Tensiunile bilaterale au fost accentuate serios după anunțul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din 9 mai, conform căruia o rețea de agenţi ai serviciilor militare maghiar de informaţii ar fi fost destructurată în regiunea Zakarpattia din Ucraina, doi agenți fiind reținuți sub acuzația de spionaj.
Guvernul ungar a respins acuzațiile, susţinând ca aceasta este o "campanie de denigrare" şi pretinzând la rândul său că ar fi descoperit doi spioni ucraineni pe teritoriul său. Această controversă a intelligence-ului a tensionat și mai mult o relație deja fragilă dintre cele două state vecine.
Janos Boka, Ministrul Afacerilor Europene al Ungariei, a declarat pe 27 mai, la Consiliului Afaceri Generale (CAG) al UE, că este "dificil" să se poarte negocieri constructive cu Ucraina privind aderarea să la UE în acest context, potrivit Censor.net.
Ce alimentează opoziția Ungariei faţă de aderarea Ucrainei la UE?
Ungaria, etichetata că are cel mai pro-rus guvern din UE, a blocat în mod repetat deschiderea unor capitole cheie de negociere pentru aderarea Ucrainei. După recentul scandal de spionaj, Budapesta a anunțat suspendarea discuțiilor cu Ucraina pe tema drepturilor minorităților naționale, aspect pe care Ungaria l-a prezentat mult timp ca principalul obstacol în calea negocierilor de aderare.
Budapesta a acuzat în repetate rânduri Kievul de discriminare împotriva minorității etnice maghiare concentrate în regiunea Zakarpattia, acuzație negată de conducerea ucraineană. O mare parte din aceste dispute sunt axate pe Legea "privind principiile politicii lingvistice de stat'', care impun că cel puțin 70% din educația de la clasa a cincea în sus să se desfășoare în limba ucraineană.
La rândul său, Kievul a acuzat de mult timp Budapesta de subminarea suveranității Ucrainei prin ingerințe politice. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obstrucționat în mod constant sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul militar pentru Ucraina în cadrul UE. Orban a acuzat, de asemenea, Ucraina de amestec în afacerile interne ale Ungariei și de colaborare cu opoziția politică ungară.
Pe agenda reuniunii din 27 mai de la Bruxelles se află și posibilitatea de a suspenda drepturile de vot ale Ungariei, în timp ce UE caută modalități de a ocoli veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei. Aceasta va fi a opta audiere privind Ungaria de când Parlamentul European a declanșat procedurile Articolului 7 împotriva țării în 2018.
O "amenințare ucraineană", teză fabricată la Budapesta pentru câștig electoral
Chiar și în timp ce se apără împotriva agresiunii militare a Rusiei, Ucraina este forțată să aloce resurse pentru un conflict hibrid cu Ungaria, alimentat de premierul autoritar Viktor Orban. În ciuda faptului că promovează sloganuri despre "pace", Orban face tot posibilul pentru a scufunda societatea și statul ungar într-un conflict pe care el însuși l-a fabricat.
Motivul principal pare a fi legat de alegerile parlamentare din aprilie 2026, moment în care ,,domnia'' Orban s-ar putea încheia. Pentru prima dată în cei 15 ani de leadership, sondajele de opinie anticipează că partidul de guvernământ Fidesz ar putea pierde primul loc. Conform unor sondaje recente din aprilie 2025, partidul nou înființat Tisza, condus de Peter Magyar, este creditat cu 51%, în timp ce Fidesz ar obține doar 37%.
Pentru a-și ralia electoratul, Orbán a ales să-și construiască campania pe o "amenințare ucraineană" fabricată artificial. Maghiarilor li se spune, atât prin aparatul de propagandă de stat, cât și personal de către Orbán, că toate problemele economice ale țării lor sunt legate de Ucraina și că, dacă Ucraina aderă la UE, aceasta va duce inevitabil la falimentul și colapsul statului ungar.
Panouri publicitare din orașele ungare sunt pline de afișe care cer oprirea Ucrainei și a Bruxelles-ului. Scopul campaniei este de a-i face pe alegători să creadă că doar Orban – primul care a identificat "inamicul" – este capabil să-l oprească.
Astfel, una dintre prioritățile lui Orbán este să fabrice astfel de "dovezi" și să le prezinte societății ungare.
"Problema ucraineană" a fost o carte câștigătoare pentru echipa lui Orbán în urmă cu trei ani, când manipularea "amenințării ucrainene" a ajutat partidul Fidesz să obțină o nouă majoritate. În aprilie 2022, Fidesz a câștigat cu 54,13% din voturi, obținând peste două treimi din locurile din parlament.
O saga a spionajului între două state vecine
Cea mai mare eroare a Kievului în relațiile cu Ungaria a fost publicarea, pe 9 mai, de către SBU, a declarației privind expunerea unei rețele de informații militare maghiare. Deși este incontestabil că Ungaria desfășoară unele acţiuni ostile în Ucraina, astfel de incidente între națiuni, chiar și prietene, sunt de obicei gestionate în privat.
Publicarea acestei informații nu a adus niciun beneficiu Ucrainei și a oferit lui Orban muniție proaspătă pentru propaganda să anti-ucraineană. Această poveste a devenit unul dintre punctele centrale de discuție ale guvernului ungar și este folosită chiar pentru a justifica eforturile lui Orban de a demonta ceea ce a mai rămas din democrația ungară.
Consecințele acestei saga a spionajului se resimt deja. Mai mulți oficiali și diplomați UE au declarat că nu se mai așteaptă la nicio îmbunătățire a relațiilor ungaro-ucrainene, unii dintre ei aruncând o parte din vină și pe Ucraina pentru modul în care a ales să escaladeze situația.
Indiferent de nemulțumirile și de convingerea că Orban nu are niciun interes real în a ajunge la un compromis, Kievul trebuie să continue să se angajeze într-un dialog cu Budapesta. Regulile UE impun acest lucru, iar Ucraina trebuie să demonstreze partenerilor săi europeni că face eforturi sincere pentru a îndeplini criteriile de aderare și a răspunde cerințelor, inclusiv în ceea ce privește protecția minorităților naționale.
Chiar dacă Ungaria abuzează de acest principiu pentru a torpila progresul Ucrainei, Kievul trebuie să explice și să demonstreze partenerilor săi că acționează corect.
Această abordare pragmatică, chiar dacă pare umilitoare sau lipsită de sens pe alocuri, este esențială. Este singura modalitate prin care Ucraina poate, în cele din urmă, să zădărnicească planurile lui Viktor Orban și să își asigure viitorul european.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News