Ucraina, dispusă să accepte un sistem antiaerian al SUA pe teritoriul ei. Rusia amenință și speculează - Aegis Ashore, similar cu cel de la Deveselu

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

O delegaţie guvernamentală ucraineană, condusă de vicepremierul pe probleme de reintegrare a teritoriilor necontrolate din Ucraina, Oleksi Reznikov, se află într-o vizită de lucru în Statele Unite. În cadrul unei întâlnirii cu şeful think-tank-ului american Jamestown Foundation, Glen Howard, au fost discutate o serie de probleme importante, printre care şi disponibilitatea Ucrainei de a găzdui sisteme americane de apărare antiaeriană, în scopul descurajării Rusiei.

 

Mass-media ucraineană, precizează, citând un comunicat de presă emis de Ministerul Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar din Ucraina, că vicepremierul acestei instituţii, Oleksi Reznikov a efectuat o vizită în SUA unde a vorbit deschis despre disponibilitatea autorităţilor de la Kiev privind desfigurarea unor sisteme americane de apărare antiaeriană în Ucraina.

Reznikov a menționat că Rusia a ocupat de facto Marea Azov, a militarizat Marea Neagră, se pregătește să desfășoare arme nucleare în Crimeea și folosește peninsula ocupată temporar ca suport pentru operațiunile militare din Orientul Mijlociu și Africa, precum și pentru a-şi extinde influența în Balcani.

În plus, Reznikov a adus în discuţie o serie de alte probleme importante, cum ar fi implementarea proiectului gazoductului Nord Stream-2 – (care reprezintă o ameninţare de securitate pentru Ucraina, Polonia şi Statele Baltice şi creşte dependenta întregului continent european de Rusia, soluţia fiind continuarea politicilor de sancţionare a companiilor care iau parte la acest proiect) – procesul de negociere din cadrul Formatului Normandia și a Grupul Trilateral de Contac, dar și aspecte ce ţin de domenii de cooperarea ucraineano-americană.

"Este important să extindem pachetul de securitate pentru Ucraina. În primul rând, prin desfăşurarea unor forţe de apărare aeriană, chiar prin desfăşurarea de unităţi americane. Legislaţia noastră permite acest lucru" - a declarat, marţi, Reznikov, potrivit unui comunicat de presă. 

În aprilie 2021, în timpul desfăşurării masive de noi trupe ruse de la graniţa cu Ucraina, şeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat pentru revista Time, că ţara sa se află în prima linie a conflictului cu Rusia, iar Statele Unite ar trebui să desfăşoare sisteme de rachete antiaeriene Patriot.

În momentul de faţă nu aveam de unde să ştim ce sisteme americane de apărare antiaeriană ar fi Ucraina dispusă să găzduiască pe teritoriul său, dar cert este că Rusia, care este văzută la Kiev ca un stat agresor, a pornit deja maşinăria de propagandă pe baza acestui subiect.

 

Reacţia Rusiei la solicitarea lui Rezinkov

 


Deputatul rus Leonid Slutski, şeful Comisiei pentru Afaceri Internaţionale, a declarat marți pe canalul său de Telegram, citat de agenţia rusă de presă TASS, că desfăşurarea unor sisteme americane de apărare antiaeriană în Ucraina, nu va rămâne fără răspuns, deoarece este considerată o provocare care poate schimba echilibrul de forțe din regiune.

Fără ca măcar Ucraina să precizeze în clar despre ce sisteme americane de apărare antiaeriană ar fi dispusă să găzduiască pe teritoriul său, deputatul rus Leonid Slutski a ţinut să dea naştere unei speculaţii, făcând trimitere la sistemul antirachetă Aegis care include lansatorul Mk41.

Leonid Slutski nu s-a oprit aici şi a făcut apel la o veche naraţiune progagandisitică – pe care Moscova o folosite şi atunci când vine vorba de Sistemul Balistic de Apărare Anti-Rachetă Aegis Ashore de la Deveselu – ca acesta ar putea fi folosit pentru lansarea nu numai a unor rachete interceptoare, ci și a unor rachete de croazieră.

Totuşi, oare Leonid Slutski ştie că un sistem antirachetă Aegis – versiunea terestră – nu este unul mobil şi că nu poate fi instalat peste noapte, ci în ani de zile? Sau comite aceasta eroare în mod intenţionat?

"Prezenţa lor (a unor astfel de sisteme de apărare aeriană) aproape de granițele Rusiei va determinat Moscova să răspundă. Tensiunile vor crește", a ţinut Slutski să precizeze. 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel