Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac

Darius Muresan |
Data publicării:
Trump și Putin în Alaska / Agerpres
Trump și Putin în Alaska / Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat luni pe omologul său american Donald Trump că îşi va revizui poziţia şi angajamentul faţă de unele înţelegeri încheiate în etapa anterioară a negocierilor privind soluţionarea conflictului din Ucraina, a transmis Kremlinul, după ce Moscova a acuzat Kievul că a încercat să atace cu drone una dintre dintre reşedinţele lui Putin, atac negat categoric de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenţiile Agerpres, Reuters şi EFE.

Potrivit consilierului pentru politică externă al lui Putin, Iuri Uşakov, preşedintele american a fost "indignat" după ce Putin i-a spus că Ucraina a încercat să-i atace reşedinţa şi că "nici nu-şi putea imagina o acţiune atât de nesăbuită" din partea Kievului.

Mesajul a fost transmis în convorbirea telefonică pe care Trump şi Putin au avut-o luni după negocierile desfăşurate duminică la Mar-a-Lago, în Florida, între Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski asupra unei noi contrapropuneri de plan de pace în 20 de puncte formulată de acesta din urmă, după ce un plan iniţial în 28 de puncte propus de preşedintele american luna trecută a fost modificat de mai multe ori în urma obiecţiilor Kievului şi ale susţinătorilor săi europeni, nemulţumiţi că documentul iniţial prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas.

"Desigur, Vladimir Putin i-a atras atenţia lui Donald Trump asupra faptului că, aproape imediat după ceea ce partea americană a considerat a fi o rundă de negocieri reuşită la Mar-a-Lago, regimul de la Kiev a lansat un atac terorist masiv cu drone cu rază lungă de acţiune asupra reşedinţei prezidenţiale ruse din regiunea Novgorod", a mai afirmat Uşakov. Liderul de la Kremlin i-a mai transmis lui Trump că aceste acţiuni "teroriste" nu vor rămâne fără răspuns din partea Moscovei, a completat consilierul prezidenţial rus, conform căruia partea americană a semnalat că această situaţie va influenţa de asemenea "abordarea sa asupra colaborării cu Zelenski".

Potrivit aceluiaşi consilier de la Kremlin, discuţia telefonică avut luni de Putin cu Trump - a doua în ultimele 24 de ore, prima având loc înaintea întâlnirii preşedinţilor american şi ucrainean - a fost amicală şi ambele părţi şi-au manifestat intenţia de a continua contactele.

 

Casa Albă confirmă că Trump și Putin au discutat la telefon, dar nu oferă detalii suplimentare

 

2. -imagine fara descriere- (donald_trump_telefon_63059500.jpg)

Şi Casa Albă a transmis, prin intermediul purtătoarei sale de cuvânt Karoline Leavitt, că "preşedintele Trump a încheiat o convorbire pozitivă cu preşedintele Putin în ceea ce priveşte Ucraina", fără alte detalii.

După o întâlnire care a durat mai mult de trei ore, Trump şi Zelenski au vorbit duminică în faţa presei despre progrese, deşi nu au reuşit să finalizeze niciun acord, întrucât există în continuare "chestiuni spinoase" de soluţionat, în special teritoriul din Donbas aflat sub controlul armatei ucrainene şi revendicat de Rusia, precum şi operarea centralei nucleare Zaporojie, ocupată de trupele ruse. Planul de pace în 20 de puncte propus de Zelenski include un pact de neagresiune cu Rusia şi garanţii de securitate americane pentru Ucraina, similare cu cele oferite de NATO.

Între timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut că noaptea trecută Ucraina a lansat 91 de drone cu rază lungă de acţiune către reşedinţa preşedintelui Putin din regiunea Novgorod, dar toate aceste drone ar fi fost doborâte de antiaeriana rusă. "Nu intenţionăm să ne retragem din procesul de negociere cu SUA. Totuşi, dată fiind degenerarea finală a regimului criminal de la Kiev, care a virat către o politică de terorism de Stat, poziţiile de negociere ale Rusiei vor fi revizuite", a mai spus şeful diplomaţiei ruse. Au fost deja selectate ţinte pentru lovituri de represalii din partea Rusiei, a adăugat Lavrov.

Zelenski a negat că Ucraina ar fi încercat să lovească acea reşedinţă a lui Putin şi susţine că Rusia urmăreşte astfel subminarea procesului de pace şi justificarea unor atacuri asupra unor clădiri guvernamentale ucrainene. De asemenea, Zelenski i-a cerut lui Trump să reacţioneze corespunzător în faţa ameninţărilor ruse.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel