acces de paranoia și ultranaționalism comunist, Ceaușescu acuză „agenturile străine”, URSS-ul, Statele Unite, Occidentul că încearcă destabilizarea României ca urmare a revoltelor anticomuniste care deja au dat naștere Revoluției în Timișoara și în alte orașe ale țării. 

Nimic mai fals. Această teorie a „turiștilor” sovietici care au făcut Revoluția e o teză complet falsă a apostolilor loviturii de stat. Adică exact teoria lui Ceaușescu și a Securității.

Mă întreb, oare ce o fi în sufletul celor care au ieșit în stradă când Ceaușescu era încă la putere, și care au fost răniți, arestați, bătuți și torturați de Securitate, când aud astfel de teorii propagate de foste cadre ale Securității, așa-ziși 'istorici' apropiați Securității și, uneori involuntar, de unele persoane din media care fac cu brio apologia Securității. Albirea Securității e o înfrângere pentru cine încă mai urmărește adevărul istoric atunci când scrie despre Revoluție, la 31 de ani de la evenimente.

O spun fără echivoc, în România a fost o Revoluție. Sigur că orice Revoluție reușită implică și o lovitură de stat. 

Cei care susțin teoria loviturii de stat exclud din orizontul analizei lor tocmai ieșirea populației autentic revoltată în stradă. La respingerea ideii de Revoluție a contribuit și dezamăgirea profundă a populației în cei care au preluat puterea, așteptările românilor privind schimbarea fiind foarte ridicate. Istoricul Peter Siani-Davies observă foarte corect, citându-l pe Tocqueville, că „revoluțiile aduc frecvent mult mai puține schimbări decât susțin revoluționarii, și intențiile revoluționare sunt rareori identificabile în etapele de început ale procesului”.

 

Turiștii sovietici nu au existat

 

E suficient să spunem că nu există niciun document care să ateste în decembrie 1989 prezența vreunui turist sovietic implicat în revoltele împotriva lui Ceaușescu. Dacă ar fi fost măcar o singură persoană prinsă, regimul ar fi fost primul care ar fi prezentat la Televiziune „trofeul”.

Mai apoi la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989 s-a decis trecerea trupelor de grăniceri din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Ministerului de Interne, tocmai pentru a controla intrarea acestora în țară și a se coordona cu Securitatea, brațul înarmat al regimului care a rămas lângă Ceaușescu până la final. Și nu în ultimul rând, deja în 18 decembrie 1989 granițele României erau închise. Iar la toate acestea se adaugă poziția URSS, un colos cu picioare de lut care se dezintegra din toate încheieturile și care dădea semne clare că nu va mai interveni în a susține artificial statele din blocul comunist. Noua conducere de la Moscova alege calea reformelor gorbacioviste, adică a perestroikăi.

În tot acest context, îmbătat de cultul personalității de care devenise dependent asemenea unui drog, și îmbătat de osanalele clienților săi politici de care s-a înconjurat, Ceaușescu era convins că poporul îl iubește iar țara se afla într-un război. 

Cu o caracteristică dinastică pe care Ceaușescu i-a atribuit-o, regimul a tras la ordinele dictatorului în propriul popor. Stalinist convins, Ceaușescu nu a ezitat să ceară în videconferința din 17 decembrie deschiderea focului la Timișoara. Fapt de un macabru unic în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, cadavrele a zeci de martiri timișoreni au fost furate de la morga Spitalului Județean și duse în secret la București unde au fost incinerate.

Rupt de realitate, „cel mai iubit fiu al poporului” și „vântul care mișcă pădurea”, „geniul din Carpați” nu a înțeles că România lui 1989 nu mai era cea din anii '60. 

Obsesia sa de industrializare forțată, un alt atribut al stalinismului, a adus României o datorie externă care însă nu era una tragică. Dar Ceaușescu și-a obligat în anii '80 poporul să îndure frig, foame și disperare. Să raționalizeze tot, de la energia electrică la cele mai banale alimente. Totul din dorința irațională de a achita datoria externă. Considera o reeșalonare, o înfrângere ideologică în fața capitalismului. Dacă mai aștepta câțiva ani, România ar fi fost iertată parțial de datorii, precum alte state comuniste. A făcut-o fără nicio remușcare, și-a plătit funia cu care a fost spânzurat. Nu înainte să își masacreze poporul în decembrie ‘89. Economistul K. Rogoff semnala cât se poate de corect: „Faptul că o țară poate să își plătească datoria nu înseamnă neapărat că trebuie să decidă să facă asta”. Acest paragraf ar trebui citit și recitit de cei care azi cad în capcana unui populism de un grotesc înspăimântător precum cel că Ceaușescu „ne-a lăsat o țară fără datorii” (!?!).

