Stratfor: Sistemul rusesc anti-rachetă S-400 are câteva vulnerabilități

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Sistemul rusesc de rachete sol-aer S-400 numit „Triumf“, nu este cel mai bun, dar este unul dintre cele mai eficiente sisteme de apărare aeriană dintre cele existente. În același timp, din câte se pare, are un punct slab - sistemul de apărare aeriană este vulnerabil la un atac inamic masiv. La această concluzie au ajuns analiștii think thank-ului american Stratfor.

În sistemele rusești S-400 „Triumph”, componente ale cărora Rusia le furnizează în prezent Turciei, experții militari au descoperit vulnerabilități serioase. După cum reiese din raportul analiștilor companiei americane de informații și analiză privată Stratfor, punctele slabe ale sistemului îl reprezintă chiar rachetele sol-aer, care fac parte din sistemul S-400 și sunt proiectate să distrugă diferite ținte aeriene, potrivit paginaderusia.

S-400 nu a fost niciodată proiectat să funcționeze ca sistem autonom și este eficient doar ca parte a unui sistem larg și integrat de apărare aeriană, spun experții militari.

Sistemul rusesc S-400 numit „Triumf" este destinat apărării cu rachete de raza medie şi lungă împotriva oricărei amenințări aeriene, inclusiv bombardiere strategice, rachete balistice și de croazieră.

Eficacitatea acestui tip de sistem variază în funcție de adversarul cu care se confruntă. S-400 poate fi o amenințare la adresa unei invazii la scară mică, dar inutil în caz de război general. Un batalion S-400 conține opt lansatoare de rachete, de obicei câte patru rachete fiecare – un astfel de "set" de rachete poate afecta serios un atac limitat.

Dar dacă batalionul S-400 operează izolat sau nu este susținut de alte mijloace de apărare aeriană, el nu va face față unui atac decisiv. De asemenea, S-400 sunt vulnerabile la atacurile cu rachete. Un atac masiv cu rachete reprezintă un pericol grav pentru acest sistem de apărare aeriană.

În plus, raportul Stratfor arată că raza de acțiune declarată a rachetelor S-400 este de 400 kilometri, dar condițiile geografice ale Turciei, cum ar fi relieful montan, pot reduce eficacitatea capabilităților radar ale acestor arme. De aceea, subliniază Stratfor, în zona de munte S-400 poate fi utilizat doar pentru ținte la distanţa de doar câteva zeci de km.

În cele din urmă, experții militari subliniază că eficacitatea utilizării celui mai nou sistem de apărare antiaeriană rusească depinde de țara care îl va folosi și de competențele operatorilor militari.

Turcia a devenit a treia țară (după Belarus și China) căreia Moscova a livrat sistemul S-400.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel