Este un diagnostic sever, dar corect, al unei realități geopolitice pe care Occidentul refuză să o privească în ochi: Ucraina a renunțat la al treilea arsenal nuclear ca mărime de lume în schimbul suveranității, iar acum i se cere să renunțe la teritorii pentru liniștea marilor puteri.
Capcana istoriei: De la 1.700 de focoase la „garanții” de securitate
Pentru a înțelege nemulţumirea lui Iușcenko, suprinsă într-un interviu acordat publicaţiei ucrainene Liga, trebuie să privim dincolo de retorică momentului și să ne întoarcem la păcatul originar al relației Kiev-Occident: Memorandumul de la Budapesta din 1994.
La acel moment, tânăra republică ucraineană deținea o putere de foc teribilă, având în silozuri nu mai puțin de 1.700 de focoase nucleare moștenite din colosul sovietic, împreună cu vectorii lor și aviația strategică. Era o poliță de asigurare absolută, căci niciun imperiu, fie el țarist sau sovietic reșapat, nu ar fi îndrăznit să atace o țară capabilă să șteargă Moscova de pe hartă.
Președintele american Bill Clinton, cel rus Boris Elțîn și cel ucrainean Leonid Kravciuk, după semnarea Memorandumul de la Budapesta prin care Ucraina a renunțat la armele nucleare în schimbul garanțiilor de securitate în fața Rusiei. Phot source: Defense Threat Reduction Agency of USA via Wikipedia
Totuși, sub presiunea combinată a Statelor Unite și a Rusiei, Kievul a făcut un gest unic în istorie, acceptând dezarmarea totală. A dat puterea reală, hard power-ul nuclear, pe promisiuni diplomatice. Semnăturile președinților american și rus de la acea vreme trebuiau să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei, dar astăzi acele semnături valorează mai puțin decât hârtia pe care au fost puse.
Așa cum subliniază Iușcenko, aceleași puteri care au garantat suveranitatea Ucrainei vin acum cu o propunere pe care el o numește, pe bună dreptate, „umilitoare”.
Detaliile planului de pace vehiculat de administrația Trump, care au stârnit indignarea la Kiev, par scrise sub dictarea Kremlinului. Cerințele sunt halucinante pentru un stat victimă a agresiunii, conturând o veritabilă capitulare. Planul prevede nu doar cedarea oficială a regiunii Donețk și, implicit, a altor teritorii ocupate, ci impune și condiții de demilitarizare severă, precum reducerea efectivelor militare și renunțarea la o parte semnificativă din armamentul defensiv.
Iușcenko are perfectă dreptate să compare actuala situaţie în care este pusă Ucraina cu un „Munich-2”. În 1938, Neville Chamberlain și Édouard Daladier au crezut că, sacrificând Cehoslovacia, vor potoli foamea de putere a lui Hitler.
Premierul britanic se justifica atunci spunând că nu vrea să trimită tineri să sape tranșee într-o țară îndepărtată, despre care nu știu nimic. Rezultatul a fost catastrofal, Al Doilea Război Mondial izbucnind doar 11 luni mai târziu.
Astăzi, istoria rimează periculos. Statele Unite par dispuse să sacrifice integritatea Ucrainei pe altarul unei „păci” iluzorii. Logica este aceeași: „Să-i dăm dictatorului ce vrea, ca să ne lase în pace”.
Aceasta este o eroare fundamentală de analiză a psihologiei Kremlinului, deoarece Vladimir Putin, la fel ca predecesorii săi sovietici, nu interpretează concesiile ca pe gesturi de bunăvoință, ci ca pe semne de slăbiciune. Orice teritoriu cedat acum nu va aduce pacea, ci va servi drept cap de pod pentru următoarea invazie, fie că va fi vorba de restul Ucrainei, de Moldova sau de Țările Baltice.
Falimentul moral al diplomației occidentale
Ceea ce Iușcenko numește „cea mai rușinoasă pagină a diplomației occidentale” din prima jumătate a secolului XXI este, de fapt, simptomul unei boli mai vechi: incapacitatea Occidentului de a-și respecta propriile valori în fața forței brute. Ucraina nu este un stat apărut din neant, ci a fost unul dintre cei 50 de membri fondatori ai ONU în 1945.
A ales calea democrației și a libertății, crezând în modelul american. Fostul președinte ucrainean atinge un punct sensibil când spune că trădarea Ucrainei ar fi un semnal devastator pentru toate națiunile care și-au pus încrederea în Washington.
Dacă SUA forțează Kievul să accepte acest „Munich-2”, mesajul transmis global va fi clar: dreptul internațional nu există, tratatele de neproliferare sunt capcane pentru naivii care cred în ele, iar singura garanție reală de securitate rămâne bomba atomică.
Concluzie: Lecția dură a realismului politici internaţional
Rusia a demonstrat deja în Georgia (2008) și în Ucraina (din 2014 încoace) că are un tipar clar de agresiune. Încercarea de a „împăciui” agresorul prin cedări teritoriale este nu doar imorală, ci și strategic falimentară.
Ucraina a plătit deja prețul suprem pentru independența sa: a renunțat la scutul nuclear în '94 și a sacrificat zeci de mii de vieți în ultimii ani.
Să i se ceară acum să renunțe și la teritoriu este o insultă istorică. Așa cum avertizează Iușcenko, un „Munich-2” nu va opri războiul, ci doar îl va amâna, făcând inevitabilul conflict viitor mult mai sângeros și mai extins. Occidentul trebuie să decidă dacă vrea să fie un garant al libertății sau un notar al cuceririlor imperiale rusești.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
