Îndemnul lui vine după ce, recentul plan american de pace pentru încheierea războiului ruso-ucrainean, a luat prin surprindere Uniunea Europeană și chiar Ucraina.
În continuare redăm opinia lui Steven Everts, publicată de Politico pe 1 decembrie.
„Manevrele diplomatice intense menite să contureze un deznodământ al războiului din Ucraina au scos la iveală o realitate îngrijorătoare: chiar și când vine vorba de propria securitate, UE se străduiește să fie un actor central.
Negocierile în desfășurare privind viitorul Ucrainei - un conflict pe care liderii europeni îl descriu frecvent drept „existențial” - avansează cu o contribuție minimă din partea blocului. Iar în timp ce alții stabilesc tonul și direcția, Europa rămâne reactivă: gestionează consecințele, limitează pagubele și speră să-și recapete influența.
Această marginalizare nu este rezultatul unei singure decizii sau al unei singure persoane — oricât de hotărâtoare ar fi consecințele președintelui SUA, Donald Trump. Mai degrabă, ea reflectă o vulnerabilitate mai profundă și un tipar neliniștitor.
Oricine privește alegerile Europei din ultimele luni poate observa o psihologie a slăbiciunii. Ea descrie un continent lipsit de curaj, incapabil să acționeze decisiv chiar și atunci când e vorba de interesele sale fundamentale și când alternative de politică sunt la îndemână. Europa își pierde încrederea, alunecă în fatalism și își justifică pasivitatea cu gândul liniștitor că, de fapt, nu are nicio opțiune reală, deoarece cărțile ei sunt slabe. În plus, pe termen lung, lucrurile se vor așeza. Doar așteaptă alegerile parlamentare de la mijlocul mandatului din SUA.
Dar chiar așa va fi? Și își poate permite Europa să aștepte?
Ucraina cu siguranță nu poate.
Simpla comentare a drafturilor altora de planuri de pace, într-un fel de „diplomație cu urmărire de modificări”, nu este suficientă. Sunt necesare decizii, și sunt necesare acum. Europa este un continent de țări bogate, cu capabilități considerabile. Însă, deși liderii săi insistă că securitatea și succesul Ucrainei sunt esențiale pentru propria securitate și supraviețuire a Europei, asistența militară efectivă pentru Kiev a scăzut în ultimele luni.
Pe plan financiar, Europa pică testul pe care și l-a impus singură. Ucraina are nevoie de aproximativ 70 de miliarde de euro anual — și da, este o sumă mare, dar reprezintă doar 0,35% din PIB-ul UE. Aceasta se încadrează în capacitatea colectivă a Europei. Totuși, de luni de zile, statele membre nu reușesc să cadă de acord asupra mecanismelor de folosire a activelor rusești înghețate sau asupra unor alternative potrivite care ar putea menține Ucraina pe linia de plutire.
În schimb, am văzut tergiversare și triumful gândirii mărunte. Este, de asemenea, destul de grăitor că tentativa SUA de a impune pur și simplu modul în care aceste active să fie folosite — cu 50% din profituri mergând la Washington, în loc de Kiev — este cea care, în sfârșit, zdruncină Europa și o împinge spre acțiune.
Din păcate, psihologia slăbiciunii Europei este la fel de vizibilă și în domeniul economic, iar acordul comercial UE–SUA încheiat în iulie a fost un caz clasic despre cum fragilitatea se poate deghiza în „pragmatism”.
Bruxelles-ul avea instrumente pentru a răspunde tarifelor și măsurilor coercitive ale Washingtonului, inclusiv contra-tarife și instrumentul său anti-coerciție. Dar, sub presiunea statelor membre, temătoare de o retragere mai amplă a SUA din securitatea europeană și din sprijinul pentru Ucraina, a ales să nu le folosească. Rezultatul a fost o „înțelegere” dezechilibrată: un tarif unilateral de 15%, care încalcă regulile Organizației Mondiale a Comerțului și obligă Europa să facă achiziții de energie și investiții în SUA în valoare de sute de miliarde de dolari.
Și mai rău, acordul nu a produs stabilitatea prezentată drept principalul său beneficiu. De atunci, Washingtonul a desemnat măsurile Europei pentru tranziția energetică și reglementările tehnologice drept „bariere comerciale” și „taxe pe companiile americane”, semnalând că ar putea urma noi măsuri de răspuns. Chiar săptămâna trecută, SUA a crescut din nou presiunea, când reprezentanții săi comerciali s-au întâlnit cu miniștri ai UE și au contestat deschis regulile existente ale UE privind tehnologia.
Mai mult decât pe apărare, UE ar trebui să fie o superputere economică și de reglementare. Însă, în pofida deceniilor în care și-a folosit greutatea economică în scopuri politice, UE este acum în derivă, confruntată cu un joc de putere transatlantic tot mai amplu pe comerț și tehnologie.
