Importanța strategică a Sistemului Energetic Național
SEN contribuie la securitatea energetică prin:
* capacități de producție diversificate și modernizate;
* interconectarea cu rețeaua europeană ENTSO-E, care permite importul/exportul de energie electrică;
* stocuri strategice și mecanisme de echilibrare a sistemului.
SEN ca pilon al securității naționale (energie electrică = stabilitate = putere), influențează:
* funcționarea instituțiilor statului:alimentarea infrastructurilor critice (spitale, armată, comunicații, transporturi, rețele de apă și gaze naturale, etc.);
* ordinea publică:întreruperile în alimentare pot genera instabilitate socială;
* capacitatea de apărare:armata și sistemul de apărare depind de infrastructura energetică;
* dezvoltarea economică:fără energie electrică, economia stagnează.
Astfel, un SEN robust este un scut național strategic.
România se confruntă cu provocări precum:
* tranziția energetică (renunțarea treptată la cărbune);necesitatea investițiilor în infrastructură și tehnologii verzi;
* războiul din proximitatea graniței (Ucraina) – creșterea riscurilor energetice;
* creșterea consumului și digitalizarea.
Perspectivele viitoare vizează:
* dezvoltarea energiei regenerabile;
* implementarea hidrogenului verde și a noilor tehnologii nucleare – SMR (Small Modular Reactor);
* digitalizarea SEN pentru un control mai bun și reacții rapide;crearea unor capacități strategice de stocare a energiei electrice.
SEN este mai mult decât un mecanism tehnic – este un instrument de suveranitate, stabilitate și dezvoltare. Prin protejarea, modernizarea și consolidarea sa, România își asigură un viitor sigur atât din punct de vedere energetic, cât și național.
Rețeaua Electrică de Transport (RET) – rețea generatoare de infrastructuri critice
RET este cel mai important obiectiv energetic al țării noastre, având în compoziția ei o multitudine de infrastructuri critice (stații electrice și linii electrice aeriene) de importanță națională și europeană fără de care economia și bunăstarea națională nu ar putea funcționa. SEN prin intermediul RET este într-o interdependență totală cu toate sistemele publice naționale. Nefuncționând RET, sau nefuncționând la parametri normali, securitatea economică a țării noastre este periclitată, creîndu-se starea de insecuritate economică, factor negativ cu efecte imediate asupra securității naționale.
RET este rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea nominală de 220 kV și 400 kV. În România activitatea de transport a energiei electrice, gestionare și dispecerizare a SEN, se realizează prin intermediul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, care este și operatorul de sistem. Funcțiunile CNTEE Transelectrica S.A. și infrastructura RET:
* operator de transport și de sistem al SEN:
-infrastructura RET (exploatare, întreținere și dezvoltare) asupra: 81 stații electrice, 8834,4 km. linii electrice aeriene și 216 unități de trasformare totalizând 38 058 MVA;
-infrastructura de dispecerizare (EMS/SCADA – Sistemul de Management Energetic/Supraveghere-Control și Achiziții de Date) care se realizează în cadrul Dispeceratului Energetic Național – DEN și cele 5 Dispecerate Teritoriale – DET;
-alocarea capacităților pe liniile de interconexiuni;
-certificatele verzi.operator al pieței de echilibrare – OPE;
* operator comercial al pieței de electricitate – OPCOM;
* operator de metering al pieței angro de electricitate – OMEPA;
* operator de telecomunicații și IT – TELETRANS.
Interconexiunea europeană a RET are următoarele beneficii: creșterea fiabilității; creșterea securității; ajutorul de avarie fără a fi necesară instalarea și menținerea în rezervă caldă a unei puteri importante; schimburi comerciale de energie electrică dintre România, Uniunea Europeană și țările vecine.
