Analizând cronologia evenimentelor, observăm cum se naște această narațiune propagandistică. Orice operațiune de influență are nevoie de un pretext credibil. Acesta a fost oferit de Washington.
Administrația SUA a intensificat presiunea asupra regimului Maduro, invocând oficial ‘’operațiuni anti-narcotice’’. Desfășurarea unui grup naval și aerian, incluzând portavionul Gerald R. Ford, un submarin nuclear, bombardiere B-52 și avioane F-35, este o demonstrație de forță copleșitoare.
Mai mult, reactivarea bazei navale Roosevelt Roads din Puerto Rico, inactivă de peste două decenii, și modernizarea infrastructurii militare în regiune (inclusiv depozite de muniții) trimit un semnal puternic către Caracas.
Pentru Venezuela, aceste mișcări sunt percepute ca o amenințare existențială, o încercare a SUA de a pune presiune pe regimul sau politic, izolat de americani de mai mulţi ani.
Aici intervine Moscova. Conștientă că nu poate egala simetric forța navală americană în Caraibe, Rusia alege calea asimetrică: amenințarea credibilă cu arme strategice.
Declarația lui Juravliov, preluată de media de stat rusă, Gazeta.ru, este calibrată perfect pentru a genera incertitudine și a ridica costurile unei potențiale intervenții americane.
Alegerea armelor menționate este esențială. Pe de o parte, este menționat sistemul Oreshnik. Această rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), descrisă ca având viteze hipersonice - Mach 10 - și capabilitatea de a purta multiple focoase (posibil nucleare), este un instrument de coerciție la nivel de teatru de operațiuni.
Plasarea (chiar și ipotetică) a rachetei Oreshnik în Venezuela nu are un scop tactic imediat, scopul este strategic. Ar forța Comandamentele de Nord și de Sud ale SUA (NORTHCOM și SOUTHCOM) să aloce resurse prețioase de apărare antirachetă (nave echipate cu sisteme Aegis) pentru a proteja Florida și Puerto Rico. Fiecare distrugător Aegis mutat în Caraibe este un distrugător mai puțin disponibil în Europa de Est sau în Indo-Pacific.
Pe de altă parte, dacă Oreshnik este amenințarea strategică, Kalibr este pericolul tactic, plauzibil și mult mai ușor de dislocat. În special varianta Club-K (patru rachete ascunse într-un container standard) este o armă a ambiguității. Poate fi transportată pe camioane, trenuri sau nave comerciale, făcând detecția aproape imposibilă înainte de lansare.
Chiar și versiunile de export (limitate la 300 km) pot lovi ținte aflate în apropiere de Puerto Rico (cum ar fi proaspăt modernizata bază Roosevelt Roads) din nordul Venezuelei.
Narațiunea: Destabilizare și descurajare
Prin această amenințare duală, Rusia construiește o narațiune cu multiple obiective. Primul este un avertisment direct pentru Washington. Moscova semnalează că Venezuela este un aliat aflst sub protecția sa, iar orice acțiune militară directă va avea consecințe disproporționate. Se creează o "Criză a Rachetelor Cubaneze" la scară mică, menită să inducă prudență strategică.
Al doilea obiectiv este o reasigurare pentru Caracas. Într-un moment de presiune maximă, Rusia arată că este dispusă să escaladeze retoric (și poate logistic) pentru a-și proteja partenerul.
În al treilea rând, este o demonstrație de capacităţi militare. Rusia își promovează cele mai noi sisteme de armament (performanța Oreshnik fiind încă neconfirmată de surse independente) și își afirmă statutul de putere globală capabilă să proiecteze forță în "curtea din spate" a Americii.
Această narațiune este susținută de acțiuni concrete, deși de nivel inferior. Rusia își menține parteneriatul militar-tehnic cu Venezuela, livrând sisteme S-300VM, Buk-M2E și Pantsir-S1 și asigurând mentenanța flotei de Su-30MK2. Zborurile recente ale avioanelor cargo Il-76 sugerează că liniile logistice sunt active.
Concluzia: Războiul percepțiilor
În final, "surprizele" promise de Alexei Juravliov americanilor sunt, pentru moment, mai puțin despre rachete fizice în silozuri venezuelene și mai mult despre războiul percepțiilor.
Moscova joacă un joc de șah geostrategic în care folosește propaganda și semnalizarea militară pentru a obține avantaje concrete.
Prin simpla rostire a numelor "Oreshnik" și "Kalibr" într-un context oficial, Rusia forțează SUA să-și recalculeze postura defensivă, să consume resurse de informații și să ia în considerare scenarii de escaladare.
Este o lecție clasică despre cum se fabrică o criză controlată și cum se folosește instabilitatea regională pentru a servi interese geostrategice mai largi în era războiului hibrid.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
