Tratat nuclear START. SUA pregătesc negocierile cu Rusia și fac o propunere Chinei

china_armata_parada_96565600
Armata Chinei, în 2015. Paradă militară la Beijing, în timpul căreia China și-a prezentat armamentul, sub privirile conducătorilor țării
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a afirmat miercuri că China ar trebui să se alăture viitorului tratat de control al armamentului nuclear START pe care Statele Unite se pregătesc să îl negocieze cu Rusia.

Tratatul bilateral de reducere a armelor strategice New START, care menţine arsenalul nuclear rus şi american cu mult sub nivelul din perioada Războiului Rece, ajunge la scadenţă în 2021, într-un context de puternice tensiuni între Moscova şi Washington.

Mike Pompeo a adăugat că New START este "respectat la scară largă", spre deosebire de Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF) pe care Statele Unite l-au denunţat în februarie, acuzând Moscova că îl încalcă. Acest acord crucial elimină utilizarea rachetelor terestre cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 km.

Preşedintele Donald Trump "a fost foarte clar: dacă putem ajunge la un acord mai bun, un acord solid de control al armamentului, trebuie să avem unul de acest fel", a declarat şeful diplomaţiei de la Washington în faţa unei comisii a Congresului.

El a adăugat însă că viitorul tratat START ar trebui să includă China, dar fără să considere participarea Beijingului ca o condiţie prealabilă a unui tratat.

"Trebuie să ne asigurăm că participă toate părţile avute în vedere", a spus Mike Pompeo. "Poate nu vom ajunge la asta. Este posibil să cooperăm numai cu ruşii în acest dosar. Dacă vorbim de capacităţi nucleare ce reprezintă un risc pentru Statele Unite, este o lume nouă astăzi", a continuat el.

Un membru al Congresului l-a întrebat dacă face aluzie la China, iar şeful diplomaţiei americane a încuviinţat, precizând că Beijingul îşi dezvoltă programul său nuclear.

Potrivit organizaţiei americane Arms Control Association, Statele Unite deţin 6.550 de focoase nucleare, Rusia 6.850, iar China 280.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close