F. Rusă folosește cu succes rachete modernizate Onyx și Kh-22 în atacurile asupra Odesei. Expert rus: Sistemele antiaeriene ucrainene din zonă sunt foarte vechi

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Racheta Kh-22
Racheta Kh-22

În ultima săptămână, Rusia a bombardat aproape zilnic Odesa şi alte instalaţii ucrainene folosite pentru exportul de produse alimentare, după ce Moscova s-a retras din acordul care asigura un coridor maritim securizat pentru transporturile maritime de cereale ucrainene.

Rusia a atacat constant orașul-port Odesa, din sudul Ucrainei, după ce Moscova a confirmat definitiv luni că își suspendă participarea la tranzacțiile cu cereale la Marea Neagră după aproape un an.

Atacurile au paralizat o mare parte din infrastructura folosită pentru exporturi în Odesa și Ceornomorsk.

Potrivit Moscovei, atacurile rusești sunt represalii pentru distrugerea podului din Crimeea dar, de fapt, atacurile asupra rezervelor de hrană pot fi ușor trecute în categoria ”crime de război”.

 

Cu ce lovește Rusia la Odesa

 

În lipsa sistemelor de înaltă precizie, Federația Rusă a modernizat unele tipuri de rachete, inclusiv Kh-22 și Onyx. De asemenea, după modernizare, rușii au reluat utilizarea sistemelor „Bastion”, și „Bal”, arată Vadim Skibițki, purtătorul de cuvânt al Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR/HUR).

„Știm clar că s-au luat măsuri pentru modernizarea unor tipuri de rachete. În același timp, Kh-22 a devenit deja Kh-32, adică a fost supus modernizării ”, a spus el, citat de Ukrinform.

În noaptea de duminică, 23 iulie, rușii au lovit Odesa cu cel puțin cinci tipuri de rachete de toate tipurile de baze : Kalibr, Onyx, Kh-22 și Iskander-K și au folosit și Iskander-M balistic, arată armata ucraineană, citată de NV.

Un fost  ofițer al forțelor speciale ruse a explicat pentru Izvestia de ce sistemele ucrainene de apărare aeriană nu pot doborî rachetele rusești Onyx:

„Forțele armate ale Ucrainei nu pot doborî rachetele Onyx cu sistemele de apărare aeriană pe care le au, deoarece acestea sunt foarte vechi și de foarte slabă calitate. În general, racheta Onyx își schimbă traiectoria. Chiar dacă a fost detectată de radare, este extrem de dificil să o dobori, deoarece nu e posibilă calcularea traiectoriei sale pe ruta de zbor”.

Președintele Zelenski recunoaște că Ucarina are nevoie de modernizarea sistemului său de apărare antiaeriană: „Ucraina are nevoie de un scut aerian cu drepturi depline - aceasta este singura modalitate antirachetă de a învinge teroarea rusă. Am arătat deja că putem doborî chiar și acele rachete rusești de care teroriștii erau mândri în mod deosebit”, a spus Zelenski.

 

Rusia se adaptează

 

Informațiile ruse studiază starea infrastructurii energetice a Ucrainei, în special folosind imagini din satelit și se pregătesc pentru noi lovituri cu rachete, mai arată Skibițki.

Rusia  vrea să afle starea industriei energetice ucrainene și să identifice acele obiecte critice care afectează în general sistemul energetic al Ucrainei.

”Monitorizăm toate problemele legate de monitorizarea instalațiilor noastre energetice de către Rusia. Au început astfel de activități. Acum efectuează recunoașteri, în special recunoașteri spațiale, alte tipuri de recunoașteri, a spus reprezentantul Ministerului Apărării al Ucrainei”.

În privința numărului de rachete de precizie folosite, oficialul ucrainean arată că Moscova are mai puține echipamente, dar găsește canale de aprovizionare pentru componentele necesare.

”Anul trecut, Rusia putea folosi la fiecare atac 80-110 rachete de croazieră de același tip, de exemplu Kh-101. Acum nu au o astfel de oportunitate (...) Rușii încearcă să ajusteze și să crească volumele de producție ale oricăror arme, în special UAV-uri, muniție de artilerie și, desigur, rachete. Rusia folosește țări care nu s-au alăturat sancțiunilor pentru a obține electronicele necesare”, a spus Skibițki.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel