În timp ce Bucureștiul a securizat deja un contract G2G (Government to Government) pentru 54 de tancuri americane Abrams, o achiziție necesară, dar care nu aduce nicio plusvaloare industriei naționale, Polonia joacă o carte mult mai complexă.
Acordul-cadru pentru tancul K2PL (varianta poloneză) nu este doar despre achizitia unor blindate, ci despre transfer de tehnologie, locuri de muncă și dezvoltare industrială pe termen lung.
Întrebarea fundamentală este dacă România, care se pregătește de o a doua licitație uriașă pentru tancuri, poate și vrea să învețe ceva din exemplul Poloniei. Și să îl urmeze.
Ce câștigă, de fapt, Polonia
La prima vedere, acordul Poloniei cu gigantul sud-coreean Hyundai Rotem este impresionant. Nu este un simplu contract de asamblare a unor blindate grele, deoarece polonezii au negociat și au obținut dreptul de a produce local componente esențiale modelului de tanc K2.
Textul acordului, semnat recent la sediul PGZ (Grupul Polonez de Armament), stabilește că industria poloneză va prelua fabricarea unor elemente vitale. Acestea includ corpul și turela tancului, sistemul de suspensie și trenul de rulare, precum și tunul tancului și, cel mai important, sistemul său automat de încărcare.
Este o listă care acoperă majoritatea componentelor structurale și de forță ale tancului. Mai mult, Polonia își va dezvolta propriile vehicule de sprijin (precum vehicule de recuperare-reparații și poduri mobile) folosind șasiul K2, bazându-se pe experiența sa anterioară (de exemplu, cu modelul WZT-3).
Desigur, nu este un tablou perfect, iar analiza poloneză recunoaște deschis acest lucru. Cel mai complex și vital component, motorul (așa-numitul "power-pack"), va fi în continuare importat.
Adevărul este că foarte puține țări din lume au capacitatea de a produce de la zero un motor modern de tanc. Chiar și Coreea de Sud, care produce motorul pentru K2, o face sub licență germană (MTU), un detaliu care i-a creat probleme politice la exportul tancului Altay către Turcia.
Polonia nu are aceste constrângeri politice, dar nici nu are capacitatea industrială de a absorbi și această tehnologie. Este un compromis strategic: accepți să imporți "inima" tancului pentru a putea construi singur "corpul" și "pumnul".
De asemenea, programul este unul de cursă lungă. Primele tancuri K2PL complet "polonizate" și fabricate la uzina din Silezia nu vor ieși pe poarta fabricii mai devreme de 2029. Până atunci, Polonia primește tancuri K2GF (o versiune de tranziție) direct din Coreea pentru a-și acoperi golurile urgente lăsate de donarea tancurilor T-72 către Ucraina.
Abordarea românească: Abrams acum, dar ce facem cu restul?
Și aici ajungem la România. Nevoia noastră de tancuri moderne este la fel de acută. Flota noastră de T-55 sovietice este o relicvă jenantă pe flancul estic al NATO.
MApN a rezolvat parțial și rapid problema, contractând 54 de tancuri Abrams M1A2 SEPv3. O decizie bună pentru interoperabilitatea cu SUA, dar o oportunitate ratată pentru industrie.
Însă adevăratul test de viziune strategică abia urmează. Programul de înzestrare prevede achiziția a încă 216 tancuri. Spre deosebire de prima tranșă de Abrams, pentru acest contract masiv, evaluat la peste 6 miliarde de euro, MApN a stabilit o condiție clară: producția și mentenanța trebuie făcute în România.
Aici intervine "Modelul Polonez".
Lecția K2: Poate România să replice succesul?
Este aproape sigur că americanii nu vor oferi transfer de tehnologie pentru producția de Abrams în România. Asta deschide larg ușa pentru ceilalți doi mari jucători: Hyundai Rotem (Coreea de Sud) cu tancul K2 și Rheinmetall (Germania) cu tancul Leopard 2.
După cum demonstrează cazul Poloniei, sud-coreenii sunt extrem de deschiși la transfer de tehnologie pentru a câștiga contracte majore în Europa. Oferta lor pentru Polonia este dovada clară. Dacă România cere producţie pe plan intern, Hyundai Rotem va oferi probabil acest lucru.
Întrebarea fundamentală nu este dacă vom primi o ofertă, ci dacă suntem pregătiți să o primim.
Polonia are Bumar-Labedy, o uzină cu o istorie, chiar dacă învechită, în producția și modernizarea tancurilor. Sunt companiile de stat românești pregătite să absoarbă tehnologie de secol XXI și să producă la standarde sud-coreene?
Polonia folosește un program de înzestrare militară ca pe o pârghie pentru resuscitarea industriei sale. România are în față exact aceeași oportunitate. Licitația pentru cele 216 tancuri nu este doar despre securitate militară, ci mai mult despre viitorul industriei de apărare.
Dacă vom gestiona acest dosar că pe o simplă achiziție, vom rămâne un client perpetuu. Dacă vom învăța din pragmatismul polonez, am putea, în sfârșit, să devenim un partener industrial. Alegerea este pe masa oficialilor de la București!
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