Interconexiunea RET este una din principalele căi de creștere a fiabilității și securității acestuia fără a afecta independența energetică. Prin aceste interconexiuni se asigură ajutorul de avarie fără a fi necesară instalarea și menținerea în rezervă caldă a unei puteri importante. Interconexiunile internaționale ale RET sunt exemplificate în tabelul de mai jos:
Recomandările ENTSO-E (sistemul energetic al UE), privesc 6 aspecte majore ale funcționării unui sistem energetic: acoperirea consumului; reglaj primar al puterii; reglaj secundar frecvență – putere; reglajul tensiunii; siguranța funcționării la criteriul (N-1) elemente; măsuri antiavarie.
Securitatea energetică și arma geopolitică energetică
Securitatea energetică
Securitatea energetică reprezintă capacitatea unui stat, regiuni, comunități sau societăți de a asigura accesul constant și stabil la surse sau resurse de energie necesare pentru a susține economia și pentru a garanta bunăstarea populației, iar aceasta implică măsuri și politici de asigurare a unui flux stabil și continuu de energie, care să fie accesibil ca preț, sigur din punct de vedere al aprovizionării și compatibil cu mediul.
Securitatea energetică reprezintă o componentă vitală a securității naționale și internaționale în actualul context geopolitic, geoeconomic și tehnologic global, care asigură stabilitatea, prosperitatea și dezvoltarea durabilă a societății moderne, fiind un pilon central al unei economii reziliente și competitive.
Securitatea energetică presupune nu numai garantarea accesului continuu la resursele de energie, dar și diversificarea surselor, reducerea dependențelor geopolitice și promovarea tehnologiilor sustenabile.
Securitatea energetică reprezintă mai mult decât accesul la sursele de aprovizionare cu energie, este un ecosistem holistic complex de politici, strategii și tehnologii care asigură un viitor mai sigur și prosper pentru omenire.
Relațiile diplomatice, comerțul, drepturile omului și mediul sunt interconectate și influențează direct securitatea energetică, care necesită o colaborare fără precedent între guverne, industrie, cercetători și societatea civilă.
Piloni: diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare, creșterea eficienței energetice, dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, infrastructura de stocare, transport și distribuție, rezistența la șocuri și pregătirea pentru situații de urgență.
Provocări contemporane: dependența de importuri, tranziția energetică și costurile asociate, schimbările climatice și necesitatea de adaptare, securitatea cibernetică a infrastructurilor energetice.
Arma geopolitică energetică
Arma geopolitică este un instrument folosit de un stat sau o alianță de state pentru a influența alte state sau regiuni în cadrul relațiilor internaționale, fără a recurge neapărat la violență militară.
Aceasta poate fi folosită pentru a avansa interese strategice, economice sau politice, de multe ori implicând presiuni indirecte sau constrângeri.
Armele geopolitice energetice pot include:
Resursele naturale: resurse energetice (petrol și gaze naturale); Infrastructurile critice energetice: platforme maritime offshore (extracție hidrocarburi);instalații extracție on-shore;oleoducte și gazoducte; rafinării; stații de pompare petrol; stații de comprimare gaze naturale; capacități stocare (petrol și gaze naturale); stații electrice de înaltă și foarte înaltă tensiune; linii electrice de înaltă și foarte înaltă tensiune; centrale electrice; centrale nucleare;Energia electrică.
Pe scurt, o armă geopolitică este orice instrument care folosește vulnerabilitățile altor state pentru a obține avantaje strategice. Eficiența acestor arme depinde de cât de bine sunt integrate într-o strategie geopolitică mai largă.
Rezilienta
În secolul XXI, paradigma tradițională a puterii mondiale – centrată pe resurse militare, economice și tehnologice – se află într-un proces de redefinire.
Evenimente precum pandemia de COVID-19, războaiele hibride, schimbările climatice sau crizele energetice au demonstrat că nu doar capacitatea de a proiecta forță, ci și abilitatea de a rezista, de a absorbi șocuri și de a reveni și deveni mai puternic, devine un criteriu esențial al puterii statale. Acest concept poartă numele de reziliență și reprezintă astăzi un nou vector al puterii mondiale, redefinind ierarhiile geopolitice și strategiile de securitate.
Tradițional, puterea mondială a fost definită prin „hard power” (capacitatea militară și economică) și „soft power” (atractivitatea culturală și politică). În prezent, reziliența apare ca un al treilea pilon, complementând și, uneori, depășind importanța celorlalți factori. Statele nu mai sunt evaluate doar prin PIB, arsenal nuclear sau influență diplomatică, ci și prin capacitatea lor de:
- a menține funcționalitatea instituțiilor în perioade de criză;
- a proteja infrastructurile critice (energetice, cibernetice, alimentare);
- a gestiona adaptiv șocurile externe (crize sanitare, migrație, catastrofe naturale);
- a-și reface rapid coeziunea socială și capacitatea economică.
Crizele recente au demonstrat că reziliența poate schimba ierarhii globale:
- Uniunea Europeană și-a definit strategia prin conceptul de „reziliență strategică”, orientând politicile de securitate, digitalizare și tranziție verde;
- Statele Unite își consolidează reziliența în fața războaielor hibride și a competiției tehnologice cu China;
- China promovează autosuficiența și controlul lanțurilor de aprovizionare ca mijloc de reziliență națională;
- Statele mici – precum Israelul, Singapore sau Finlanda – își maximizează rolul geopolitic tocmai prin dezvoltarea unor mecanisme solide de reziliență societală și cibernetică.
Astfel, reziliența devine un criteriu de diferențiere între puteri emergente și puteri declinante. O națiune cu infrastructuri fragile, instituții corupte și o societate polarizată va fi vulnerabilă, indiferent de arsenalul său militar. Într-o lume marcată de incertitudine și interdependență, reziliența se conturează ca nou vector al puterii mondiale. Ea redefinește ierarhiile globale, determină succesul strategiilor naționale și devine o condiție esențială pentru securitatea colectivă. Dacă în trecut puterea era măsurată prin cuceriri și teritorii, astăzi ea se măsoară prin capacitatea de a supraviețui, de a se adapta și de a se reinventa în fața crizelor.
Reziliența nu mai este doar un atribut defensiv, ci un instrument strategic ofensiv, ce stabilește cine va fi lider și cine va rămâne vulnerabil în noua ordine mondială. Reziliența (atât la nivel individual, organizațional sau comunitar) se bazează pe mai mulți vectori fundamentali care îi permit unui sistem să facă față șocurilor, să se adapteze și să continue să funcționeze. Iată cei mai importanți:
- Robustețea: capacitatea de a rezista șocurilor și stresului fără a se deteriora major;
- Redundanța: existența de resurse, alternative sau rezerve care să preia funcțiile critice în caz de criză;
- Flexibilitatea și Adaptabilitatea: posibilitatea de a schimba rapid strategiile și de a găsi soluții noi;
- Capacitatea de Înțelegere și Învățare: Monitorizarea mediului, anticiparea riscurilor și învățarea din experiențe trecute;
- Conectivitatea și Colaborarea: rețele de sprijin, parteneriate și comunicare eficientă;
- Rapiditatea reacției: viteza cu care un sistem sau o comunitate poate răspunde unei crize pentru a limita pierderile.
- Capacitatea de Recuperare și Transformare: revenirea la funcționalitate după o perturbare și, eventual, transformarea într-o formă mai bună decât înainte.
Se poate spune că reziliența este echilibrul dintre rezistență (a face față imediat șocului) și adaptare (a învăța și a evolua pe termen lung).
Securitatea națională fără o societate rezilientă rămâne vulnerabilă, iar reziliența fără un sistem de securitate eficient devine fragilă.
Reziliența națională
Într-o lume caracterizată de incertitudine, interdependență și transformări accelerate, conceptul de reziliență națională a devenit o temă centrală în discursul politic, economic și social. Crizele recente – de la pandemia de COVID-19, la conflictele regionale, schimbările climatice și instabilitatea economică – au arătat că puterea unei națiuni nu se măsoară exclusiv prin resursele sale materiale sau prin potențialul militar, ci și prin capacitatea de a rezista, de a se adapta și de a-și regăsi echilibrul în fața adversităților.
Reziliența națională nu este doar un concept teoretic, ci o necesitate practică, strâns legată de securitatea și prosperitatea pe termen lung a statelor. Reziliența națională este un concept complex, care se referă la capacitatea unui stat și a societății sale de a rezista, a se adapta și a-și reveni în urma unor șocuri majore (crize, dezastre naturale, atacuri cibernetice, războaie, pandemii, perturbări economice etc.). Ea are mai multe dimensiuni interdependente, recunoscute în literatura de specialitate și în documentele strategice internaționale (ex. NATO, UE, ONU).
Dimensiuni ale rezilienței naționale: politică și guvernamentală; economică; socială și comunitară; de securitate și apărare; informațională și comunicațională; cibernetică și tehnologică; ecologică și de mediu; culturală și identitară.
În Uniunea Europeană și NATO, reziliența națională este considerată un element de securitate colectivă, iar statele sunt încurajate să își dezvolte aceste dimensiuni pentru a fi pregătite atât la crize interne, cât și la amenințări externe. Globalizarea a adus beneficii incontestabile, dar și vulnerabilități majore. Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea lanțurilor de aprovizionare internațională și dependența multor state de resurse externe.
În același timp, conflictele geopolitice și atacurile cibernetice demonstrează că securitatea națională nu mai poate fi privită doar prin prisma apărării clasice, ci necesită abordări multisectoriale. Uniunea Europeană și NATO au introdus conceptul de „reziliență societală” ca pilon al politicilor comune de securitate, ceea ce subliniază importanța colaborării internaționale, dar și responsabilitatea fiecărei națiuni de a-și construi propriile capacități interne. Pentru România, reziliența națională este o temă strategică de actualitate. Crizele economice și politice din ultimele decenii, dar și vulnerabilitățile infrastructurii critice, au arătat nevoia consolidării instituțiilor și a creșterii încrederii cetățenilor în stat.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este un exemplu concret de instrument prin care România își propune să investească în infrastructură, digitalizare, educație și sănătate, pentru a-și reduce fragilitățile și a-și spori capacitatea de adaptare. Totuși, adevărata reziliență nu se construiește doar prin fonduri externe, ci printr-un parteneriat autentic între stat și societate, prin implicarea activă a cetățenilor și prin cultivarea unei culturi a solidarității.
Interconectivitatea reziliență națională – securitate națională
Reziliența și securitatea națională sunt strâns interconectate, întrucât reziliența reprezintă capacitatea unui stat de a anticipa, rezista, răspunde și recupera rapid în fața amenințărilor sau crizelor, fie ele naturale, sociale, economice sau militare.
O națiune rezilientă poate gestiona mai eficient riscurile și poate minimiza impactul asupra securității sale. În același timp, securitatea națională oferă cadrul strategic și resursele necesare pentru a întări reziliența societală, economică, militară și instituțională. Împreună, ele asigură stabilitatea, protecția intereselor vitale și continuitatea funcționării statului în orice situație de criză.
- Reziliența este o componentă a securității naționale – fără capacitatea de a rezista și recupera în fața crizelor, securitatea este vulnerabilă;
- Strategiile naționale moderneintegrează concepte de reziliență în toate domeniile (militar, civil, economic);
- În contextul geopolitic actual, accentul este tot mai mult pus pe securitate preventivă și adaptivă,unde reziliența joacă un rol central.
Provocări actuale pentru România privind rezilienta si securitatea natională:
Securitatea regională și contextul geopolitic:
- Războiul din Ucraina: Conflictul prelungit la graniță generează presiuni asupra securității naționale, inclusiv riscuri de destabilizare, fluxuri de refugiați, presiuni economice și pericole cibernetice;
- Tensiuni în regiunea Mării Negre: Creșterea militarizării regiunii (inclusiv de către Rusia) afectează stabilitatea și solicită o implicare crescută a NATO;
- Riscuri hibride: Campanii de dezinformare, război informațional și atacuri cibernetice sponsorizate de state.
