US Air Force a fabricat și testat, în numai un an, un avion de vânătoare de generația a 6-a

Gheorghe Orjanu |
Data publicării:

Forțele aeriene americane au proiectat, construit și testat în secret cel puțin un prototip al unui enigmatic avion de vânătoare de nouă generație, a confirmat recent, Will Roper - asistent pentru achiziții al Secretarului Forțelor Aeriene.

Potrivit Defense News, noul aparat va șoca cu siguranță comunitatea de apărare, care în urmă cu 20 de ani a asistat la un eveniment de o asemenea anvergură - zborul unui avion de vânătoare experimental, cu ocazia desemnării unui câștigător pentru contractul Joint Strike Fighter (F-35).

“Deja am construit și zburat cu un prototip la scara 1:1 în lumea reală și am făcut-o într-o manieră revoluționară pe plan mondial”, a declarat Will Roper.

Aeronava, ale cărei date tehnice sunt secrete, face parte din programul Forțelor Aeriene „Dominare aeriană de generație următoare” (Next Generation Air Dominance - NGAD), destinat realizării unei familii de sisteme de război aerian care, vor include avioane de vânătoare, drone și alte platforme conectate în rețea.

Roper a refuzat să comenteze câte prototipuri de aeronavă au zburat sau care dintre contractanții de apărare le-au fabricat. Nu a spus când și unde a avut loc primul zbor. Și a refuzat să dezvăluie orice aspect al proiectării aeronavei, dacă a fost cu sau fără echipaj, dacă zboară la viteze hipersonice sau dacă are caracteristici stealth. Important, a precizat Roper, este că la doar un an după ce serviciul a finalizat o analiză a alternativelor, Forțele Aeriene au dovedit că pot folosi tehnici avansate pentru a realiza și testa o versiune virtuală a noului său avion de vânătoare și apoi au trecut la fabricarea unui prototip la scară întreagă, iar în final să fie executate zboruri cu aparatul având sistemele de bord în regim de misiune.

Momentan, programul NGAD se află într-un punct de decizie. Roper nu a spus când Forțele Aeriene vor solicita intrarea în producție a avionului, singura precizare fiind că s-ar putea întâmpla „destul de repede”, iar acest lucru va influența bugetul fiscal pentru 2022.

 

Provocare pentru programele F-25 și F-15EX

 

Programul NGAD are potențialul de a zgudui radical industria de apărare, mai precizează sursa citată. Dacă, Forțele Aeriene vor trece la cumpărarea pe termen scurt a aeronavei, va fi o adevărată provocare pentru programele F-35 și F-15EX, a căror producție riscă să se prăbușească.

În acest sens, Roper a explicat că punctul de cotitură în ceea ce privește cheltuielile cu o aeronavă este atins când aceasta are 15 ani de utilizare. În acel moment, costurile de întreținere cresc considerabil, iar acest lucru devine foarte costisitor pentru Forțele Aeriene. Dar dacă, în loc să se cheltuiască fonduri semnificative pentru întreținerea avioanelor vechi, Forțele Aeriene ar folosi acești bani pentru a cumpăra altele noi? , a precizat Roper. Tehnicile noi de proiectare și testare digitală permit acest salt de la un ciclu de viață de 30 de ani pentru un tip de aeronavă de luptă cum era până în prezent, la o rată de înnoire de 5 – 8 ani.

Rezultatul este o creștere de 25% a costurilor de dezvoltare și de 18% a celor de producție. Cu toate acestea, prețul modernizării aeronavelor ar scădea cu 79%, în timp ce costurile de întreținere sunt practic reduse la jumătate, a argumentat Roper, din punct de vedere economic.

Înnoirea continuă a avioanelor de vânătoare aduce și un beneficiu strategic, pentru că pune China în defensivă, fiind nevoită să reacționeze la progresele tehnice ale SUA, fie prin rachete hipersonice, fie prin drone. Pe lângă faptul că, Beijingul va fi permanent în apărare, va fi și depășit la un moment dat de viteza cu care, Forțele Aeriene vor veni cu generații noi de aeronave de vânătoare. “Acest lucru accelerează ritmul în care putem face lucrurile, astfel încât să putem fi perturbatori în loc de perturbați”, a precizat Roper.

Comitetele de apărare au fost informate privind progresul detaliat al dezvoltării NGAD. De asemenea, au fost ținute conferințe cu mulți dintre parlamentari, pentru a se prezenta atât concluziile analizelor economice, cât și stadiul dezvoltării noului avion. „Am avut un public dur în această privință. Am avut oameni despre care mi s-a spus că vor să taie programul sau că nu înțeleg de ce avem nevoie de el”, a recunoscut Roper. „Dar toate briefingurile nu s-au încheiat din partea parlamentarilor decât cu: Acesta este viitorul, ar trebui să-l facem acum. Și de ce nu mergem mai repede? Și răspunsul la de ce nu mergem mai repede este: pur și simplu banii. Putem apăsa mai tare pe accelerație astăzi, deoarece tehnologia digitală o permite”, a încheiat Roper.

 

Comentariul autorului: Apariția în doi-trei ani a unui avion de vânătoare de generația a 6-a reprezintă într-adevăr o surpriză, inclusiv pentru SUA, deoarece se preconiza ca F-35 să rămână în vârful ierarhiei cel puțin până în 2030. De ce se grăbesc atât de tare americanii să atingă o nouă supremație aeriană, după cea obținută cu celebrul F-117 “Night Hawk”, din anii ‘90 și 2000, în condițiile în care China și Rusia nici pe departe nu pot concura cu Forțele Aeriene ale SUA? Răspunsul, în afară de argumentația economică, ar putea fi o descurajare mai pronunțată a celor două mari puteri mai sus amintite, care devin tot mai amenințătoare, precum și certitudinea de a trece de sistemele rusești de apărare antiaeriană S-400 și S-500.

După cum preciza, chiar asistentul pentru achiziții al Secretarului Forțelor Aeriene, Will Roper, proiectarea acestei aeronave a început doar în urmă cu un an, iar în prezent se pare că au fost finalizate teste de luptă cu prototipul real, ceea ce reprezintă un salt imens în materie de proiectare și producție.

Diferențele tehnologice între SUA și restul marilor puterilor militare rămâne în continuare uriaș. Spre comparație, Rusia al doilea mare producător de tehnică militară de aviație, se chinuie în prezent să pună la punct primul său avion de vânătoare de generația a cincea – Su-57, modernizează vechile bombardiere strategice, dar de fapt mizează pe rachete hipersonice. Între timp, SUA au mutat și în domeniul bombardierelor strategice invizibile, urmând ca din 2025 să intre în serviciu o nouă generație, prin modelul B-21.

În ceea ce privește soarta producției aeronavelor F-35 și F-15EX, poate că președintele Trump a fost cel mai edificator, spunând că n-ar avea “nicio problemă” să vândă avioane F-35 Emiratelor Arabe Unite.

Referitor la caracteristicile tehnico-tactice ale noului avion de vânătoare, se poate doar specula. Cea mai importantă este invizibilitatea pe radare. Din această perspectivă, foarte probabil, aeronava nu va fi detectată de niciun model de radiolocator și nicio rachetă cu ghidare prin radar nu va putea urmări avionul. Se poate estima că noile sisteme de disipare a căldurii vor face inutile și rachetele antiaeriene ghidate termic. Singura modalitate de a doborî acest avion s-ar putea să fie doar în luptă aeriană de către o altă aeronavă cu tunul de bord, care folosește muniție neghidată. Și asta doar dacă se poate egala viteza și capacitatea de manevrare a noului avion de vânătoare, ceea ce va fi puțin probabil. Cu alte cuvinte, această aeronavă, dacă există, va fi doborâtă doar printr-un noroc chior.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel