Dacă morții dinainte de 22 decembrie 1989 au căzut la ordinele directe ale lui Nicolae Ceaușescu, lucru evidențiat cât se poate de clar și din stenogramele ședinței CPEx a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 17 decembrie 1989, peste 800 de oameni au murit după ce Nicolae Ceaușescu a fost deposedat de putere, deci după 22 decembrie 1989, ora 12:06, când Ceaușescu părăsește sediul puterii, cu un elicopter ce a decolat de pe Comitetul Central (CC).
„Cine a tras în noi, după 22?”
Decembrie 1989: Revoluția română
În rechizitoriul Parchetului Militar se precizează că cei căzuți după 22 decembrie sunt victimele unei lupte fratricide, cauzată de o diversiune militară, pusă la cale în special prin Direcția de Informații a Armatei (DIA), de noua conducere politică cu scopul de a crea un dușman fictiv iar liderii militari care au participat la represiunea de dinainte de 22 decembrie să evite tragerea la răspundere.
Parchetul Militar precizează că nu au existat așa-zișii teroriști, cu alte cuvinte unități speciale ale DSS (Departamentul Securității Statului), care au încercat eliberarea lui Nicolae Ceaușescu.
Istoricul Andrei Ursu, autor al mai multor studii de cercetare, are o altă opinie. Andrei Ursu precizează că studiile, care s-au concretizat în mai multe volume, precum „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989” sau „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989”, prezintă dovezi și mărturii ale implicării Securității în luptele de după 22 decembrie, prin diversiune și lupte de gherilă urbană, inclusiv împotriva Armatei.
„Noi am publicat o serie de documente, mărturii pe care le-am avut la dispoziție până în 2018, inclusiv documente ale Securității de la CNSAS, documente ce vorbeau de o luptă de rezistență a Securității pe teritoriul vremelnic ocupat. Era de fapt viziunea lui Nicolae Ceaușescu de a încerca revenirea la putere printr-un război hibrid și o luptă de gherilă urbană, prin care să creeze teroare în rândul populației, în cazul unei revolte populare de genul celei de la Brașov din 1987, la care ar putea fraterniza și Armata română. Ei știau foarte bine starea de spirit din rândul Armatei care nu era pe placul lor. (...) Suspiciunea lui Ceaușescu față de Armată era cunoscută și era profundă”, arată Andrei Ursu, în cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania.
„Ați numit-o probabil bine, Rețeaua S, aceasta e și presupunerea noastră. Ei între ei se numeau „rezistenți”” - Andrei Ursu
„Era rețeaua pregătită pentru cazul în care Nicolae Ceaușescu ar fi fost înlăturat de la putere de o revoltă populară la care s-ar ralia Armata. Fără fraternizarea Armatei cu revolta populară nu se punea problema pierderii puterii”, precizează Andrei Ursu.
Să nu confundăm. Rețeaua S, adică „securiștii noștri”, nu e Rețeaua R, care implica rezistența în spatele frontului în cazul unui război, inclusiv prin implicarea Armatei, rețea care însă nu s-a activat la Revoluție
Cercetătorul Andrei Ursu precizează diferențele dintre Rețeaua R și ceea ce numim Rețea S, care implica luptă inclusiv împotriva Armatei, o luptă asimetrică, fapt pentru care unitățile de elită ale acestei rețele ale Securității erau antrenate pentru diversiune, panică, lupte de gherilă urbană, etc, în scopul recăpătării puterii.
„Rețeaua S este o prelungire a structurii Rețeaua R. În fond Rețeaua R era destinată unui atac extern, care ar fi trebuit să rămână în spatele frontului, rețea pe care au avut-o multe state comuniste sau occidentale. Nu a inventat Nicolae Ceaușescu această Rețea R de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de un inamic extern, dar nici Rețeaua S care era o prelungire de fapt a rețelei principale și li se spunea tot „rezistenți”.
Securiștii îi numeau între ei pe cei din Rețeaua S ca „securiștii noștri”. Avem astfel de documente la CNSAS. Șefii Securității erau hotărâți în 19-20 decembrie, când și-au dat seama ce s-a întâmplat la Timișoara și că au pierdut orașul. Ei au avut presupunerea că Ceaușescu poate pierde puterea dacă ceea ce s-a întâmplat la Timișoara se generalizează. (...) Se pregăteau de lupta de rezistență. În agendele de luptă ei scriu „rezistenții noștri”, „luptătorii noștri”, cu referire la o formațiune de elită, această Rețea S. Ei erau pregătiți pentru a-și da viața pentru comandantul suprem în misiunea de maximă importanță care urma să aibă loc în următoarele zile.
Acestea erau planurile începând din data de 18 decembrie. Prima notă a fost inclusiv în Scânteia Tineretului, celebrul articol care a fost un semnal de punere în gardă a Rețelei S. Această luptă nu mai conținea și elemente ale Armatei. Nu era rețeaua R care întrunea și contingente ale Armatei române ce rămâneau în spatele frontului pentru sabotaj și rezistență împotriva dușmanului extern, care nu s-a activat și care oricum nu era foarte bine pregătită”, precizează Andrei Ursu.
Procesul de identificare a acestor luptători și, ulterior procesul de mistificare, au fost cauzate și de faptul că în ianuarie 1990, noua conducere politică a României a făcut un pact cu structurile fostei securității, arată Andrei Ursu.
Urmărește integral podcastul Obiectiv EuroAtlantic în care cercetătorul Andrei Ursu vorbește despre Revoluția din Decembrie 1989, Rețeaua S și cine au fost teroriștii
Rețeaua S a fost implicată și în represiunea de dinainte de 22 decembrie 1989
Așa-zisa Rețea S a fost implicată nu doar în represiunea de dinainte de 22 decembrie, dar și în luptele de după 22 decembrie, când de data aceasta s-a activat după ce Armata a fraternizat cu revoluționarii.
„Mărturiile civililor, militarilor din dispozitive, sunt sute de astfel de mărturii, care spun că a existat o diversiune, o acoperire a focurilor de armă letale, care au țintit în cap sau în inimă. În momentul în care Armata trăgea focuri de avertisment (n.r. - înainte de 22 decembrie), Securitatea trăgea țintit. Le-am putea spune prototeroriști. Un cercetător de la noi, Dumitru Lăcătușu, a propun acest termen care mi se pare rezonabil.
S-a tras disimulat din mașini Dacia albe sau Aro în mișcare, din poduri de case, din etaje superioare ale cădirilor unde erau manifestații, din Hotel Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie. S-a întâmplat același lucru ca la Timișoara. Trăgători specializați au tras disimulat, ei nu urmăreau decât să creeze panică, teroare ca lumea să părăsească strada și să se retragă, dar și să externalizeze vinovăția către Armată.
Au fost nenumărate cazuri în care Armata trăgea focuri în plan vertical sau la 45 de grade, deodată cădeau oameni. Manifestanții surprinși vedeau trasoare în sus, dar în același timp erau oameni împușcați în jurul lor. Sunt mărturii masive și covârșitoare astfel de cazuri. Aceeași oameni au tras și după 22 decembrie, dar de această dată și împotriva Armatei, când Armata a fraternizat cu revolta populară”, mai arată Andrei Ursu.
Rechizitoriul Parchetului Militar nu precizează nimic de implicarea Securității în represiunea de după 22 decembrie 1989, precizând că după arestarea lui Nicolae Ceaușescu Securitatea a depus armele iar comunicațiile Securității au fost tăiate complet încă din 22 decembrie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