Tipare similare de retragere marchează și acțiunile UE în alte domenii. Pe măsură ce Rusia își intensifică operațiile de război hibrid împotriva infrastructurii critice a blocului, răspunsul Europei rămâne ezitant. Pe măsură ce China își transformă dramatic controalele la export în armă, în special pentru exporturile de minerale critice, Europa continuă să răspundă târziu și fără coordonare clară. Iar în Orientul Mijlociu, deși este unul dintre principalii donatori pentru Gaza, Europa rămâne periferică în conturarea oricăror planuri de încetare a focului și reconstrucție.
Criză după criză, rolul Europei nu este doar mic, ci continuă să se micșoreze. Întrebarea este: când vor decide europenii că s-au săturat de această slăbiciune și irelevanță?
Mai presus de toate, aceasta este o chestiune de psihologie: de a crede în propriile capabilități, inclusiv în puterea de a spune „nu”. Dar acest lucru este posibil doar dacă Europa investește în abilitatea ei de a lua împreună decizii majore — prin autoritate politică comună și resurse financiare comune. Nu există ieșire din această situație fără a investi într-o UE mai puternică.
Acest argument de bază a fost repetat de o sută de ori. Dar, deși insistența asupra „mai multă voință politică” din partea statelor membre este, într-adevăr, corectă, este și prea simplistă. Trebuie să recunoaștem că a construi o UE mai puternică înseamnă și să renunțăm la anumite lucruri. Dar, în schimb, vom câștiga ceva esențial: abilitatea de a rămâne fermi într-o lume a lui Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping.
Aceasta este atât necesar, cât și neprețuit.”
Slăbiciunea UE este rezultatul unui lung șir de erori
Nota autorului: Această slăbiciune UE, remarcată de Steven Everts, a fost mascată până la momentul începerii războiului ruso-ucrainean de o stare de generală de automulțumire la nivelul UE.
Slăbiciunea UE este rezultatul unui lung șir de erori, cele mai multe mici dar unele destul de mari.
Prima dintre ele cele mari este interpretarea greșită a comportamentului de mulți ani de zile al Rusiei și Chinei.
Ținta Rusiei a fost dintotdeauna eliminarea SUA din Europa, deoarece Rusia consideră că Europa, fără sprijinul militar american, poate fi controlată de la Moscova.
În acest scop, Rusia a construit un monopol energetic la adresa UE pe care l-a folosit ca armă. Primele semne al acestei intenții a Rusiei au apărut în ianuarie 2006, când Moscova a decis întreruperea furnizării de gaze către UE prin Ucraina. Însă, aceste indicii nu au fost corect înțelese. În paralel, Moscova a atras de partea ei, în timp, unii politicieni europeni. Unii dintre ei au ajunși chiar prim-miniștri, în timp ce alții controlează opoziția de extremă dreaptă sau stângă în țările lor.
O modalitate frecventă, prin care Rusia a atras politicieni europeni de partea ei, a fost cumpărarea efectivă cu bani, cel mai cunoscut caz fiind cel al fostului cancelar german, Gerhard Schröder,care a primit un post de conducere bine plătit la Gazprom. În continuare, este de datoria serviciilor de informații și securitate ale țărilor membre UE să facă lumină în toate aceste cazuri și să le pună într-o nouă paradigmă. Prin acești politicieni care lucrează în favoarea Rusiei, Uniunea Europeană este efectiv blocată atât în luarea deciziilor de actualii premieri europeni proruși, cât și de teama că partidele proruse vor lua puterea în diferite țări.
La prima vedere, China nu joacă un rol agresiv ca Rusia. Dar, în timp, China a construit, în relația cu UE, un monopol al forței de muncă ieftine. Acest monopol poate fi folosit în scop de destabilizare.
Pe de altă parte, SUA, bine intenționate, au construit, în perioada postbelică, un monopol al apărării și securității față de toți aliații săi.
Până de curând, America nu avea nici măcar ea ideee că acest monopol, bine intenționat de toate administrațiile de la Washington pentru că lumea liberă avea nevoie de un vârf de lance perfect pentru a se apăra, ar putea să fie folosit pentru a specula vulnerabilitățile țărilor prietene, inclusiv vulnerabilitatea de apărare a UE. Un mare semn de întrebare râmâne de ce Coreea de Sud vrea să dobândească arme nucleare. De asemenea, un alt mare semn de întrebare rămâne de ce secretarul Forțelor Terestre ale SUA, Dan Driscoll, a spus europenilor că Rusia are rachete mai multe decât îi trebuie să folosească în Ucraina. A sunat ca o amenințare ceea ce a spus Driscoll.
În concluzie, slăbiciunea UE există și ea este rezultatul unui plan atent elaborat de Rusia. În acest plan, China și SUA ar putea juca și ele anumite roluri, dar cu condiția ca SUA să accepte acest joc. SUA încă dețin abilitatea de a contracara decisiv Rusia, dar cu timpul ea se va eroda dacă America se va lega economic de Rusia. Moscova are abilitatea de a cumpăra oameni cheie ai lumii libere, iar americani vor rezista cu greu beneficiilor pe termen scurt dintr-o relație de afaceri economice cu Rusia. Pe termen lung, s-au văzut în Europa adevăratele intenții ale Rusiei și modul ei feudal, profund arhaic, de a privi lumea secolului 21.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
