Scutul de la Deveselu, decisiv în apărarea României și a SUA. Aurescu salută 10 ani de la istoricul Parteneriat Strategic

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Baza militară de la Deveselu, sursă foto: US Navy
Baza militară de la Deveselu, sursă foto: US Navy

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută celebrarea a 10 ani de la încheierea Parteneriatului Strategic România - SUA.

"Ca negociator-şef al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic România-SUA pentru Secolul XXI şi al Acordului privind sistemul antirachetă, salut aniversarea, azi, a 10 ani de la încheierea acestor documente de bază ale Parteneriatului Strategic", arată şeful diplomaţiei române într-un mesaj transmis, luni, pe Twitter.

Potrivit documentelor semnate la 13 septembrie 2011, urmărind viziunea comună a unui Parteneriat Strategic mai extins şi mai profund, România şi Statele Unite au identificat următoarele domenii de cooperare întărită, printre care Sistemul Statelor Unite de apărare împotriva rachetelor balistice şi capabilitatea NATO de apărare antirachetă, recunoscând că acest sistem contribuie la apărarea României şi a Statelor Unite, precum şi a aliaţilor europeni ai NATO, şi întăreşte stabilitatea regională, dezarmarea, neproliferarea şi controlul armamentelor, combaterea terorismului şi gestionarea altor riscuri şi ameninţări emergente, prin consolidarea schimburilor de informaţii.

Acestora li se alătură cooperarea în cadrul NATO, inclusiv prin îmbunătăţirea interoperabilităţii şi a cooperării în domeniul echipamentelor de apărare şi al materialelor conexe, cooperarea regională şi stabilitatea, inclusiv în Europa de Est şi în Balcanii de Vest, inclusiv prin îmbunătăţirea cooperării NATO-UE, întărirea instituţiilor euro-atlantice şi căutarea de soluţii pentru conflictele îngheţate, comerţul şi investiţiile, inclusiv prin facilitarea contactelor între comunităţile de afaceri, în paralel cu reafirmarea angajamentului pentru principiile pieţei, statul de drept, un mediu de afaceri sănătos, transparenţă şi integritate publică, securitatea energetică, inclusiv asigurarea diversităţii surselor şi rutelor de transport, cum este Coridorul Sudic, dezvoltarea reţelelor inteligente, studierea surselor neconvenţionale de energie, inclusiv gazul de şist, precum şi urmărirea surselor alternative de energie curată şi liberalizarea pieţelor în vederea atragerii de noi investiţii în sectorul energiei.

 

Democraţia, statul de drept, drepturile omului şi buna guvernare sunt valori incontestabile


În Declaraţia comună mai sunt menţionate democraţia şi statul de drept, drepturile omului şi buna guvernare, inclusiv prin susţinerea fermă a acestor valori în regiune, în statele Parteneriatului Estic: Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, şi promovarea reformelor şi consolidarea democraţiei în aceste ţări, educaţia, cercetarea şi contactele interumane, facilitate prin schimburi ale persoanelor din mediul profesional, ale investitorilor, vizitelor de afaceri şi cercetători din domeniul academic şi ştiinţific, ştiinţa şi tehnologia, inclusiv susţinerea continuă pentru diversificarea contactelor între comunităţile academice şi ştiinţifice, amintește Agerpres.

"Parteneriatul nostru Strategic durabil şi dinamic este de natură să consolideze securitatea şi prosperitatea României şi Statelor Unite şi anticipăm cu nerăbdare cooperarea noastră viitoare", arată documentul semnat pe 13 septembrie 2011 la Washington D.C.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel