Un tanc francez Leclerc a doborât o dronă cu tunul de 120 mm, stârnind zâmbetele ucrainenilor. Câteva întrebări despre această soluție

leclerc drona
Tanc Leclerc angajând o dronă cu tunul de 120 mm. Foto: Armata Franței via ArmyRecognition
Un tanc principal de luptă de tip Leclerc al Armatei Franței a doborât un vehicul aerian fără pilot folosind un obuz OEFC de 120 mm, în timpul unor teste cu trageri reale desfășurate la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

UAV-ul a fost angajat de tanc cu submuniții din tungsten care sporesc șansele de a distruge cu succes dronă. Testul a fost confirmat oficial de francezi,  inclusiv de comandantul Brigada 2 Blindate.

Cu aceste prime teste concrete, tancul Leclerc este acum integrat direct în războiul anti-dronă.

Nu e chiar o premieră. Recent și un Abrams american a reușit să implementeze astfel de soluții anti-dronă folosind muniții din tungsten lansate din tunul de 120 mm.

Citați de C4 Defence, militarii francezi care au efectuat cu succes exercițiul precizează că lansările din tancurile Leclerc au fost efectuate împotriva unor ținte care zburau în condiții mai solicitante decât cele din luptele reale, căci în timpul testelor, axa de apropiere a dronei a fost setată complet perpendicular pe axa de tragere a tancului.

Astfel, în loc să zboare în linie dreaptă, drona a urmat o traiectorie de zbor neliniară. De asemenea, s-a optat pentru o țintă de dimensiuni mai mici, care nu transporta explozibili sau combustibil.

„Aceste teste au demonstrat că abilitățile anti-dronă ale tancului Leclerc rămân eficiente chiar și în condiții dificile, drona zburând la altitudini mai mari decât tot ceea ce s-a observat până acum pe câmpul de luptă”, arată sursa citată.

Oficialii francezi au mai subliniat că angajarea unei drone cu tunul de 120 mm al tancului Leclerc arată totodată și cât de eficientă ar putea fi această evoluție și rolul pe care Leclerc l-ar putea juca pe câmpul de luptă modern care integrează tot mai multe dronele. 

Ucrainenii zâmbesc ironici după ce un tanc Leclerc a doborât o dronă folosind muniție din tunul de 120 mm

Tanc francez de luptă Leclerc. Photo source: Armata Franței

Ucraina, un pionier în ceea ce privește tehnologiile emergente de tip drone, a urmărit cu atenție testul francezilor. Experții militari ucraineni de la Defence Express remarcă faptul că „ideea utilizării unei astfel de muniții nu este o invenție a francezilor”, fiind implementată de americani și pe Abrams.

Sursa citată scrie că „în cazul experienței franceze, a rămas fără răspuns o întreagă serie de întrebări-cheie legate de utilizarea proiectilelor de tanc de 120 mm pentru doborârea dronelor”.

„În primul rând, cum va putea echipajul tancului, în condiții reale de luptă, să detecteze la timp o dronă FPV de dimensiuni mici și de mare viteză. Mai exact, în manualul american care stabilește implementarea acestei soluții pe tancurile Abrams, sarcina de a detecta aceste amenințări îi revine militarului care are în sarcină încărcarea proiectilului. Problema este însă că tancul Leclerc nu are un al patrulea membru de echipaj care poate să preia această sarcină”, scriu ucrainenii.

Totodată, integrarea acestei soluții nu poate fi preluată de sistemele digitale de la bord.

De remarcat că nici măcar versiunea modernizată Leclerc XLR nu dispune de un radar pentru detectarea țintelor, așa cum are, de exemplu, tancul coreean K2.

Ucrainenii amintesc că Leclerc nu este echipat nici cu un sistem de protecție activă, cum este de exemplu Leopard 2A8 cu sistemul Trophy, sistem care include și radare de supraveghere și are declarată, potrivit producătorului, capacitatea de a combate dronele.

Alte întrebări privind această soluție

Trupe franceze antrenându-se în România, în cadrul Grupului de Luptă de la Cincu. Foto: Statul Major al Franței

„Deși, desigur, este posibil ca în sistemul de conducere a focului al tancului Leclerc să fi fost introduse anumite modificări, iar stația sa optică de ochire să poată detecta și selecta amenințări de tip dronă, deși nu există nicio informație în acest sens”, mai precizează experții ucraineni.

O altă întrebare pe care și-o pun aceștia este „ce e de făcut dacă drona va ataca tancul pe o traiectorie mult mai abruptă? De exemplu, la peste 15 grade, adică mai mult decât unghiul maxim de ridicare pe verticală al tunului de pe Leclerc”.

„Și, în cele din urmă, unde sunt pe acest tanc Leclerc elementele care funcționează cu adevărat, împotriva dronelor, plasele sau „cuștile de protecție”, care au fost deja instalate pe unele vehicule chiar în Franța?”, se mai întreabă retoric ucrainenii.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close