 

Cine a tras în noi, după  '22?

 

3. -imagine fara descriere- (teroristii_33119100.jpg)

O greșeală pe care o facem cu toții e că judecăm faptele petrecute în Istorie din perspectiva realității pe care o trăim. În decembrie 1989 ura împotriva celui care și-a îngenuncheat și măcelărit propriul popor era atât de mare încât întreaga Românie a căzut în păcat. Moartea lui Ceaușescu a fost primită cu entuziasm de români, care au închis ochii în fața crimei săvârșite în prima zi de Crăciun.

Și la acest lucru se mai adaugă două aspecte esențiale. În primul rând încă se trăgea. Erau trupe ale așa-numitei Rețea R - 'r' de la rezistență. Unități formate din cadre în rezervă ale Armatei, Securității sau Miliției, atent alese, care erau antrenate pentru a duce o luptă de gherilă urbană în cazul în care România era invadată. Cu Ceaușescu arestat, aceste unități îndoctrinate au acționat conform planului (nu voi intra în detalii cu privire la această rețea antrenată pentru lupte de gherilă urbană și care a încercat fără succes readucerea la puterea a lui Nicolae Ceaușescu. Pentru cei interesați recomand cu încredere volumul Trăgători şi mistificatori: contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989, semnat de Mădălin Hodor, Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)

E grăitor faptul că în timpul așa-zisului proces, Elena Ceaușescu, întrebată cine trage încă, spune că Securitatea, moment în care Nicolae Ceaușescu o prinde de mână, un semn clar de a nu mai vorbi. 

Aici putem aduce aminte și de declarația lui Iulian Vlad, șeful Securtiății, publicată de Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS. Șeful Securității admite că printre teroriști s-au aflat membri ai Direcției a V-a a Securității și luptători USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). Pe 29 ianuarie 1990, când se afla în stare de arest, Vlad scrie:

Analizând modul în care au început şi s-au desfăşurat acţiunile teroriste în Capitală, pe baza acelor date şi informaţii ce le-am avut la dispoziţie, consider că acestea ar fi putut fi executate de:

1) Elementele din Direcţia a V-a, USLA, CTS şi din alte unităţi de Securitate, inclusiv speciale”.

Un al doilea aspect important e reprezentat chiar de cei care au organizat procesul și care au umplut vidul de putere politică după căderea dictatorului. 

E vorba de cei care au preluat puterea și care, interesați să își creeze noi identități politice ce ar fi fost cu ușurință și imediat spulberate de informațiile deținute de cel care a condus România din 1965 până atunci. Sunt cei care i-au fost alături în anii terorii, care i-au cântat osanale, iar printre ei se aflau și personaje care i-au ascultat ordinele și au tras în populație în primele zile ale Revoluției. Pentru ei Ceaușescu era ca un ghimpe care le bloca ascensiunea în noua structură politică a României ce se prefigura.

Sunt convins că primul nume care vă vine în minte este Ion Iliescu. 

 

Ion Iliescu, poate cel mai controversat personaj al Revoluției române

 

4. -imagine fara descriere- (ion-iliescu-gelu-voican-petre-roman_22606200.jpg)

Abil și cu talent oratoric, Iliescu a știut cum să umple vidul politic după căderea lui Ceaușescu. El a apărut târziu în peisajul Revoluție, abia după ora 14:00, pe 22 decembrie, după ce căderea dictatorului devenise clară. Apostolii teoriei loviturii de stat, care nu reușesc să demonstreze turiștii sovietici care au declanșat Revoluția, pun lovitura în seama lui Iliescu și grupului pro-rus. Ori aici se naște o întrebare cât se poate de logică. Cum ar fi putut Iliescu și ai lui să ridice lumea la Timișoara? Să nu mai zic că nimeni nu garanta atunci că el va prelua puterea. Deja în primele momente după plecarea lui Ceaușescu cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central, în clădirea simbol a regimului se făceau liste cu guverne. Iliescu încă nici nu plecase de la sediul Editurii Tehnice pe care o conducea.