Vulnerabilități interne:
- Slăbiciuni instituționale: Disfuncționalități în administrația publică, corupție, lipsa reformelor reale în domenii critice precum justiția și educația, afectează capacitatea statului de a reacționa rapid și eficient;
- Polarizare socială: Diviziuni politice și sociale puternice slăbesc coeziunea națională, ceea ce reduce reziliența societală;
- Migrația forței de muncă: Exodul continuu de specialiști afectează domenii cheie pentru securitatea națională (sănătate, IT, cercetare, apărare).
Securitate economică și energetică:
- Dependință de importuri energetice: Deși România are resurse proprii (gaz, petrol, energie regenerabilă, etc.), infrastructura energetică învechită și lipsa investițiilor fac țara vulnerabilă la crize externe;
- Presiuni inflaționiste și instabilitate economică: Instabilitatea economică slăbește capacitatea de investiții în infrastructură critică și apărare;
- Investiții străine strategice: Controlul capitalului străin în domenii sensibile (energie, telecomunicații) poate crea vulnerabilități strategice.
Riscuri cibernetice:
- Atacuri asupra infrastructurilor critice: Spitale, rețele electrice, bănci și instituții publice sunt tot mai des ținta atacurilor cibernetice;
- Nivel scăzut de pregătire: În ciuda progreselor, există încă lipsuri în resursele umane specializate și în strategiile de apărare cibernetică la nivel guvernamental.
Securitate climatică și dezastre naturale:
- Fenomenul schimbărilor climatice: Secete prelungite, inundații sau fenomene meteorologice extreme afectează securitatea alimentară, energetică și infrastructurală;
- Gestionarea dezastrelor: Capacitatea de reacție rapidă la dezastre naturale este încă slabă în multe regiuni.
Provocări demografice:
- Îmbătrânirea populației: Scăderea natalității și migrația tinerilor subminează sustenabilitatea pe termen lung a sistemelor sociale și de apărare.
România trebuie să își întărească capacitatea de reacție, coordonarea inter-instituțională, coeziunea socială și independența strategică pentru a putea face față provocărilor viitoare într-un mediu internațional tot mai impredictibil. Reziliența națională este mai mult decât un concept strategic – este o condiție de existență și continuitate a statului în fața provocărilor contemporane. O națiune rezilientă este aceea care își cunoaște vulnerabilitățile, își mobilizează resursele interne și externe și transformă crizele în oportunități de progres. În cazul României, drumul spre reziliență necesită nu doar investiții materiale, ci și consolidarea capitalului social, întărirea statului de drept și promovarea unei culturi civice responsabile.
Reziliență mondială
Într-o lume caracterizată prin interdependență și schimbări rapide, conceptul de reziliență mondială a devenit esențial pentru înțelegerea modului în care societățile, economiile și mediul pot face față crizelor globale.
Reziliența mondială se referă la capacitatea comunităților și a sistemelor internaționale de a anticipa, a absorbi și a se recupera în urma șocurilor, fie ele economice, ecologice, politice sau sociale.
Aceasta devine tot mai relevantă în contextul schimbărilor climatice, pandemiilor, conflictelor internaționale și crizelor financiare. Reziliența mondială nu se limitează la rezistența unui stat sau a unei comunități în fața unei crize locale; ea implică interconectivitatea globală și capacitatea sistemelor internaționale de a menține funcționalitatea și coeziunea în momente de stres. Conform Organizației Națiunilor Unite (ONU), reziliența mondială presupune o abordare integrată care combină prevenirea riscurilor, adaptarea structurală și colaborarea internațională.
Există mai multe dimensiuni ale rezilienței globale, care pot fi grupate astfel:
a) Dimensiunea economică:
- Capacitatea economiilor de a rezista și recupera după crize financiare, recesiuni sau perturbări ale lanțurilor de aprovizionare;
- Indicatori: diversificarea economiei, stabilitatea financiară, rezervele de capital și lichidități, sustenabilitatea datoriei.
b) Dimensiunea socială:
- Rețeaua de suport social, coeziunea comunității și capacitatea populației de a se adapta la schimbări sau dezastre;
- Indicatori: educația, sănătatea publică, echitatea socială, accesul la resurse esențiale, protecția grupurilor vulnerabile.
c) Dimensiunea ecologică și climatică:
- Capacitatea ecosistemelor și a mediului de a se adapta și de a rezista la schimbările climatice, poluare, dezastre naturale sau degradarea resurselor;
- Indicatori: biodiversitate, sustenabilitatea resurselor naturale, capacitatea de gestionare a dezastrelor naturale, infrastructură verde.
d) Dimensiunea politică și instituțională:
- Capacitatea guvernelor și instituțiilor de a răspunde eficient la crize și de a menține stabilitatea;
- Indicatori: guvernanță, transparență, statul de drept, capacitatea instituțională, cooperarea internațională.
e) Dimensiunea tehnologică și infrastructurală:
- Reziliența infrastructurilor critice (energie, transport, telecomunicații, internet) și a tehnologiilor esențiale;
- Indicatori: redundanța infrastructurii, securitatea cibernetică, inovarea tehnologică, adaptabilitatea sistemelor tehnologice.
f) Dimensiunea culturală și psihologică:
- Capacitatea indivizilor și comunităților de a se adapta la stres, schimbări sau traume colective;
- Indicatori: flexibilitatea culturală, educația pentru reziliență, coeziunea socială, sănătatea mentală.
Principalele provocări ale rezilienței globale:
a) Schimbările climatice și dezastrele naturale:
- Creșterea frecvenței și intensității fenomenelor extreme (uragane, incendii, secetă, inundații);
- Impact direct asupra securității alimentare, infrastructurii și sănătății populației;
- Necesitatea adaptării infrastructurii critice și a planurilor de urgență.
b) Crizele economice și instabilitatea financiară:
- Fluctuații economice globale afectează țările vulnerabile;
- Dependența de lanțuri de aprovizionare globale poate accentua vulnerabilitățile în cazul crizelor (ex: pandemia COVID-19);
- Creșterea inegalităților economice reduce coeziunea socială.
c) Sănătatea globală și pandemiile:
- Epidemii și pandemii (COVID-19, Ebola) demonstrează vulnerabilitatea sistemelor de sănătate;
- Lipsa rezilienței în sănătate publică poate provoca colaps economic și social;Necesitatea unor sisteme de sănătate flexibile și pregătite pentru situații neașteptate.
d) Conflictul și instabilitatea politică:
- Războaie, conflicte regionale și terorism afectează stabilitatea globală;
- Migrația forțată și crizele umanitare sporesc presiunea asupra țărilor gazdă;Instituțiile slabe și guvernanța deficitară diminuează capacitatea de răspuns la crize.
e) Securitatea alimentară și resursele naturale:
- Creșterea populației și consumul inegal duc la presiuni asupra resurselor (apă, teren agricol, energie);
- Degradarea mediului și schimbările climatice reduc producția agricolă;Necesitatea unei gestionări sustenabile a resurselor și a tehnologiilor inovatoare.
f) Digitalizarea și securitatea cibernetică:
- Dependenta de tehnologie crește riscul atacurilor cibernetice și al perturbărilor infrastructurii critice;
- Vulnerabilitățile digitale pot avea efecte economice și sociale majore;Creșterea importanței rezilienței digitale și a protecției datelor.
g) Migrația și mobilitatea globală:
- Fenomenele sociale și economice forțează oamenii să se mute, ceea ce poate destabiliza regiuni întregi;
- Crizele climatice și conflictele accentuează presiunea asupra sistemelor sociale;Integrarea eficientă și planificarea urbană sunt esențiale.
Reziliența globală nu depinde doar de capacitatea individuală a unui stat, ci de cooperarea internațională, schimbul de informații, solidaritatea și investiția în infrastructură și tehnologie. Este un concept multidimensional care combină adaptabilitate, pregătire și recuperare după crize.
Consolidarea rezilienței mondiale necesită un efort coordonat la nivel internațional.
