Mircea Geoană: NATO și UE sunt obligate să lucreze împreună

Cătălin Costea |
Data publicării:

Pe 4 decembrie, în cadrul Conferinței anuale a Agenției Europene de Apărare (EDA), secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că dezvoltarea apărării europene este foarte importantă pentru NATO, întrucât este „indisolubil legată de apărarea transatlantică”.

„În ultimii ani, nivelul de cooperare NATO - UE a atins niveluri fără precedent. Lucrăm împreună în multe probleme. De la îmbunătățirea mobilității militare, combaterea amenințărilor hibride și cibernetice și combaterea dezinformării - am făcut acest lucru în timpul pandemiei cu foarte mare succes - la coordonarea exercițiilor noastre sau îmbunătățirea comunicării noastre strategice”, a declarat acesta conform mesajului publicat pe site-ul oficial al NATO.

În același timp, Mircea Geoană a subliniat că „este bine ca UE să devină mai ambițioasă în materie de apărare și securitate”. Acesta a amintit că în prezent 80% din cheltuielile de apărare din NATO sunt asigurate de țări din afara UE, în timp ce 90% din populația UE aparține țărilor membre ale NATO. „Deci suntem, într-un fel, obligați să lucrăm împreună”, a concluzionat acesta, insistând asupra unei cooperări complementare.

Nu în ultimul rând, subliniind că NATO și Uniunea Europeană ar trebui să funcționeze „și mai strâns”, Mircea Geoană a menționat că NATO deja respectă foaia de parcurs privind implementarea noilor tehnologii pe care liderii NATO au convenit-o la Londra, în decembrie 2019, când s-au întâlnit ultima dată.

„Cred că putem face și ar trebui să facem mai multe când vine vorba de noile tehnologii și de modul în care acestea afectează nu numai apărarea și securitatea, ci și modul de viață”, a declarat Mircea Geoană justificându-și opinia prin faptul că, în timp ce delimitarea dintre amenințările tradiționale și cele actuale devine tot mai neclară, definirea și asigurarea securității capătă forme multiple.

Comentariul autorului: În prezent, armonizarea și coordonarea dezvoltării componentei de apărare a UE cu NATO este principala problemă cu care se confruntă cele două organizații în domeniul strategiilor de dezvoltare.

Elementul cheie, pe care nu întâmplător Mircea Geoană l-a introdus în mesajul său, este complementaritatea capabilităților. Aceasta ar trebui să caracterizeze strategiile de dezvoltare ale NATO și UE pentru a evita redundanța cheltuielilor și, mult mai important, pentru a se menține un nivel de dependență între cele două organizații.

Statele membre ale UE și NATO nu vor accepta investiții în capabilități militare paralele, iar o politică necoordonată de dezvoltare a uneia dintre părți generează automat dificultăți celeilalte.

Problema asigurării securității europene a crescut în importanță în perioada administrației Trump, când s-a pus o presiune mai mare pe statele membre NATO pentru alocarea a 2% din PIB pentru apărare. Odată cu aceasta, programele inițiate la nivel european au început să devină tot mai atractive pentru statele comunitare membre și ale NATO, iar riscul ca NATO să își piardă din importanță pentru europeni a crescut semnificativ.

Conducerea NATO este conștientă de acest lucru, și tocmai de aceea intervine ori de câte ori are ocazia pentru a promova mesajul dezvoltării complementare, fără afectarea reciprocă, a celor două organizații internaționale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel