O analiză publicată de site-ul Defense News arată că problema reală nu sunt dronele de atac rusești, ci erodarea pilonilor descurajării nucleare și convenționale care au ținut pacea timp de decenii. Concentrându-se pe o soluție defensivă fantezistă, Europa risipește resurse prețioase și ratează problema de fond: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO.
De ce dronele nu sunt adevărata problemă
Să fim clari: problema nu este că Rusia a dobândit brusc o capacitate miraculoasă de a lovi Europa. O dronă de tip Shahed, lansată din exclava Kaliningrad, ar putea teoretic atinge orice capitală europeană (cu excepția Lisabonei). Însă Rusia poate amenința întregul continent cu rachete balistice și de croazieră zeci de ani de acum încolo. Acest lucru este valabil încă din anii '50.
De asemenea, nu este prima dată când Rusia încalcă spațiul aerian al NATO - s-a întâmplat în mod repetat, culminând chiar cu doborârea unui avion rusesc de către o țară membră NATO - Turcia - cu ani în urmă.
Adevărata problemă este de ce acum? Răspunsul este simplu: Rusia se simte încurajată să testeze voința politică a Alianței, zburând cu drone de atac la sau peste granița unei națiuni NATO. Ceea ce vedem nu este o revoluție tehnologică, ci un test de voință.
Eroziunea descurajării: Adevăratul pericol cu care ne confruntăm
Întreaga arhitectură de securitate a NATO, încă din 1949, s-a bazat pe principiul descurajării. Acesta este sensul implicit al Articolului 5: dacă cineva (inițial Uniunea Sovietică, acum Rusia) atacă o națiune NATO, armata Statelor Unite, susținută de arsenalul nuclear american, îl va face să regrete amarnic.
Acest pilon nuclear a fost completat de forțe convenționale menite să ofere și descurajare prin „negare” (adică, a-i demonstra inamicului că nu își poate atinge obiectivul militar).
Problema fundamentală astăzi este că acest edificiu se clatină. Oricât de mult ar repeta oficialii americani, inclusiv din administrația Trump, că SUA rămân angajate față de Articolul 5, unii actori statali, în special Rusia - dar și unele state din Europa - au început să pună sub semnul întrebării fiabilitatea umbrelei nucleare americane.
Iar întrebarea centrală, la care nimeni nu are un răspuns cert, este: mai crede Moscova că SUA se vor angaja într-un conflict total pentru a apăra Varșovia sau Tallinn? Simplul fapt că această întrebare este pusă serios indică o erodare periculoasă a capacităţilor noastre de descurajare.
Europa are nevoie de capacitatea de a riposta
În acest context, a investi masiv într-un „zid anti-drone” este o risipă de resurse. Ann Marie Dailey, cercetător la Rand Corporation și fost consilier pe strategia Rusiei la Pentagon, avertizează că un astfel de zid nu ar descuraja Rusia. Și, poate cel mai important, nici măcar nu ar apăra Europa împotriva celor mai probabile scenarii de atac cu drone.
Realitatea este că nu există nicăieri în lume o tehnologie care să creeze un „zid anti-drone” eficient din punct de vedere al costurilor. Acest lucru este cu atât mai valabil cu cât o țară aflată în război total (Rusia) atacă țări care încă se cred în pace (Europa) și care, prin urmare, vor avea restricții mult mai stricte privind regulile de angajare.
Soluția nu este să construim un scut mai înalt, ci să ne asigurăm că avem o sabie mai ascuțită. După cum se spune, cea mai bună apărare este o ofensivă bună. Europa trebuie să înceteze să gândească exclusiv defensiv și să investească masiv în capacitatea sa de a riposta.
Acesta este exact raționamentul din spatele cererilor disperate ale Ucrainei de a primi rachete de croazieră Tomahawk. Acestea ar ajuta Kievul să se apere permițându-i să „lovească arcașul” (bazele și infrastructura de lansare din Rusia), în loc să încerce epuizant să doboare fiecare „săgeată” (rachetă sau dronă).
Rusia ar ezita să își trimită avioanele în spațiul NATO dacă ar crede cu certitudine că acele avioane vor fi doborâte. S-ar gândi de două ori înainte de a lansa drone Shahed spre infrastructura critică europeană dacă ar crede că fiecare fabrică folosită pentru a le produce ar fi ștearsă de pe fața pământului ca represalii.
Ce ar trebui să facă Europa?
Răspunsul este să continue și să accelereze cheltuielile pentru recapitalizarea rapidă a forțelor sale convenționale, cu un accent deosebit pe capacitățile de lovitură cu rază lungă de acțiune. Unele state, precum Polonia sau Finlanda, fac deja acest lucru.
Investind în capacități militare care i-ar permite să lovească Rusia, Europa ar consolida, paradoxal, și pilonul descurajării nucleare. Ar demonstra că națiunile europene își iau în serios obligația din Articolul 3 al NATO (de a-și asigura propria apărare națională), întărind astfel relația transatlantică și arătând Moscovei că Alianța este unită și capabilă.
Dacă Europa se concentrează pe voința și capacitatea sa de a lovi înapoi, nu va trebui să își facă griji atât de mari în legătură cu avioanele și dronele rusești care îi testează frontierele.
Asta nu înseamnă că dronele nu sunt o amenințare. Dar Europa se concentrează pe amenințarea greșită. În loc de un „zid” orientat spre est, Europa ar trebui să-și consolideze capacitatea de a contracara utilizarea dronelor de către actori acoperiți (gândiți-vă la operațiuni de sabotaj tip „Operation Spiderweb” care vizează instalații energetice) sau de către actori non-statali violenți (teroriști).
Dronele sunt o problemă. Rusia este o problemă. Dar adevărata problemă este că, dacă națiunile NATO se lasă distrase de mirajul unui scut defensiv împotriva câtorva drone care zboară din est, riscă să piardă din vedere imaginea de ansamblu: restaurarea unei descurajări credibile.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