Printre strategiile cheie se numără:
a) Cooperarea internațională:Acordurile multilaterale pentru protecția mediului, securitatea alimentară și sănătatea publică sunt esențiale pentru prevenirea crizelor transfrontaliere;
b) Investiția în infrastructură adaptabilă:Orașele și regiunile trebuie să dezvolte infrastructuri rezistente la dezastre naturale și perturbări economice;
c) Promovarea echității și incluziunii sociale: Reducerea inegalităților sociale și economice crește capacitatea comunităților de a răspunde eficient la crize;
d) Inovația și tehnologia:Soluțiile digitale, inteligența artificială și monitorizarea datelor pot anticipa și atenua impactul șocurilor globale.
Reziliența mondială reprezintă un concept fundamental pentru supraviețuirea și dezvoltarea sustenabilă a societății globale.
Într-o eră marcată de incertitudini și schimbări rapide, capacitatea de a anticipa crizele, de a reacționa eficient și de a se adapta continuu devine o prioritate strategică.
Numai prin cooperare internațională, investiții inteligente și promovarea echității se poate construi o lume mai sigură și mai rezistentă pentru generațiile viitoare.
Reziliența energetică
În tabelul de mai jos se estimează reziliența în funcție de factorul generator de black-out.
În tabelul de mai jos se exemplifică elementele cheie care intră în componența rezilienței naționale și impactul acestora asupra securității naționale:
În tabelul de mai jos se aproximează reziliența în funcție de tipul de black-out.
Repornirea prin "black start" – acțiune de securitate energetică și națională
Centrală electrică:
Fenomenul de "black start" la o centrală electrică se referă la procedura de repornire a unei centrale electrice, în absența alimentării din rețeaua electrică externă.
Un black start este procesul de repornire a unei centrale electrice fără ajutorul rețelei electrice externe (de la zero), după o pănă totală de energie electrică (black-out).
În mod normal, centralele electrice au nevoie de energie electrică pentru a porni echipamentele auxiliare (pompe, sisteme de răcire, control, lubrifiere etc.).
De obicei, această energie vine din rețea, însă în cazul unei pene majore în întregul Sistem Energetic Național, nu există sursă externă de energie disponibilă.
De aceea, unele centrale sunt echipate cu sisteme speciale de black start, cum ar fi:
- Generatoare diesel de rezervă,care pot furniza energia necesară pentru a porni centrala;
- Microhidrocentrale (apă) saumicrotermocentrale (gaze naturale), capabile să pornească fără ajutor extern și apoi să ajute la pornirea unor centrale mai mari;
- Baterii industriale sausupercapacitori, în sistemele energetice moderne.
Ce presupune un "black start":
- Folosirea unei surse independente de energie;
- Repornirea unei centrale mai mari folosind această sursă independentă;
- Refacerea treptată a rețelei, prin sincronizarea și conectarea altor centrale electrice și consumatori.
Scop:
- Redresarea rapidă a Sistemului Energetic Național după o pană majoră de energie electrică;
- Evitarea pierderilor economice masive și a întreruperilor de lungă durată.
Sistem Energetic Național:
Black start în contextul Sistemului Energetic Național reprezintă procesul de repornire a Rețelei Electrice de Transport după o pană totală (black-out) de energie electrică, fără ajutorul rețelei externe.
Practic, este o procedură critică prin care anumite unități de producție (de regulă hidrocentrale sau centrale speciale) repornesc independent și apoi ajută la restabilirea treptată a alimentării în întreaga rețea.
Ce implică un „black start” al SEN:
1. Identificarea surselor capabile de black start:
- Centrale hidroelectrice (ex. Porțile de Fier, Vidraru, Lotru);
- Centrale pe gaze cu pornire rapidă;
- Grupuri de generare special dotate pentru pornire autonomă.
2. Repornirea centralelor cheie:
- Acestea nu au nevoie de alimentare externă;
- Folosesc propriile resurse (apă, combustibil, baterii, compresoare de aer) pentru a se autostarta.
3. Reenergizarea treptată a rețelei:
- Se formează „insule electrice” locale;Se sincronizează generatoarele;
- Se reface frecvența (50 Hz) și tensiunea nominală.
4. Realimentarea consumatorilor critici:
- Spitale, sisteme de comunicații, apă, transport.
5. Reconectarea întregii rețele naționale de transport.
Black start în România – SEN:
- Responsabilul național: Transelectrica;
- În România, există planuri și proceduri periodice de testare a capabilității black start;
- Unele hidrocentrale sau centrale pe gaz sunt echipate pentru acest rol;
- Procesul este coordonat strict și implică operatorii zonali, producători și dispecerul energetic național.
De ce e important:
- Evită crize naționale în cazul unui blackout;
- Asigură reziliențași stabilitatea Sistemului Energetic Național;
- Este cerut de standardele europene ale ENTSO-E.
Hidrocentrale – surse principale de black start:
- Porțile de Fier I și II: oferă disponibilitate ridicată pentru black start, deoarece necesită energie minimă pentru deschiderea vanelor și pot injecta rapid energie electrică în Rețeaua Electrică de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național;
- Complexul Lotru-Ciunget: compus din trei hidrocentrale (Ciunget, Mălăia, Brădișor), este capabil să furnizeze rapid energie electrică în Rețeaua Electrică de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național;
Turbine pe gaz / grupuri diesel:
Stațiile pe gaz și generatoarele diesel dedicate pot prelua rol de black start în lipsa hidrocentralelor, pornind inițial pe baterii și apoi încărcând rețeaua. În România, anumite grupuri (gaze) sunt operaționale pentru a sprijini Rețeaua Electrică de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național, în situații critice.
Centrala nucleară Cernavodă:
Deși centralele nucleare, precum Cernavodă, unitățile 1 și 2, nu pornesc direct de la 0 (dimensiunea lor mare și complexitatea turbinei impun o etapă de energizare prealabilă), ele pot fi conectate rapid la Rețeaua Electrică de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național, dacă există o sursă black start inițială (hidro sau gaz). Centrala nucleară joacă un rol-cheie pentru menținerea stabilității frecvenței și tensiunii, dar nu este în sine black start.
Cum funcționează într-un scenariu de black-out:
1. Se pornesc hidrocentralele capabile (de obicei Porțile de Fier sau Lotru) – ele solicită puțină energie internă și imediat pot livra energie electrică în Rețeaua Electrică de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național;
2. Această energie electrică inițială alimentează infrastructura critică a altor centrale (gaz, nucleare);
3. Se conectează treptat și restul rețelei, readucându-se toate grupurile online.
Concluzie:
* Hidrocentralele mari (Porțile de Fier, Lotru Ciunget, Vidraru) sunt sursele principale de black start în România;
* Turbinele pe gaz și generatoarele diesel oferă suport complementar;
* Cernavodă nu pornește singură, dar, odată alimentată de o centrală hidro/gaz, contribuie crucial la restabilirea Rețelei Electrice de Transport din cadrul Sistemului Energetic Național.
Black-out: Spania și Portugalia, 28 Aprilie 2025
Pe 28 aprilie 2025, la ora 12:33 CET, sistemele energetice din Spania și Portugalia au suferit o pană totală de curent. O zonă mică din Franța, aflată aproape de granița cu Spania, a fost de asemenea afectată, deși doar pentru o durată foarte scurtă. Restul sistemului energetic din Europa Continentală nu a fost afectat de acest incident.
Șef lucr.dr.ing. Daniel N. FÎȚĂ – Universitatea din Petroșani
Președinte al Centrului European "Studii Strategice de Securitate Energetică" (think-tank);
Expert asociat al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență;
Expert tehnic și consultant "Electricitate" – Asociația Generală a Inginerilor din România.
Cărți apărute în anul 2025: Geopolitică. Relații internaționale, studii de securitate
Smart Power. Analiza Soft și Hard în Relații internaționale
Electricitatea și reziliența sistemului energetic național. Analiza interdisciplinară și impactul unui black-out asupra securității energetice
Reziliența - Noul vector al puterii mondiale
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
