Rugată să spună, în cadrul unei audieri parlamentare, dacă guvernul american respinge fără ambiguitate o astfel de opţiune, ea a răspuns: "Da, absolut", transmite Agerpres.
"Suntem de părere că numai un proces condus de ciprioţi, bi-zonal şi bi-comunitar, poate aduce pacea şi stabilitatea în Cipru", a insistat ea.
În cadrul unei vizite de marţi în Ciprul de Nord, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că "niciun progres în negocieri nu poate fi făcut fără a accepta că există două popoare şi două state" în insulă, divizată între Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îşi exercită autoritatea în sud, şi Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată în 1983 şi recunoscută doar de Ankara.
Preşedintele turc a anunţat de asemenea continuarea redeschiderii Varosha, oraş-fantomă care simbolizează divizarea insulei mediteraneene.
Negocierile sunt în punct mort din 2017. În aprilie, o tentativă de relansare a negocierilor organizate de ONU, care supervizează o zonă-tampon între cele două părţi din insulă, s-a soldat cu un eşec.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News