Dar când a intrat în joc s-a văzut experiența sa politică. A fost acceptat ca lider de toată lumea, în acele prime ore după căderea dictatorului. E ilogic să susții că Iliescu a tras inventând un inamic pentru a se legitima. De ce ar fi avut nevoie de asta? Puterea lui politică era deja recunoscută și acceptată la finalul zilei de 22. Dimpotrivă, continuarea luptelor și după arestarea lui Ceaușescu, sunt convins că îl speria și îi punea sub amenințare puterea. Ne place sau nu, românii care au ieșit atunci în stradă aveau o cu totul altă perspectivă asupra URSS-ului, față de cea pe care o avem noi azi față de Rusia. Într-un regim ceaușist ce reprezenta ortodoxia stalinistă, Iliescu, asociat reformelor gorbaciviste și perestroikăi, nici nu avea cum să nu fie privit ca o oază de speranță pentru un comunism cu față umană.

Dar asta nu îl face nevinovat, pe cel care a venit din rândurile nomenclaturii comuniste și care sunt convins că a crezut în sistemul în care a crescut.  În '90 Ion Iliescu a început să negocieze cu Securitatea. Sigur, nu aveam cum să nu o facă, dar e condamnabil pactul făcut cu fosta Securitate care s-a pliat camelionic pe noul regim. Un pact în urma căruia i-a grațiat pe securiști care oricum pătrunseseră adânc inclusiv în sistemul de justiție. Practic, securiștii se aflau în postura de a ancheta crimele Securității la Revoluție. Așa se explică și distrugerea documentelor despre „teroriști” și eliberarea imediată a celor arestați după 22 când se încerca readucerea lui Ceaușescu la putere.

Și, mai mult decât atât, Iliescu trebuie să răspundă acuzelor de crime împotriva umanității, când la Mineriada din iunie 1990,  s-a plasat lângă Ceaușescu, pe același palier al dictaturii și represiunii.

Concluzionând, e de o naivitate puerilă să crezi că Securitatea, brațul înarmat al puterii, s-a retras liniștită după plecarea lui Ceaușescu. Dimpotrivă, în joc era chiar soarta ei. 

Într-un alt material în care am abordat subiectul implicării Securității în crimele dinainte de 22 și după 22 decembrie, un cititor, supărat nevoie mare, mi-a transmis printr-un mesaj, deloc ortodox, că securiștii au depus armele și nu au fost implicați în represiune. Fără să intru în detalii, i-aș aminti doar că există numeroase dovezi de muniție explozivă, gloanțe de tip dum-dum, găsite inclusiv în corpul victimelor, glonțe de care Armata nu dispunea. O făceau în schimb trupele de Securitate. Asemenea muniție s-a găsit, inclusiv în Comitetul Central, în arsenalul Direcției a V-a a Securității. Documentele cu privire la aceste aspecte se regăsesc în volumul recomandat în rândurile de mai sus.

 

Reabilitarea lui Ceaușescu și generalizarea ideii de lovitură de stat sunt două pericole majore pentru adevărul istoric al Revoluției

 

Ceaușescu a murit crezând în stalinism. Potrivit relatărilor apărute în presă a celor din plutonul de execuție, fapt confirmat de discuții personale pe care le-am purtat cu câteva persoane prezente la proces, Ceaușescu a cântat Internaționala în drumul spre eșafodul din cazarma de la Târgoviște. 

La trei decenii de la execuția lui Ceaușescu, mai mult decât denaturarea istoriei celui mai important moment al României după Marea Unire, anume Revoluția română, și transformarea ei într-o lovitură de stat, mă sperie reabilitarea lui Nicolae Ceaușescu, de către personaje uneori inocente, dar lipsite de informație, ca să nu spun cultură. E o consecință a faptului că la peste trei decenii de când ne-am luat rația de libertate, în manualele de istorie nu avem decât aproximativ 20 de rânduri despre Revoluție. Această reabilitare riscă să nască un precedent periculos.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel