Potrivit unui anunț făcut de Guvern, Ilie Bolojan va vizita marţi, începând cu ora 11:30, împreună cu omologul olandez trupele aflate la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii.
Cei doi vor avea şi o întrevedere, pe agenda discuţiilor figurând stadiul cooperării bilaterale atât în domeniul apărării, cât şi în cel economic, precum şi situaţia de securitate regională.
Din delegaţia României, fac parte viceprim-ministrul Radu Miruţă, ministru al Apărării Naţionale, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Luminiţa Odobescu, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Dragoş-Dumitru Iacob.
La Câmpia Turzii partenerii noștri olandezi au dislocat drone MQ-9 Reaper.
Dar Olanda a jucat un rol esențial și în nașterea Centrului de Pregătire de F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Centrul de Pregătire F-16 din România, singurul din Europa, transferat cu sprijinul Olandei în timp record din SUA

F-16 olandez la Baza 86 Aeriană Borcea, parte a Centrului de instruire din România. Photo source: ROAF
După achiziția batavilor de avioane de generația a V-a de tip F-35 Lightning II, Olanda a transferat centrul de pregătire de F-16 din SUA în România, unde logistica a e asigurată de țara noastră, iar pregătirea de cei de la Lockheed Martin. Aici se pregătesc și piloții ucraineni de F-16.
Așa cum relata și DefenseRomania încă din decembrie 2023, centrul din România a fost transferat din Tucson, Arizona, Statele Unite ale Americii de către partea olandeză. Povestea a fost dezvăluită la acea vreme de către generalul de brigadă (r.) Constantin Spînu, la momentul respectiv director de comunicare al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
„Istoria acestui centru este foarte interesantă și trebuie spusă. Înființarea Centrului ne asigură un nivel ridicat de instruire pentru piloții noștri.
Trebuie să precizăm că olandezii aveau un astfel de centru în Statele Unite ale Americii în Tucson, Arizona. Pentru că ei scot din dotare avioanele F-16, noi le-am propus să mute centrul în România și să-l aducă la noi. Așa s-a născut ideea centrului de F-16 de la Fetești. Putem instrui acum într-un ritm mult mai important piloții de care avem nevoie pentru escadrilele doi și trei de F-16, și inclusiv piloți din alte țări aliate și partenere cum ar fi Ucraina”, preciza atunci generalul Spînu.
Ulterior, olandezii au transferat la centru 18 avioane F-16 Fighting Falcon pentru pregătirea piloților. Anul acestea toate avioanele au fost donate României, pentru suma simbolică de 1 euro, ele formând o nouă escadrilă care va avea rol exclusiv cu pregătirea viitorilor piloți de F-16.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









